Tu, ce vezi în manifestul femeii obeze care îl calcă în picioare pe Isus?

de Annalisa Teggi

O imagine valorează cât o mie de cuvinte. O imagine nu explică, ci întreabă: “Tu ce vezi?” M-am gândit, în timp ce vizitam, în cadrul reuniunii de la Rimini, expoziţia cu privire la recenta revoluţie egipteană şi am fost lovit de expresivitatea unei ţări în război, care a utilizat şi arma pacifică a desenului. De la primele semne ale unei libertăţi încă de cucerit, ţâşneşte o artă simplă şi eficace: un zâmbet pictat pe baricade. Şi aici, lucrul scandalos este reprezentat de răspunsul la întrebarea “ce vezi?”, care este inconfundabil, din oricare parte a baricadei eşti situat. Cine împuşcă şi cine moare, recunoaşte în acea linie curbată, care pare să aduca un zâmbet pe un perete, strigătul de bucurie al fiecărei inimi.

Trecând de la îndrăzneala “Primăverii arabe”, la chinuitoarea noastră toamnă europeană, tabloul se schimbă. La noi, drumul libertăţii este într-o fază atât de adultă, încât, uneori, dă semne de demenţă senilă. Scandalul de la noi este reprezentat de imaginea unei femei obeze, goală şi machiată, înconjurată de pereţi cojiti, care cu mândrie, îşi pune piciorul pe un pachet, acoperit de o icoană aurită a lui Isus şi a Fecioarei Maria. Acesta este posterul ales pentru expoziţia internaţională de artă Lgbt, din Torino. Blasfemie, defăimare a sensibilităţii religioase – se acuză de-o parte. Nu, o imagine a mândriei, care vrea orgolios să se ridice mai sus decât divinitatea, explică, pe de altă parte, autorul Mauro Pinotti.

Ȋn labirintul internetului, dezbaterea a prins culori tari de ferocitate, care însă manifestă semnele tipice ale slăbiciunii unei societăţi care, oferind pacea, bălteşte în mocirla atacurilor verbale beligerante. Creştinul care merge la atac, folosind argumentul, cu adevărat slab, că, dacă în loc de Isus, ar fi fost Mahomed, ar fi avut loc o mare dispută, uită că, mulţumită lui Dumnezeu, credinţa noastră este o credinţă atât de liberă, încât îl îmbrăţişează şi pe cel care defăimează. Ȋl îmbrăţişează cu o lumină clară de zi, nu cu obscurantism.

Dar chiar şi argumentele estetice ale domnului Pinotti sunt slabe, pentru că este evident că cine concepe o imagine similară, ştie să-şi câştige vizibilitatea la sunetul controverselor, care au avut tendinţa de a accentua un conflict şi de a construi baricade.

Iată ce a răspuns un spectator, atunci când i-a fost adresată întrebarea: “Tu ce vezi?”: “Ei bine, şi eu văd o certă blasfemie. Dar nu atât de mult acea a domnului Pinotti sau a lumii Lgbt, ci a noastră. Văd vechia noastră Europă, îngrăşată de bunăstare, şi acum cu mândrie pictată de virtuozitate, care crede că stă în picioare, atunci când totul în jurul ei lâncezeşte trist şi se degradează. Apoi, reuşesc să văd faptul că chiar şi o doamna atât de mândră este în măsură să observe singurul punct luminos din scenă; o prezenţă care i-a fost însoţitor pentru întregul curs al istoriei”.

Urcaţi sus, doamnă, cu ambele picioare…acea invenţie aurită a luat pe umerii săi greutatea lumii, vă va ţine şi pe dumnevoastră.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:www.tempi.it