Taina Euharistiei pentru Copii. Când? Cum și De ce?

„În riturile orientale inițierea creștină a copiilor începe la Botez, urmat imediat de Mir și de Euharistie, în timp ce în ritul roman (latin) ea se continuă timp de câțiva ani de cateheză, desăvârșindu-se mai târziu cu Mirul și Euharistia, culme a inițierii lor creștine”[1]. „Prin sacramentele/tainele inițierii creștine – Botezul, Mirul și Euharistia – sunt puse temeliile oricărei vieți creștine. «Participarea la natura divină, dăruită oamenilor prin harul lui Cristos, comportă o anumită analogie cu originea, creșterea și susținerea vieții naturale. Într-adevăr, născuți la o viață nouă prin Botez, credincioșii sunt întăriți prin sacramentul Mirului și primesc în Euharistie pâinea vieții veșnice. Astfel, prin aceste sacramente ale inițierii creștine, ei primesc tot mai mult bogățiile vieții divine și înaintează spre desăvârșirea iubirii»”[2].

În mod justificat, ne putem întreba fiecare dintre noi, de ce ambele rituri numesc la fel cele trei sacramente ale inițierii, însă fiecare le aplică diferit? Ei bine, vom constata că a fi catolic, nu presupune să fim toți romano-catolici, ci putem fi și de alte rituri. Nici un rit, nu este inferior altuia, toate sunt egale ca și demnitate, doar că presupun „metodologii” diferite care ne conduc la același rezultat: salus animarum – mântuirea sufletelor.

De multe ori suntem tentați să credem că majoritatea este cea care deține „adevărul” sau că este mai desăvârșită, iar a fi diferit, este sinonim cu a fi considerat „inferior”. Fiecare membru al corpului uman este diferit, dar toate membrele la un loc, alcătuiesc un singur trup (1 Cor. 12. 12-27): mâini, picioare, gură, nas etc., niciunul nu este inferior celuilat, toate alcătuiesc un corp unitar, iar fiecare dintre aceste membre sunt indispensabile unei vieți normale. Lipsa unui membru sau a mai multora, ne fac să constatăm un handicap, adică: deficiență senzorială, motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane[3]. Biserica Catolică, este alcătuită din mai multe Biserici, cu diferite tradiții și rituri, acest aspect îi conferă diversitate, culoare și bogăție, iar unitatea Catolică este conferită de adevărul doctrinal, care este unul și același pentru toate Bisericile Catolice.

Canonul 697 CCEO[4] dispune: „Inițierea sacramentală în misterul mântuirii se completează cu primirea Divinei Euharistii; de aceea Divina Euharistie să fie administrată credinciosului creștin cât mai repede, după Botez și ungerea cu Sfântul Mir, conform normei de drept particular al propriei Biserici Sui Iuris”.

Congregația pentru Bisericile Răsăritene, printr-o Instrucțiune[5] prin care comentează și recomandă spre aplicare anumite norme canonice, care țin de cultul liturgic, afirmă referitor la canonul mai sus citat: „Din cauze istorice și culturale această practică a fost abandonată de Biserica Apuseană, iar inițierea baptismală a fost conferită copiilor în diferite momente succesive. Vechea uzanță s-a păstrat neatinsă, în schimb în mod neîntrerupt în Răsărit. Această legătură este atât de puternică încât, cu termenul de «Botez» se înțeleg, de obicei, toate acele trei faze ale inițierii creștine: acesta este titlul care le este atribuit în multe euhologii în manuscris sau tipărite”[6].

Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, este legislația oficială inclusiv a Bisiericii Române Unite din România, iar Legislatorul Suprem, cel care a studiat atent Codul înainte de promulgare este Suveranul Pontif, Ioan Paul al-II-lea, Papă care, prin Decretul de promulgare Sacri Canones[7] din 1990 afirma: „Atenta și fidela grijă față de rituri trebuie să devină supremul scop al tuturor legilor Bisericii, care este concetrat cu totul spre iconomia mântuirii sufletelor. Nutrim o mare speranță vis-a-vis de acest cod, ca el să fie pus în practica vieții de zi cu zi, într-o manieră fericită”.

Catehismul Bisericii Catolice, referitor la Sacramentul Inițierii afirmă următoarele: „Prima Împărtășanie Euharistică. Devenit fiu al lui Dumnezeu, îmbrăcat în haina de nuntă, neofitul este primit «la ospățul de nuntă al Mielului» și primește hrana vieții celei noi, Trupul și Sângele lui Cristos. Bisericile orientale păstrează o conștiință vie a unității inițierii creștine, dând Sfânta Împărtășanie tuturor celor care au primit Botezul și Mirul, chiar și pruncilor, amintindu-și de cuvintele Domnului: «Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți» (Mc 10, 14)”.

Pe aceeași linie teologică, Ioan Paul al-II-lea în Constituția Apostolică Fidei Depositum redactată pentru publicarea Catehismului Bisericii Catolice spunea: „După reînnoirea liturgiei și noua codificare a Dreptului Canonic al Bisericii latine și a canoanelor Bisericilor orientale catolice, acest Catehism va aduce o contribuție foarte importantă la lucrarea de reînnoire a întregii vieți bisericești, voită și pusă în aplicare de Conciliul Vatican II[8]”.

Ne întrebăm ce sens are Împărtășirea unui copil, oricum purificat de păcat prin Botez?

„Ca sacrament și loc al prezenței Domnului sub chipul Pâinii și Vinului, Sf. Taină a Împărtășaniei constituie o modalitate de «conectare ontologică» la Vița de vie a «mlădițelor» umane, o «re/activare» continuă a celulelor Organismului sacramental al Bisericii, prin această «transfuzie euharistică», ce permite unirea omului cu Dumnezeu în chip misterios/miraculos”[9].

Însă, trebuie să distingem două momente euharistice din viața unui copil: primul, cel de Împărtășire imediat după mometul primirii Botezului și Sf. Mir, care este obligatoriu conform normelor liturgice, canonice și motivațiilor teologice, iar al doilea nefiind întotdeauna clar defint, din cauza diferitelor practici. De aici se nasc și anumite întrebări: mai Împărtășim copilul după Botez sau nu? Până la ce vârstă poate fi Împărtășit în continuu un copil? Întrerupem Împărtășirea de după botez imediat, până la «Prima Sf. Împărtășanie»?

Aceeași Instrucțiune a Congregației Pentru Bisericile Răsăritene afirmă: „În fine, administrarea Sfintei Euharistii copiilor de curând botezați nu se limitează numai la momentul celebrării inițierii. Euharistia este Pâinea Vieții iar copiii trebuie să se hrănească constant cu ea de atunci înainte, pentru a crește spiritual. Modalitatea participării lor la Euharistie va corespunde capacității lor: la început va fi diferită de a adulților, inevitabil mai puțin conștientă și puțin rațională, dar se va dezvolta progresiv, prin harul și pedagogia Tainei, pentru a crește «până la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos»” (cf. Ef. 4, 13). Sfânta Taină este întotdeauna un dar care operează cu eficacitate, în diferite feluri așa cum diferită este fiecare persoană. Anumite celebrări speciale care corespund diferitelor etape ale creșterii umane pot avea o oarecare utilitate, eventual, pentru pedagogia credinței pot însoți într-un mod specific indispensabila catehizare a copiilor și a tinerilor, dar trebuie să fie clar că inițierea la Taina lui Hristos este totală încă de la primirea primelor trei Sfinte Taine[10]”.

Bisericii, i se lasă posibilitatea de a progresa organic, de a se adapta la timpurile actuale, însă întotdeauna ținând cont de trecut, în contact cu prezentul, gândind în perspectivă pentru viitor, însă întotdeauna într-o notă de coerență atât teologică cât și pastorală.

De aceea, conform celor mai sus citate, Biserica ne învață că este benefic pentru copii să stea cât mai mult în contact cu Hristos, prin intermediul Sacramentului Euharistiei. De unde se înțelege, că ei pot fi Împărțășiți în continuu până la o vârstă relativă a priceperii 4-6 ani. Ține foarte mult de fiecare preot paroh care, cunoscând bine credincioșii încerdințați lui spre păstorire, să aprecieze pe fiecare copil în parte (cât de repede a ajuns la vârsta priceperii binelui și a răului), ținând cont de familia din care provine, educația, capacitățile copilului etc., și astfel va decide până la ce vârstă îl poate Împărtăși pe fiecare în parte. Copiii rămânând în continuare în contact cu Biserica prin cateheze, ore de religie, din momentul în care preotul paroh, hotărăște că un copil nu mai poate fi Împărtășit deoarece discerne binele de rău, îl trece pe acesta într-o altă etapă a pregătirii speciale, pentru conștientizarea adaptată nivelului lor de a înțelege importanța și semnificația Sf. Euharistii și implicit a necesității de a-și analiza conștiința, prin Spovadă înainte de Sf. Cuminecare.

 Tot din motive de coerență teologică, pedagogică și liturgică, momentul solemn al reapropierii copilului de Sf. Euharistie poate fi numit: Prima Sf. Spovadă și Euharistie Solemnă, în loc de «Prima Sfântă Împărtășanie[11]», deoarece varianta întâi este mai logică și mai coerentă, cu prescrierile Legislatorului Suprem, adică Suveranul Pontif. Biserica Catolică va fi mereu sensibilă, atentă și prezentă la adaptarea propriilor metode pastorale spre o cât mai bună apropiere de credinciosul creștin, însă întotdeauna fixată solid pe teologia sa, de care nu poate face abstracție, toate cu un singur scop: salus animarum.

Pr. Alexandru Ploștinaru

Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj