Evanghelia de astăzi ne scoate din această logică atât de umană și ne dă curaj: nu contează atât de mult cât suntem de experți, cât de multe sau de puține calități avem. Ceea ce schimbă cu adevărat identitatea, numele și misiunea noastră este un singur lucru: prezența lui Isus în barca noastră. El stă pe țărm și așteptă să urce... dacă ego-ul nostru îi va face spațiu.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 5,1-11
Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui
Dumnezeu, şi Isus şedea lângă lacul Ghenizaret, a văzut două corăbii
oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi
urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o
depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea,
mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la
adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând,
Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am
prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta,
au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut
semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au
venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Iar
Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând:
Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese
pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi
prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau
împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum
înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat
totul şi au mers după El.