“Convingerea de a deveni catolici a crescut treptat, iar decizia de a face acest pas a venit la sfârşit”, a spus Ulf Ekman, pastor penticostal suedez, care în luna martie şi-a anunţat convertirea la catolicism împreună cu soţia sa Brigitte.
O veste tulburătoare pentru că Ekman, în vârstă de 64 de ani, a fost - după cum a spus de el şi Stefan Gustavsson, secretarul general al Alianţei Evanghelice suedeze – “cel mai dinamic şi mai influent lider creştin pe care l-am avut Suedia în ultima jumătate de secol şi o figură de mare prestigiu în întreaga lume penticostală”. Comunitatea pe care a fondat-o, Livets Ord (Cuvântul Vieţii), dispune de o şcoală frecventată de mii de studenţi, diverşi misionari activi mai ales în Rusia, Kazahstan şi în alte regiuni ex sovietice, precum şi un ONG de caritate în India. A dat naştere celei mai mari şcoli de studii biblice din întreaga Peninsulă Scandinavă, cărţile sale au fost traduse în 60 de limbi, iar discursurile sale televizate au trecut frontierele Europei.
După vacarmul mass-media, zilele trecute Ekman a scris o mărturie despre cazul său pentru publicaţia britanică Catholic Herald, în care spune: “Am întâlnit, de asemenea, şi persoane cu o abordare curioasă, mai degrabă postmodernă a chestiunii [despre convertirea sa şi a soţiei e.d.]. Erau gata să accepte că Dumnezeu ar fi putut să ne cheme la Biserica Catolică, dar nu puteau să accepte doctrina acestei Biserici. Un predicator a spus astfel: “Ok, aţi devenit catolici, dar bineînţeles că nu veţi crede ceea ce cred ei, nu?”. Când am răspuns că cred în tot ceea ce Biserica Catolică crede şi învaţă, li se părea ciudat multor prieteni de-ai mei protestanţi. Era greu pentru ei să înţeleagă faptul că a fi catolic însemnă să crezi asemenea unui catolic.
Pentru noi, adevărul a fost factorul decisiv. Am crezut întotdeauna în Cuvântul lui Dumnezeu şi în existenţa unui adevăr absolut, revelat de Dumnezeu. Treptat am înţeles mai bine că există şi o Biserică concretă, istorică, fondată de Isus Cristos şi un tezaur, un depozit de credinţă vie. Acest lucru ne-a atras la catolicism. După ce am ajuns să credem că plinătatea adevărului este conservată şi păstrată în Biserica Catolică, nu ne-a mai rămas decât să ne unim pe deplin acestei Biserici.
Atunci când a venit momentul să fim primiţi în Biserică, ne-am simţit mai mult decât pregătiţi, nerăbdători să părăsim tărâmul nimănui. A fost ca şi cum am devenit în final ceea ce eram. La sfârşit, dorinţa de a primi harul sacramental, ne-a fost îndeplinită.
Am încercat să le explicăm prietenilor că nu o să respingem ceea ce ne-a dat Dumnezeu în lumea evanghelică şi carismatică, dar că evanghelic nu este de ajuns. Nu este greşit în iubirea sa pentru Scripturi şi pentru adevărurile fundamentale ale Evangheliei, care ajută la evanghelizare. Toate acestea sunt importante, dar nu suficiente. Viaţa carismatică, cu accentul său pe forţa şi pe călăuzirea Spiritului Sfânt, este necesară şi este un dar minunat. Dar nu poate fi trăită în plinătatea ei într-un context schismatic şi extrem de individualist. Înţelegerea aceasta ne-a deschis înţelegerea nevoilor Bisericii în toată plinătatea ei, cu bogata ei viaţă sacramentală.
Nu ne renegăm trecutul şi bogatele experienţe pe care le-am avut de-a lungul anilor, ca şi fondatori şi conducători ai Cuvântului Vieţii. Suntem mereu recunoscători Domnului pentru ceea ce a făcut. Dar suntem extrem de fericiţi şi recunoscători pentru că a înţeles că avem într-adevăr nevoie de Biserica Catolică în viaţa noastră şi în slujirea noastră pentru Domnul, care continuă.
Acum începem un drum în care există mult de explorat. Acum, când nu mai există responsabilităţile şi obligaţiile de mai înainte, putem, cel puţin pentru moment, să trăim într-un ritm care ne permite o viaţă mai reflexivă. Eram obişnuiţi să susţinem ministerul nostru şi Biserica noastră. Acum Biserica este cea care ne înalţă. Sfintele Taine au devenit o realitate tangibilă în viaţa noastră şi ne susţin într-un mod concret. Ceva – harul, sunt sigur – este prezent cum nu a fost înainte. O adiere răcoroasă suflă în vieţile noastre. Suntem nerăbdători să explorăm şi să ne identificăm pe deplin cu tot din care acum facem parte. Este cu adevărat emoţionant să trăieşti pe deplin pentru Isus Cristos, în Biserica Catolică”.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.iltimone.org
