Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 9
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO/VIDEO: PS Claudiu a sfințit biserica din Rugăsești

 
FOTO/VIDEO: PS Claudiu a sfințit biserica din Rugăsești
  • 08 Oct 2024
  • 466

O nouă biserică a fost sfințită în Eparhia de Cluj-Gherla, biserica parohiei greco-catolice Rugășești

  • Preasfinția sa Claudiu la Rugășești: „Noi am celebrat astăzi puterea lui Dumnezeu asupra morții

În duminica „Învierii fiului văduvei din Nain”, 6 octombrie 2024, Preasfinția Sa Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla, a sfințit biserica din parohia Rugășești, protopopiatul Dej, cu hramul Sfânta Rita. Această zi a Învierii, va rămâne în istoria comunității din Rugășești ca o mare sărbătoare în care peste biserică și peste toți cei de față – Episcopul Eparhiei, zeci de preoți, protopopi și parohi, sute de credincioși din localitate și împrejurimi – s-a coborât Spiritul Sfânt invocat prin rugăciune, și va rămâne aici și în suflete mereu.

ALBUM FOTO

Ceremonia sfințirii bisericii și Sfânta Liturghie arhierească au pus nou început în viața spirituală a acestei parohii, fiind darul împlinirii rugăciunii și jertfei credincioșilor și a păstorilor lor, pr. Matei Tarciziu Gavril și, din 2010, pr. Remus Cristian Diț, rugăciune și jertfă oferite neîncetat, de la redeschiderea parohiei în 1996 și până în prezent, pentru a avea o biserică nouă, dar cu aceeași lumină spirituală și aceeași poartă deschisă spre Cer precum era și biserica dinainte de 1948 (pe nedrept atunci confiscată).

După primirea Ierarhului de către pr. paroh Remus Cristian Diț, de pr. Nicolae Țap, protopop de Dej și Gherla, și de preoții veniți în număr mare – și de către autorități locale – primarul în funcție, Boldor Silviu, și primarul desemnat al com. Cășeiu, întâmpinat fiind cu versuri rostite de o fetiță și cu buchete de flori aduse de tineri și copii în port popular, s-a intrat în procesiune în biserică. A urmat citirea hrisovului, de către pr. Nicolae Țap, protopopul de Dej și Gherla, și, în continuare, Preasfinția Sa Claudiu a sfințit exteriorul și apoi Altarul și interiorul bisericii, în timp ce ipodiac. Ovidiu Legean descria semnificația momentelor mai importante din ceremonia sfințirii. În masa Sfântului Altar, Ierarhul a așezat moaștele Fericitului Iuliu Hossu, Episcop greco-catolic martir, între 1917-1970 Episcop al Eparhiei de Gherla și apoi de Cluj-Gherla.

Au ajutat la ceremonie și la Sfânta Liturghie studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Adoremus”, al Catedralei „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea” din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Ana-Maria Mureșan. În cadrul celebrării liturgice, două fetițe din parohia Rugășești au rostit profesiunea de credință și au primit, din mâna Preasfinției Sale Claudiu, Prima Sfântă Împărtășanie – semn nou de bun rod spiritual și bucurie în biserica abia sfințită.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a vorbit despre însemnătatea „consacrării”, arătând că, așa cum biserica a fost consacrată, adică dăruită lui Dumnezeu, la fel trebuie să fie și viața fiecărui om, și atunci, „prin noi, Dumnezeu poate lucra în jurul nostru. Sigur, în special prin preoți, care sunt cei mai apropiați și dragi colaboratori ai Episcopilor, ai Sfântului Părinte, dar și prin orice credincios care își trăiește Botezul. Prin toți, în funcție de slujirea pe care o avem, Dumnezeu vrea să ajungă la lumea din jurul nostru, la apropiații noștri, la familia noastră și să răspândească darurile Sale.” A atras atenția că, prin sfințirea bisericii, a fost creat „un spațiu al lui Dumnezeu într-o lume atât de plină de suferință, de războaie, de conflicte, de ură și de atâtea alte lucruri negative. Și acest semn este un semn de speranță, fiindcă atunci când Dumnezeu ajunge, logica morții, logica răului, logica suferinței se oprește imediat.”

Acest adevăr, a arătat în continuare, e revelat și de Evanghelia duminicii, despre Învierea fiului văduvei din Nain (Lc 7,11-16), cu „un cortegiu al morții care se îndreaptă înspre poarta cetății, dar de acest cortegiu se atinge Isus. Și, în momentul în care Isus se atinge de sicriul tânărului, tot cortegiul împietrește.” Acest moment Preasfinția Sa Claudiu l-a numit și „o parabola vieții noastre”, fiindcă, „de când ne-am născut și până la sfârșitul vieții noastre, nu facem decât să ne îndreptăm înspre poarta cetății acestei lumi. Și, dacă îl excludem pe Dumnezeu din «ecuația» vieții noastre, totul se rezumă doar la prima parte a Evangheliei.” Pentru că, deși Dumnezeu a făcut lumea, de la început ca pe o „cetate a bucuriei” – fiindcă „Nain, etimologic, înseamnă «cetatea bucuriei»”, în această lume aflată în armonie și pace, „cel rău, dușmanul lui Dumnezeu și dușmanul nostru, și-a introdus veninul minciunii”. Și s-a ajuns la cea dintâi crimă – Cain l-a ucis pe fratele său, Abel – apoi, pas cu pas, a arătat cum, oamenii nu mai pot face altceva decât să se însoțească unii pe alții la moarte, pe un drum pe care „nimeni nu are putere asupra morții, nici un muritor”. A continuat: „în acest context, în Evanghelia de astăzi și în istoria lumii ceva se schimbă”. Iar punctul de cotitură este „venirea lui Dumnezeu, a Fiului, care oprește această logică de moarte, fiindcă ia păcatele noastre și greutățile noastre și vina noastră asupra Lui, ia moartea noastră asupra Lui, și, luând-o, o învinge și o transformă. Și din acel moment poarta cetății, poarta acestei lumi, nu mai e un loc de final, de sfârșit, unde totul se oprește, ci este un loc de pasaj, o trecere înspre adevărata viață.”

În această logică, Preasfinția Sa Claudiu a invitat ca biserica sfințită în această zi „să se reflecte în suflete”, și, prin fiecare alegere, viața noastră să corespundă acelui „da” rostit la Botez. A amintit de hramul bisericii, prin care această parohie se bucură de protecția specială a Sfintei Rita, și, „din această zi am adăugat și hramul pe care această parohie îl avea înainte de 1948: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Mai mult, a spus Preasfinția Sa Claudiu credincioșilor, „astăzi am așezat în Sfântul Altar relicvele, moaștele Fericitului Episcop martir, ale Cardinalului Iuliu Hosu. Dacă parcurgeți Memoriile, vedeți cu câtă dragoste ar fi vrut, și din temniță, și din domiciliu forțat, să viziteze parohiile sale dragi. Și le vizita în mod spiritual. E bine, astăzi l-am așezat aici pentru a fi și a rămâne cu voi, pentru a vă însoți cu darul său, cu dragostea lui, cu îndurarea lui. Fiindcă misiunea fericiților și misiunea sfinților continuă, bineînțeles, cu și mai multă putere acum, când sunt în Împărăția Cerurilor. Și Fericitul Iuliu Hosu ne invită să respectăm, să păstrăm în sufletele noastre principiile lui Dumnezeu și să nu le negociem niciodată. Să știm că sunt lucruri, ca și credința, pe care nu le putem negocia, nu le putem schimba, nu le putem vinde, nu le putem cumpăra.”

A reamintit: „Anul viitor, de la 1 ianuarie, va începe un an dedicat la nivel național Fericitului Iuliu Hosu și este un mare dar de la Dumnezeu acest an, această aniversare. Și atunci, cu și mai multă dragoste, cu și mai multă fervoare, trebuie să trăim și să vorbim despre Iuliu Hosu, fiecare în felul nostru. Sunt încă oameni care l-au cunoscut, care au primit binecuvântarea lui, care l-au vizitat în temniță. Și toate aceste lucruri sunt bogății, comori, pe care trebuie să le păstrăm, nu doar pentru noi, ci în acest an binecuvântat care va începe, să le descoperim tuturor. Nu doar greco-catolicilor, ci tuturor oamenilor pentru care Iuliu Hosu și Episcopii martiri, și toți sfinții și sfintele, pot fi faruri de lumină așa cum sunt pentru noi, așa cum au fost pentru înaintașii noștri.” Ierarhul a încheiat chemând credincioșii la trăirea credinței și la mărturisirea ei după modelul sfinților, al martirilor și al înaintașilor lor.

La final, păstorul comunității greco-catolice din Rugășești, pr. Remus Cristian Diț, a rostit cuvântul său de mulțumire și recunoștință adusă în primul rând lui Dumnezeu, dar și tuturor celor ce i-au stat aproape în edificarea bisericii. Preasfinției sale Claudiu i-a oferit, din partea credincioșilor, o icoană a protectoarei acestei comunități, Sfânta Rita. Fetițele care au primit Prima Sfântă Împărtășanie au fost chemate, tot în aceste momente, să primească, din partea Episcopului, câte o diplomă de amintire a acestui moment minunat pe drumul vieții lor, întâlnirea dătătoare de viață cu Domnul.

La încheiere, cum e rânduiala ritului bizantin în ziua sfințirii bisericii, credincioșii au fost invitați să treacă prin Altar, să sărute masa Sfintei Jertfe a Domnului. Părintele paroh le-a oferit în aceste momente și câte un semn de amintire, o imagine cu chipul Sfintei Rita, „Sfânta imposibilităților”, a cărei mijlocire și al cărei ajutor le-au cerut și le-au primit mereu de-a lungul timpului, în mod special în această zi a binecuvântării bisericii parohiale. La plecare, toți credincioșii au primit din partea parohiei Rugășești daruri de hrană trupească, pentru ca bucuria acestei zile să fie, pentru toți, deplină.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro