Mărirea sau preamărirea noi o considerăm de multe ori ca fiind legată de atenția cu care suntem tratați sau tratăm și demnitatea pe care alții ne-o acordă sau noi o acordăm. Un fel de scară pe care urcăm sau coborâm de-a lungul vieții, un piedestal de pe care să putem privi mulțumiți de noi înșine. Cam asta e logica lumii în care trăim, o lume ce dăruiește sau ia onoruri și demnități după capricii de moment. Dacă intrăm într-o astfel de logică devenim sclavi și cerșetori, lepădând libertatea primită în Cristos și haina curată a botezului, pentru haine pompoase și sofisticate care ne îngreunează și ne sufocă.
Evanghelia de astăzi vorbește despre adevărata mărire, cea care derivă din relația noastră de iubire cu Tatăl. Cristos, Fiul lui Dumnezeu ne învață prin rugaciunea de astăzi ce înseamnă mărirea și demnitatea fiilor. Totul gravitează între cunoașterea Tatălui pe de o parte: “Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume”, și a fi cunoscuți de Tatăl de cealaltă parte: “Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi”. Și deoarece cunoașterea adevărată în limbaj biblic nu este doar un simplu proces rațional, ci unul care implică iubirea și intimitatea, a cunoaște pe Tatăl și a fi cunoscuți înseamnă a intra în logica de iubire ce ne introduce în viața veșnică: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis”.
Fiul lui Dumnezeu ne dăruiește viața veșnică și bucuria deplină. Ce demnitate poate fi mai mare decât aceasta? Pentru noi, pentru fiecare dintre noi, Isus a venit în lume dăruindu-ne veșnicia bucuriei iar noi ne pierdem vremea cu falsele demnități și jalnicele măriri ale lumii acesteia? Cât de vrednici de compătimit am fi într-o astfel de situație ! Spunea cineva că viața trece de multe ori pe lângă noi în timp ce suntem preocupați să facem proiecte pentru viitor. Cât de trist ar fi ca parafrazând, să constatăm că viața veșnică dăruită de Dumnezeu ne fuge printre degete, deoarece suntem prea prinși de teatrul umbrelor acestei lumi!
Rugăciunea lui Isus de astăzi să ne vindece de orbire: suntem botezați, îmbrăcați cu Cristos, destinați bucuriei depline, iar demnitatea noastră stă în iubirea de care Dumnezeu ne învrednicește în fiecare clipă. Ne așteaptă coroanele neprețuite destinate fiilor de Împărat: oare ar fi prea mult să renunțăm odată pentru totdeauna la coroanele de carton ale acestei lumi?
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 17,1-13
În vremea aceea Isus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu mărirea pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.
