Războiul din estul Ucrainei este un conflict între state nu între religii, ține să precizeze protopopul ortodox Georgi Kovalenko, șeful Departamentului Sinodal pentru informare al Patriarhiei Moscovei. Aceasta este cheia de lectură a conflictului dată și de Biserica de la Kiev. De la Moscova, cu toate acestea, războiul este prezentat ca un conflict între greco-catolicii filo-occidentali și ortodocșii loiali Moscovei. Iar cititorul occidental nu poate fi decât derutat de astfel de declarații. De fapt, declarațiile liderilor Bisericilor, care sunt ca un adevărat mozaic în acel colț al fostei Uniuni Sovietice, dezvăluie o complexă stratificare a mai multor conflicte, care se războiesc și se luptă doar în cuvinte.
Primul conflict este pur politic: o bucată din Ucraina, Crimeea, a fost complet absorbită de către Federația Rusă și este puțin probabil să se mai întoarcă sub jurisdicția Kievului. Aceasta este prima încălcare a granițelor naționale ale unui Stat european din partea Rusiei. Având în vedere echilibrul de putere, nimeni nu este în măsură să conteste prima putere nucleară din lume și să forțeze Moscova să restituie acel teritoriu Ucrainei, restabilind granițele acceptate de către Rusia în 1991 și garantate de guvernul de la Kremlin prin semnarea protocolului din Budapesta în 1994. Crimeea rămâne astfel suspendată într-un vid juridic: teoretic face încă parte din Ucraina, în fapt face deja parte din Rusia, ocupată fiind de trupele loiale Moscovei. Din punct de vedere religios este încă o parte integrantă a Bisericii din Ucraina: eparhia locală a Bisericii Ortodoxe este încă sub jurisdicția mitropolitului de Kiev și nu a fost absorbită de către Patriarhia Moscovei.
Al doilea conflict este tot politic și este o consecință directă a primului. Moscova, de fapt, susține în mod deschis separatiștii din regiunile Donețk și Lugansk, unde are loc un război civil și o luptă crâncenă împotriva guvernului central de la Kiev. Nu este vorba doar de un sprijin politic, ci și material prin trimiterea de arme, provizii și în special voluntari din cele patru colțuri ale Federației, din Caucazul de Nord în Siberia. Cazaci, ceceni, inguși, osetini, bieloruși, veterani ai armatei rusești, abhazii, voluntarii străini care au ales să se înroleze sub drapelul lui Putin, pentru a lupta împotriva trupelor armatei Kievului și împotriva Gărzii Naționale recrutate în grabă după revoluția din Maidan. Având în vedere marea varietate de credințe (sau necredințe), este un război în care religia are prea puțin de a face cu cei care sunt angajați în luptă de cele două părți. Doar ca un exemplu, există voluntari ceceni musulmani, atât de partea Kievului cât și de partea Moscovei.
Cu toate acestea, un război civil de lungă durată nu poate să nu aibă un impact și pe plan religios. Ruptura s-a mărit între cele două Biserici Ortodoxe din Ucraina, una care depinde de Patriarhia Moscovei și cealaltă de Patriarhia de la Kiev. La 13 august, cu ocazia alegerii noului Mitropolit Onofrio, considerat pro-rus, președintele Petro Poroșenko și-a exprimat felicitări lui, dar patriarhul de la Kiev nu. Biroul de presă al celui din urmă îl definește pe Onofrio ca fiind un "ideolog al universului rus", a cărei alegere demonstrează "raportul de dependență a celei mai mari părți a episcopilor acestei Biserici" față de "doctrina agresivă rusă, care a devenit fundament ideologic al atacului ce se desfășoară prin mâinile Kremlinului în detrimentul Ucrainei, ocupând Crimeea și terorizând regiunea Donbass". În ultimele luni, Sfântul Sinod al Patriarhiei de la Kiev i-a reproșat lui Onofrio că a "rupt dialogul oficial cu Patriarhia de la Kiev în vederea depășiri schismei din Biserică (ortodoxă), pentru înființarea unei singure Bisericii Ortodoxe locale în Ucraina".
Această atitudine a Patriarhiei de la Kiev pare nejustificată, având în vedere cele mai recente declarații ale Patriarhatului Moscovei din Ucraina pentru integritatea teritorială a țării. Deci, departe de a fi înclinat să justifice anexarea și intervenția Rusiei. Într-o declarație a Consiliului Episcopilor din 16 august, citim: "Biserica noastră este în favoarea consolidării suveranității și a integrității teritoriale a țării. Facem apel la liderii Statelor și ai comunității mondiale, la toți oamenii de bună voință, să se angajeze în vederea încheierii vărsării de sânge." Consiliul și-a exprimat intenția de a continua dialogul cu Patriarhia de la Kiev pentru a depăși diviziunile, cu condiția ca acesta să se facă într-un dialog de drept canonic și fără interferențe de ordin politic. În ceea ce privește problema din Crimeea aceștia au declarat: "ca cetățeni ucraineni, ne gândim la fel ca guvernul nostru și comunitatea internațională că Crimeea este teritoriu ucrainean și trebuie să fie returnat", fapt reiterat acum două zile și de protopopul Georgi Kovalenko.
Mai degrabă, este o ruptură în curs de dezvoltare în cadrul aceleiași Patriarhii a Moscovei. Pentru că patriarhul Chiril, de la Moscova, își exprimă opiniile politice în mod foarte diferit, dacă nu contrar, față de ce auzim la Kiev. În scrisoarea sa către Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, Cyril arătat cu degetul către greco-catolicii și "schismatici" ortodocși care i-ar sprijini. "Încă din toamna trecută, când a fost doar începutul crizei politice din Ucraina, reprezentanți ai Bisericii Greco-Catolice și ai comunităților schismatice (ortodoxe), care s-au afișat pe Maidan în Kiev, predicau în mod deschis ura lor împotriva Bisericii Ortodoxe, invocând confiscarea locurilor de cult ortodoxe și eradicare ortodoxiei de pe teritoriul ucrainean." Greu de găsit astfel de declarații ale episcopilor catolici. Dar patriarhul Chiril insistă, enumerând o serie de acte de violență comise de catolici împotriva ortodocșilor și vorbește în mod explicit în termenii unui război religios: "Nu putem ignora faptul – i-a scris lui Bartolomeu - că conflictul din Ucraina are o cauză religioasă inconfundabilă. Uniații și schismaticii împreună, încearcă să pună mâna pe Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina, în timp ce Biserica Ortodoxă din Ucraina continuă, cu răbdare și curaj, să aibă grijă de suferința credincioșilor ei în această situație dificilă. O mare parte a clerului care deservesc în locuri care au devenit câmpuri de luptă, au rămas cu turmele lor, împărtășind cu ei teroarea unui război civil. Familiile lor suferă atacuri, duc lipsă de apă și alimente, și moar sub exploziile artileriei."
Divergență de opinii mai evidentă de atât nu putea fi. Dacă Cyril vede o agresiune a catolicilor (și a schismaticilor locali) împotriva ortodocșilor, în propria sa biserică locală agresorul este considerat, mai degrabă, Rusia ortodoxă. Și nu catolici care trăiesc în regiunile de vest ale țării. Ca întotdeauna, atunci când vine vorba de ortodocși, loialitate față de Stat este doar teoretic inferioară celei față de patriarhat. Într-o situație de război, această loialitate dublă tinde să se manifeste și mai explicit. Până la schismă. Și aceasta este ceea ce probabil se va întâmpla în Ucraina: atâta timp cât conflictul se limitează la politică și la încordarea mușchilor între Moscova și Kiev, se poate spera la o refacere. În cazul în care religia ar intra în teren, ar fi un război fără sfârșit.
Traducere: ACC
Sursa:www.lanuovabq.it
