Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Slujbele papei Francisc la Nașterea Domnului și deschiderea Jubileului Speranței

 
Slujbele papei Francisc la Nașterea Domnului și deschiderea Jubileului Speranței
  • 24 Dec 2024
  • 206

De la Sfânta Liturghie din noaptea Nașterii Domnului, cu ceremonia deschiderii Porții Sfinte a bazilicii San Pietro, până la solemnitatea Epifaniei Domnului, papa Francisc prezidează mai multe celebrări liturgice, primele din Anul Jubiliar 2025. Între timp, organizatorii jubileului au prezentat ”Cardul pelerinului”, în format digital, cu un QR nominal.

Deschiderea Porții Sfinte a bazilicii Sfântul Petru și Sfânta Liturghie a nopții de Crăciun marchează primul moment liturgic din calendarul celebrărilor pe care papa Francisc le prezidează cu ocazia sărbătorilor Nașterii Domnului și a Jubileului speranței.

Nașterea Domnului și Jubileul speranței
Marți, 24 decembrie 2024, papa Francisc prezidează la ora 19.00 în bazilica San Pietro ceremonia de deschidere a Porții Sfinte pentru Anul Jubiliar, care are ca temă ”Pelerini de speranță”, și Sfânta Liturghie a nopții pentru solemnitatea Nașterii Domnului, prin care se marchează începutul Jubileului din 2025. Celebrarea euharistică este precedată de o rugăciune de pregătire, care începe la ora 18.30.

Mesajul de Crăciun ”Urbi et Orbi”
Miercuri, 25 decembrie 2024, în solemnitatea Nașterii Domnului, papa prezidează la ora 12.00, în balconul central al bazilicii San Pietro, ceremonia binecuvântării ”Urbi et Orbi” și transmite tradiționalul mesaj de Crăciun.

”Te Deum” la încheierea anului civil
Marți, 31 decembrie 2024, la ora 17.00, în bazilica San Pietro, papa Francisc prezidează rugăciunea Primelor Vespere ale solemnității Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu. Rugăciunea este urmată de tradiționala cântare a imnului ”Te Deum” cu ocazia încheierii anului civil.

Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu
Miercuri, 1 ianuarie 2025, la încheierea Octavei Nașterii Domnului, papa Francisc prezidează la ora 10.00, în bazilica San Pietro, Sfânta Liturghie a solemnității ”Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu”. La ora 12.00 papa conduce rugăciunea ”Îngerul Domnului”. Totodată, Biserica catolică marchează la 1 ianuarie Ziua mondială a păcii, care în 2025 a ajuns la cea de-a 58-a ediție anuală și are ca temă ”Ne iartă nouă greșelile noastre, dăruiește-ne pacea ta”.

Epifania Domnului
Luni, 6 ianuarie 2025, papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie la ora 10.00 în bazilica Sfântul Petru cu ocazia solemnității Epifaniei Domnului. La ora 12.00, potrivit uzanței tipice marilor sărbători, papa conduce rugăciunea ”Îngerul Domnului”.

Alte patru Porți Sfinte vor fi deschise la Roma
Prin tradiție, bazilicile papale din Roma își vor deschide respectivele Porți Sfinte pentru Jubileu. În mod semnificativ, însă, prima Poartă Sfântă care va fi deschisă după cea de la ”Sfântul Petru” este la Penitenciarul Rebibbia, din cartierul roman cu același nume, ceremonia de deschidere fiind programată pe 26 decembrie 2024.

La celelalte bazilici papale, ceremonia de deschidere a propriei Porți Sfinte este programată după cum urmează: în 29 decembrie a.c. la ”San Giovanni in Laterano” (catedrala Romei), în 1 ianuarie 2025 la ”Santa Maria Maggiore” și pe 5 ianuarie 2025 la ”San Paolo Fuori le Mura”.

Primul ”mare eveniment”, Jubileul jurnaliștilor
Prima manifestare jubiliară de amploare este programată pe 24-26 ianuarie 2025, cu Jubileul lucrătorilor din vastul domeniu al comunicării, evenimentul fiind prilejuit de comemorarea liturgică, în 24 ianuarie, a Sfântului Francisc de Sales (1567-1622), patronul ceresc al jurnaliștilor.

Jubileul și ”Cardul pelerinului”
Al 25-lea jubileu ordinar din istoria Bisericii  are un calendar de evenimente specifice. Participarea romanilor și a pelerinilor, fie personal fie în grupuri organizate, are nevoie de înscriere la site-ul oficial al Jubileului, după care se poate descărca aplicația dedicată.

Potrivit organizatorilor, ”Cardul pelerinului” este, practic, un card digital gratuit și nominal, necesar pentru a participa la evenimentele jubiliare și pentru a organiza propriul pelerinaj la Poarta Sfântă. Cardul oferă, de asemenea, posibilitatea unor reduceri la mijloacele de transport, cazare, restaurante, mobilitate și manifestări culturale.

”Cardul pelerinului” (Carta del pellegrino – în italiană) poate fi dobândit numai și exclusiv prin înscrierea la portalul dedicat, accesibil de pe site-ul register.iubilaeum2025.va/user sau prin aplicația oficială a Jubileului (Google Play sau Apple Store). După înregistrarea datelor proprii, pelerinul primește un cod QR nominal de identificare și un account pe app.

Pentru a se înscrie la evenimente
După obținerea necesară a ”Cardului pelerinului” și după ce s-a accesat propriul account de pe site ori de pe app, pelerinul se poate înscrie la pelerinajul de la Poarta Sfântă a bazilicii Sfântul Petru și la toate evenimentele principale ale Jubileului. Acest mijloc de înregistrare permite organizarea ordonată a accesului atât la Poarta Sfântă de la ”San Pietro” cât și la acele evenimente la care se așteaptă venirea unui mare număr de pelerini. Portalul permite înscrierea ca persoană sau ca grupuri, oferă posibilitatea de a semnala eventuale dizabilități ale participanților, de a anula sau de a modifica rezervarea, reprogramând ora, ziua și luna pelerinajului.



Sursa:vaticannews.va.ro