Pr. Federico Lombardi, despre Sinodul dedicat Familiei

”Păstori și laici din orice colț al pământului au adus aici, la Roma, glasul respectivelor Biserici particulare pentru a ajuta familiile de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, ținând privirea mereu îndreptată spre Isus. A fost o mare experiență în care am trăit «sinodalitatea» și «colegialitatea» și am simțim puterea Duhului Sfânt care călăuzește și reînnoiește mereu Biserica, chemată, fără zăbavă, să se îngrijească de rănile care sângerează și să reaprindă speranța pentru atâta lume fără speranță”.

Am ascultat cuvintele Papei Francisc de la predica Sfintei Liturghii de duminică, 19 octombrie, la care a fost beatificat papa Paul al VI-lea și s-a încheiat a Treia adunare Extraordinară a Sinodului Episcopilor. Convocată de Papa Francisc de la 5 la 19 octombrie, pe tema ”Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării”, adunarea sinodală s-a bucurat de prezența a peste 190 de Părinți Sinodali, observatori, experți și 14 familii din lumea întreagă. Biserica Catolică din România a fost reprezentată de președintele episcopilor catolici, arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu, și de episcopul Mihai Frățilă, care a participat în numele cardinalului Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică.

A trecut o săptămână de la încheierea adunării sinodale dar interesul mondial de care s-a bucurat continuă să se oglindească în numeroase articole și intervenții mediatice. Punctele de vedere adoptate în lectura acestui eveniment eclezial nu sunt întotdeauna cele mai potrivite, unele dintre ele fiind scheme reductive și simpliste care nu exprimă amploarea viziunii sinodale și optica credinței creștine. Este și motivul pentru care revenim în cele ce urmează cu o amplă reflecție despre adunarea Sinodului din acest an.

Pentru o perspectivă justă asupra Sinodului avem un pasaj foarte important pe care Papa Francisc l-a subliniat la predica Sfintei Liturghii de duminică 19 octombrie: ”În această zi a beatificării papei Paul al VI-lea”, spunea Sfântul Părinte, ”îmi revin în memorie cuvintele sale prin care instituia Sinodul Episcopilor: «Scrutând cu atenție semnele timpurilor, să căutăm să adaptăm căile și metodele… la necesitățile crescute din zilele noastre și la condițiile schimbate ale societății» (Scris. Ap. Motu Proprio ”Apostolica Sollicitudo”).

Rareori s-a întâmplat ca o adunare a Sinodului Episcopilor să trezească atât de multă atenție ca cea care s-a încheiat la 19 octombrie la Roma despre familie și evanghelizare. La o săptămână de la ultimele lucrări sinodale presa laică și religioasă continuă să revină asupra diverselor intervenții. Intensă, și dezbaterea declanșată în rândul comunităților locale de credincioși despre o temă care, firește, catalizează interesul general fiind considerată de importanță fundamentală în viața fiecărui om.

Cu privire la lucrările adunării sinodale, modul în care Papa Francisc a trăit această experiență și chestiunea comunicării în contextul adunării sinodale, redacția Radio Vatican i-a cerut o reflecție părintelui Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun:

Pr. Federico Lombardi: ● ”Mi s-a părut cu adevărat o experiență foarte particulară și foarte diferită față de sinoadele precedente. După cum s-a spus și după cum a explicat chiar Papa, de această dată a fost vorba de etapa unui drum care nu reprezintă un sinod închis în sine, un episod încheiat, ci un moment de discernământ lung și profund al Bisericii, care este o comunitate pe cale. Acest aspect a fost resimțit foarte mult. Printre altele, Papa a ales acest itinerar complex pentru că în acest caz e vorba de abordarea unor teme foarte grele, foarte pasionante, legate de viața și experiența comunităților Bisericii în toată amploarea ei: poporul lui Dumnezeu, credincioșii laici și păstorii ca responsabili ai acestui drum. Așadar, era vorba de teme care nu sunt în mod specific doctrinale ci, pentru a spune astfel, doctrinale și pastorale împreună. Aceasta a făcut ca Sinodul să fie deosebit de participat și urmărit. Unii au făcut într-un fel o comparație cu lucrările Conciliului Vatican II și cred că nu este o comparație cu totul în afara discuției: după cum Ioan al XXIII-lea, prin Conciliu, a pus în mișcare Biserica universală, evident cu un orizont foarte amplu care privește viața Bisericii în toate dimensiunile ei, la fel și papa Francisc a pus în mișcare Biserica universală pe o temă mai specifică, tema familiei, care a trezit un interes extrem de mare. Papa a făcut aceasta reușind, grație acestei metode complexe și articulate, să implice Biserica la toate nivelurile ei pentru această adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor. A început cu consultarea comunităților, apoi a implicat Colegiul cardinalilor în consistoriu, apoi, pe toți președinții Conferințelor Episcopale. Se continuă din partea Conferințelor Episcopale în comunitățile din lumea întreagă și se revine cu o nouă adunare generală a Sinodului Episcopilor (în 2015 – n.r.), cu o reprezentanță lărgită de episcopi și, probabil, de observatori și auditori, care să reprezinte împreună comunitatea Bisericii. Așadar, o implicare a unei comunități pe cale, într-un proces de căutare asupra unor teme pe care le cunoaștem de multă vreme – nu au fost nicidecum improvizate – dar care aveau nevoie cu adevărat de o reflecție mai sistematică, profundă și comunitară cu privire la natura lor pastorală și doctrinală”.

Cea de a Treia adunare extraordinară a Sinodului Episcopilor este prima din pontificatul papei Francisc. Evident, când era cardinal, Papa a participat la alte adunări sinodale și chiar cu roluri importante. Cum l-ați văzut pe Papa în timpul acestei adunări sinodale, ați avut ocazia să vorbiți împreună cu privire la desfășurarea lucrărilor?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Papa a urmat la acest Sinod o linie foarte precisă, pe care o pregătise dinainte, și în care era prevăzut să intervină cu o predică la Sfânta Liturghie de deschidere a adunării și cu un discurs la prima congregație generală, după care să-i asculte pe ceilalți. A vrut să asculte tot timpul, fără să intervină personal, tocmai pentru a lăsa spațiu libertății de expresie pe care a încurajat-o foarte mult în timpul scurtei dar incisivei intervenții de la prima congregație generală, îndemnându-i pe toți să vorbească cu cea mai mare claritate, în libertate deplină și fără să fie preocupați de ceea ce el însuși ar fi simțit sau gândit. A vrut să garanteze o libertate deplină, ceea ce a fost apreciat foarte mult și s-a oglindit efectiv în dinamica Sinodului. După aceasta, Papa a rămas în tăcere până la discursul final de sâmbătă seară (18 octombrie – n.r.), în care a făcut un fel de concluzie a experienței spirituale a Sinodului ca eveniment eclezial și spiritual, o intervenție de o credibilitate extraordinară! Cred că efectiv, fără acest discurs final al Papei și fără predica de la beatificarea lui Paul al VI-lea, dar mai mult discursul final, Sinodul ar fi rămas într-un fel neîmplinit și necitit în cheia credinței, care a fost inspirația și motivul adevărat al Papei. Așadar, Papa a intervenit la început și la încheiere, în timpul lucrărilor nu a intervenit. Dar toți cei care au avut de a face cu el, l-au găsit întotdeauna extrem de senin, chiar și în momentele în care se părea că există tensiuni sau dezbateri interne. Acest fapt nu l-a afectat niciodată: el a fost mereu încrezător în călăuzirea Duhului Sfânt, și în capacitatea comunităților Bisericii și a Părinților Sinodali de a participa la o căutare spirituală, la căutarea binelui Bisericii, care în cele din urmă și-ar fi găsit orientarea sa într-o perspectivă corectă și nu într-o perspectivă doar omenească sau de tensiuni interne, dar care ar fi fost reorientate spre sensul lor, spre adevărata natură spirituală, de ajutorul Domnului. Și Papa, în misiunea sa de călăuză, a repropus cu autoritate răspunderea sa de a conduce drumul Bisericii după voința lui Dumnezeu. Tema discernământului spiritual, pe care a atins-o cu profunzime în ultimul său discurs, rămâne extrem de importantă și pentru continuarea procesului sinodal. Aceasta este adevărata cheie de lectură a dinamicii sinodale și Papa, ca om de credință, o trăiește cu această perspectivă și în această cheie. De aceea, putem fi încrezători că Sinodul va ajunge, pe tot parcursul său, la un țel pozitiv pentru întreaga Biserică”.

Ce puteți spune despre Sinod din punctul de vedere al comunicării, dat fiind că s-a vorbit foarte mult în presă?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Trebuie să ținem cont că a fost un Sinod «sui generis». Nu poate fi comparat cu cele precedente, drept care nu pot fi folosite modelele și schemele folosite pentru cele dinainte. Acest fapt s-a oglindit în mod special asupra dezbaterilor privind publicarea intervențiilor prezentate la dezbaterea generală. În această privință trebuie să avem o idee destul de practică pentru a înțelege despre ce era vorba, pentru că la sinoadele precedente timpul dezbaterilor în adunarea generală era cu mult mai lung și prin urmare distribuirea intervențiilor era mai graduală. La acest Sinod ne-am aflat în situația de a avea în trei zile și jumătate o medie de 70 de intervenții pe zi. Acestea nu puteau fi cuprinse într-o publicație ordonată, decât în cazul în care Părinții Sinodali ar fi prezentat ei înșiși o sinteză foarte precisă și urmând o schemă omogenă de publicat, ceea nu au pregătit. Este absolut iluzoriu să te gândești că puteau să le pregătească, și datorită faptului că au trebuit să pregătească alte două intervenții: una scrisă, care a fost cerută dinainte de Secretariatul Sinodului, și una lungă, pe care trebuiau să o prezinte în aulă. Așadar, cine cunoaște cel puțin în parte realitatea concretă își dă seama că nu era foarte realistă posibilitatea de a publica intervențiile de către sub coordonarea Secretariatului Sinodului și a Sălii de Presă a Sf. Scaun. De aceea s-a optat pentru alte forme: încurajarea adresată Părinților Sinodali de a se simți liberi să spună ceea ce doreau să spună oricui le-ar fi pus întrebări; s-a făcut o organizare pentru a facilita difuzarea de interviuri scurte în care să-și exprime punctul de vedere; în fine, o prezentare amplă dar sintetică la Sala de Presă a ansamblului de intervenții, astfel încât să se dea și o anumită prezentare globală, suficient de echilibrată, cu privire la amploarea temelor abordate. Acestea sunt cele care s-a încercat, cel puțin, să se facă. Va trebui văzut dacă pentru un Sinod organizat pe o durată de timp diferită, cum e posibil să se întâmple anul viitor, se va pregăti o schemă un pic diferită. O altă temă asupra căreia s-a vorbit mult, chiar și din partea Părinților Sinodali, a fost publicarea așa numitei «Relatio post disceptationem» (Raportul dezbaterilor generale), care în realitate s-a făcut dintotdeauna. Drept care noi – nici Secretariatul Sinodului, nici Sala de Presă – nu am avut nicio îndoială. Ne-am dat seama, în schimb, că Părinții Sinodali nu erau la curent cu faptul că aceasta urma să fie publicată. Probabil surprinderea lor depinde de interesul foarte mare care era în acest an, în timp ce în alte cazuri publicarea ”Raportului” nu avea ecouri deosebite și nu trezea discuții particulare. De această dată, în schimb, a fost un element foarte important în dinamica Sinodului. Privind acum la acest fapt aș spune că o putem considera un element pozitiv, pentru că a fost cu adevărat unul din pașii fundamentali dintr-o dinamică foarte intensă de reflecție și de comunicare. Așa numita «Relatio post disceptationem» a marcat trecerea la cea de a doua fază a Sinodului, la faza Cercurilor mici, cu o dinamică mai interactivă între Părinții Sinodali și care a fost înțeleasă și urmărită mai bine decât la sinoadele precedente, inclusiv din partea presei și a observatorilor care urmăreau Sinodul din exterior. Așadar eu cred că a fost oportună și necesară publicarea «Relatio post disceptationem» și că această decizie a influențat și natura comunicării succesive: publicarea completă a rapoartelor din Cercurile mici a devenit în mod firesc necesară, precum și publicarea completă a Raportului final (Relatio Synodi). Drept urmare trebuie spus că a fost un Sinod care s-a desfășurat cu un nivel de transparență și de intensitate a comunicării cu siguranță mai mare decât la Sinoadele precedente. Acestea erau cerute, într-o anumită măsură, și de interesul foarte mare cu care a fost urmărit. Evident, comunicarea și ecourile din presă despre comunicarea generală sunt uneori un pic dezechilibrate, altele se concentrează numai asupra anumitor teme și în acest caz erau cele două teme despre accesul la Sf. Împărtășanie a celor divorțați recăsătoriți civil și despre homosexualitate, care erau întotdeauna amplificate chiar mai mult decât nu era just pentru ansamblul Sinodului. Dar în general amploarea comunicării care a fost a permis tuturor celor care voiau efectiv să înțeleagă despre cele întâmplate și de a participa cu intensitate considerabilă”.

Chiar din aceste ultime cuvinte, care exprimă deja un punct de vedere asupra subiectului, care este opinia Dumneavoastră cu privire la modul în care a fost urmărit din exterior acest Sinod?

Pr. Federico Lombardi: ● ”Din punctul meu de vedere, problema este întotdeauna cea care privește profunzimea cu care se înțelege ce se întâmplă și care este calea Bisericii. Ceea ce în general lipsește sau este insuficient este înțelegerea din optica credinței, care pentru Biserică este o chestiune esențială. Discursul final al Papei a ajutat și ar trebui să-i ajute pe toți să pășească spre acest nivel de profunzime. Nu era vorba de a considera Sinodul din punctul de vedere al orientărilor, al guvernului Bisericii din partea Papei ca o pe problemă de strategie omenească, dar era vorba de a înțelege că Papa a dorit ca Biserica să pornească la drum și că Biserica a pornit efectiv pe un drum de căutare a voinței lui Dumnezeu în lumina Evangheliei și în lumina credinței, pentru a găsi răspunsuri la chestiunile cele mai arzătoare cu privire la familie și, într-un anumit sens, la chestiunile antropologice, care privesc condiția omului și a femeii în lumea de astăzi. Biserica a pornit la drum cu o libertate și o capacitate de ascultare reciprocă foarte mari, dar și cu o mare încredere și fără teamă. Pelerinul care merge pe cale căutând voința lui Dumnezeu, într-un anumit sens, nu știe unde va ajunge – asemenea patriarhului biblic Abraham care înaintează pe cale sub călăuzirea Domnului – dar știe că Domnul îl însoțește și de aceea are încredere. Știe că va merge în direcția justă dacă va continua să urmeze cu încredere indicațiile Domnului printr-o căutare spirituală trăită la nivel comunitar și în lumina Evangheliei. Iată ceea ce lipsește în general într-o viziune externă, în timp ce este extrem de important ca noi să ținem cont de această perspectivă și tocmai aceasta să fie și spiritul cu care să continuăm drumul început, de la un sinod la altul, de la cel extraordinar la cel ordinar. Aș mai adăuga și faptul că acum, datorită faptului că toți președinții Conferințelor Episcopale au participat la această adunare extraordinară a Sinodului și că au fost implicați personal de această experiență atât de intensă, este foarte probabil ca relansarea reflecției să fie profundă, eficace și cu adevărat articulată în toate Conferințele Episcopale conduse de persoane care au fost atinse personal de experiența sinodală. De aceea, este posibil să se ajungă, prin intermediul unei experiențe comunitare foarte largi și profunde, la următoarea adunare sinodală de anul viitor așa cum Papa își dorește”.

***
Să ascultăm acum reflecția despre Mesajul adunării sinodale oferită de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu și de episcopul Mihai Frățilă la 18 octombrie, cu puțin timp înainte de a intra la ultima congregație generală a Sinodului Episcopilor. Audio: