Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Academia Pontificală pentru Viață: Nu poate exista un ”drept” de a suprima o viață umană

 
Academia Pontificală pentru Viață: Nu poate exista un ”drept” de a suprima o viață umană
  • 08 Mar 2024
  • 673

După recenta includere în Constituția Franței a dreptului la avort, Academia Pontificală pentru Viață a transmis un comunicat prin care își exprimă susținerea față de luarea de poziție a episcopatului catolic din Hexagon și reiterează convingerea că o adevărată civilizație juridică ”urmărește în primul rând ocrotirea celor mai slabi și mai vulnerabili”.

În legătură cu recenta includere în Constituția Franței a garanției libertății femeilor de a recurge la avort, Academia Pontificală pentru Viață a publicat pe 4 martie a.c. un comunicat în care susține poziția Conferinței Episcopale Franceze (C.E..F). La 29 februarie, C.E.F. a reiterat că "avortul, care rămâne un atac împotriva vieții încă de la începutul ei, nu poate fi privit exclusiv din perspectiva drepturilor femeilor”. Conferința episcopilor ”regretă faptul că dezbaterea lansată nu a menționat măsurile de sprijin pentru cele care ar dori să-și păstreze copilul".

Academia Pontificală pentru Viață reiterează faptul că ”nu poate exista un "drept" de a suprima o viață umană”, cu atât mai puțin ”în epoca drepturilor universale ale omului”.

Academia Pontificală pentru Viață face apel la toate guvernele și la toate tradițiile religioase să facă tot ce este mai bun cu putință pentru ca, ”în această fază a istoriei, ocrotirea vieții să devină o prioritate absolută, cu pași concreți în favoarea păcii și a justiției sociale, cu măsuri eficiente pentru accesul universal la resurse, educație, sănătate. Situațiile particulare de viață și contextele dificile și dramatice ale timpului nostru trebuie abordate cu instrumentele unei civilizații juridice care urmărește în primul rând ocrotirea celor mai slabi și mai vulnerabili”.

”Ocrotirea vieții umane”, se afirmă în comunicat, ”este primul obiectiv al umanității și nu se poate dezvolta decât într-o lume lipsită de conflicte și sfâșieri, cu o știință, o tehnologie și o industrie în slujba persoanei umane și a fraternității”.

Academia Pontificală pentru Viață amintește la finalul comunicatului că pentru Biserica Catolică «apărarea vieții nu este o ideologie, ci o realitate, o realitate umană care îi implică pe toți creștinii, tocmai pentru că sunt creștini și pentru că sunt oameni». (...) «Este vorba de a acționa pe plan cultural și educațional pentru a transmite generațiilor viitoare atitudinea de solidaritate, de grijă, de primire, știind foarte bine că o cultură a vieții nu reprezintă un patrimoniul exclusiv al creștinilor, ci aparține tuturor celor care, lucrând pentru a construi relații fraterne, recunosc valoarea proprie a fiecărei persoane, chiar și atunci când este vulnerabilă și suferindă» (Papa Francisc, Audiența generală din 25 martie 2020).



Sursa:vaticannews.va.ro