În seara zilei de 17.04.2021 am urmărit cu mare plăcere și interes înregistrarea pe youtube a Conferinței Internaționale ”Convertire și spiritualitate ecologică. Nu stăpâni,ci ocrotitori„ realizată on-line (pe parcursul aceleiași zile), organizată sub înaltul patronaj al Eminenței Sale Cardinal Peter K.A. Turkson, prefect al Dicasterului Pontifical pentru Dezvoltarea Umană Integrală, și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite, Greco-Catolică.
Alături de conferențiarii de înaltă ținută, alegerea momentului desfășurării simpozionului a fost cât se poate de inspirată. Perioada Postului Mare este axată pe spiritualitate și convertire având ca apogeu intrarea lui Isus Cristos în gloria lui Dumnezeu. Odată cu Învierea Sa, umanitatea lui Cristos este deferită domeniului dumnezeiesc al Tatălui, conferindu-i astfel libertatea înfățișării ucenicilor în diverse moduri (Convertire !), în locuri diferite, dar bine definite din punctul de vedere al ecosistemelor. Aceasta este expresia deplină a misterului pascal pe care îl trăim an de an.
Întru-cât am făcut referire la noțiunile de convertire și spiritualitate trebuie subliniat faptul că acestea se derulează în cadrul unui ecosistem integrat,a simetric ca dimensiune și inegal în derularea temporo-spațială. Dimensiunea ecologică - cea de-a treia - s-a adăugat pe parcursul timpului definind astfel un fericit trepied al miracolului unui ecosistem. În cele ce urmează voi derula acest concept prin câteva exemple din domeniile științei, artei, culturii, educației și vieții cotidiene.
În domeniul teologic, atât Vechiul Testament cât și Noul Testament sunt cât se poate de ilustrative din acest punct de vedere. În Vechiul Testament Avraam - un păstor bogat - ascultând cuvântul lui Dumnezeu își schimbă ecosistemul în care se găsea plecând din ținutul Mesopotamiei în pământul Canaanului. După un timp, cei 12 stră-strănepoți ai lui Avraam vor ajunge în Egipt. După 430 de ani de robie Moise va scoate poporul evreu din Egipt, trecând prin Marea Roșie și primind tablele legii pe Muntele Sinai (în deșertul dintre Egipt și Canaan). Acest periplu a cuprins schimbare de areal, deplasare pe uscat, prin mare, prin deșert, cu diverse provocări la fiecare pas. Parcursul se va finaliza însă printr-o convertire spirituală ilustrată în TORA. Această derulare temporo-spațială se desfășoară în spiritul unei sume de miracole ce au avut loc la fiecare dintre etape. Putem vorbi de convertire și spiritualitate inițiale (primare).
În Noul Testament, evangheliile sinoptice parcurg, complementar, mai multe areale definitorii pentru miracole-convertiri, în contextul noii spiritualități promovate de Isus Cristos, atât în decursul vieții pămîntene, cât și după ridicarea la cer. Ca exemple putem oferi Nazaretul Galileii, Marea Galileii, Bethleemul Iudeii, râul Iordan, Ierusalimul cu al său Templu, Muntele Taborului, Muntele Măslinilor, ținutul Ghetsimani, Golgota, multe zone ”pustii„ cu teren arid, drumul Damascului (convertirea lui Saul), etc. Sunt locurile Nașterii Mântuitorului, a propovăduirii noii învățături (spiritualități) și a asimilării acesteia prin convertire, a botezului, a „schimbării la față„ (convertire), a jertfei, morții și învierii. Și exemplele ar putea continua. Apariția creștinismului, renunțarea la cultul zeilor, reprezintă o desăvârșire a spiritualității realizată prin convertire. Desigur, ca și în cazul Vechiului Testament, realitățile descrise în Noul Testament au avut nu numai o derulare temporală, ci și spațială, pe diverse areale definite prin ecosisteme particulare fiecăruia dintre acestea. Astfel, liantul, elementul comun între Vechiul Testament și Noul Testament se sprijină și se completează prin convertire și spiritualitate.
Dacă cele de mai sus menționate în Sfânta Scriptură pendulează între mister și miracol istoric unele elemente petrecute în zilele noastre întăresc veridicitatea lor, completându-le cu o nouă dimensiune, cea ecologică.
În anul 1999, cu ocazia vizitei la București, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea definea România drept „Gradina Maicii Domnului”. Grădina, în general ca ecosistem, este arealul unde regnul vegetal germinează, se dezvoltă, se maturizează și se transformă, toate acestea sub atenta observație a grădinarului. Asistăm astfel la o veritabilă convertire ecologică a plantelor, dublată de purtarea de grijă, inclusiv prin invocații spirituale ale grădinarului.
Papa Francisc a fost fascinat de natura țării noastre, în particular de Transilvania, afirmație lansată după vizita de la Blaj din 2 iunie 2019 cu prilejul beatificării celor șapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite. Concluzia? Să o ocrotim, îmbrățișând o spiritualitate ecologică. Pe aceste coordonate se derulează și Enciclica Papală „Laudato Si”. În același spirit funcționează și Comisia pentru Ecologie a Conferinței Episcopilor Catolici din România condusă de PS Claudiu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.
Biserica Blajului are un trecut bogat al preocupărilor referitoare la cunoașterea și protejarea diverselor ecosisteme.
Blajul este recunoscut nu numai pentru faptul de a găzdui sediul Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Române Unite și al renumitelor sale școli, ci și prin existența unor importante monumente ale naturii.
Câmpia Libertății este locul unde s-a desfășurat în prezența a 40000 de oameni Marea Adunare Națională din 3/15 mai 1848 și unde a avut loc beatificarea episcopilor martiri în anul 2019, în prezența a peste 100000 de oameni, ambele evenimente fiind urmate de convertire și spiritualitate ecologică mai mult decât evidente(ordinea sub care s-au derulat evenimentele au surprins întreaga Europă, respectiv întreaga lume).
În spatele clădirii vechilor școli blăjene deschise la data de 11 octombrie 1754 (astăzi Liceul Teologic Greco-Catolic, fost Liceul Sfântul Vasile cel Mare) se află Grădina Botanică înființată în anul 1881 de către profesorul Alexandru Uilăcan, prima de acest fel de pe lângă o școală secundară din Europa. În perioada de apogeu grădina cuprindea peste 500 specii de plante, aparținând la peste o sută familii. La începutul secolului XX la conducerea ei s-a aflat profesorul botanist Alexandru Borza. Au fost inițiate schimburi de semințe de plante cu alte grădini botanice din Europa (Budapesta, Berlin, Breslau, etc.).În anul 1923 profesorul universitar Alexandru Borza al Universității Dacia Superioară va înființa Grădina Botanică din Cluj, ulterior Institutul Botanic și Muzeul Botanic. La inițiativa profesorului Borza a luat ființă Parcul Național Retezat - primul parc național românesc - și a avut loc Primul Congres al Naturaliștilor din România (1931). Acest mare ocrotitor al naturii este un model de convertire și spiritualitate ecologică, temeiul fiind reprezentat de dubla pregătire universitară, în biologie și teologie. În 3 septembrie 2021 se împlinesc 50 de ani de la trecerea în eternitate.
În fosta grădină mitropolitană din Blaj se află ”Stejarul lui Iancu„ cu o vârstă de peste 650 ani, la a cărui umbră - propice pentru convertire și spiritualitate ecologică - s-au întreținut în câteva rânduri Avram Iancu cu mitropolitul greco-catolic Alexandru Șterca Șuluțiu (moț și acesta din urmă).
Un alt arbore reper pentru Blaj este „Teiul lui Eminescu”, situat în partea nordică, de sus a orașului, locul de unde în iunie 1866 Mihai Eminescu a privit Blajul exclamând: „Te salut din inimă Mică Romă”. Lacul Chereteu, situat în apropiere, l-a atras frecvent în vara anului 1866 pe poetul Mihai Eminescu, constituind o importantă sursă de inspirație pentru poeziile din „perioada revistei Familia” condusă de Iosif Vulcan. De altfel la Mihai Eminescu convertirea în contextul unei spiritualități marcată de ecologie răzbate într-un mare număr de poezii („Somnoroase păsărele”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Ce te legeni”, „La mijloc de codru des”, „Peste vârfuri”, „Lacul” etc.). Uneori, reveria, meditația, sunt dublate de o contemplare spirituală ecologică activă: „De treci codrii de aramă, de departe vezi albind /Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”. Putem presupune că poetul se află în extazul comuniunii cu Divinitatea, în acest cadru ecologic. În poezia „Sara pe deal”, convertirea și spiritualitatea exprimă atât muzicalitatea limbii, cât și ipostaze ale încântării: „Seara pe deal buciumul sună cu jale/Turmele-l urc stele le scapără-n cale”. Expresia convertirii și spiritualității ecologice apare și la Vasile Alecsandri în „Pasteluri”, la George Coșbuc în „Iarna pe uliță”, „Vestitorii primăverii”, „La Paști”, „Nunta Zamfirei” etc.) precum și la alți poeți și scriitori români.
Blajul oferă și alte exemple ilustrative de convertire și spiritualitate ecologică derulate în perioada interbelică, în prelungirea și completarea personalității profesorului universitar Alexandru Borza. Profesorul universitar Iuliu Hațieganu și rector al Universității „Regele Ferdinand” din Cluj, în anul universitar 1930/1931, fiu de protopop greco-catolic și fost elev al Blajului, întemeietorul Școlii Medicale Clujene de după Marea Unire, va înființa la Cluj parcul care-i poartă numele. În cadrul Astrei și a organizației „Șoimii Carpaților” va desfășura o vastă activitate de instruire și educație civică la sate pe teme de ecologie și igienă, alături de o remarcabilă activitate culturală. Despre acest titan al medicinii clujene, George Sbârcea afirma: „Nimeni ca profesorul Iuliu Hațieganu nu știa să poarte cu mai multă gravitate demnitatea de Magnificus Rector, să radieze în preajma sa lumina înaltă a spiritualității”.
Doi dintre fericiții episcopi beatificați la Blaj în anul 2019 s-au remarcat printr-o activitate particulară privind cunoașterea și ocrotirea naturii. Fericitul Ioan Suciu organiza frecvent excursii tematice la Stâna de Vale, cu elevii școlilor din Beiuș. Fericitul Tit Liviu Chinezu, duhovnic-confesor la Școala Normală Greco-Catolică de învățători din Blaj, organiza excursii împreună cu elevii alături de profesorul de geografie și stiințe naturale I. Poenaru(Mesaroș) în zona Munților Apuseni, a Munților Trascăului, Cheilor Turzii etc. Toate acestea l-au determinat pe Nicolae Balotă - un alt fost elev al Blajului - cunoscut critic literar, esist și estetician să afirme „La Blaj înțelegi prea bine în ce fel Transilvania este o provincie pedagogică în sensul înalt, goethean, al expresiei”.
Ansamblul acestor activități întreprinse de profesori, preoți, erau receptate de tinerii învățăcei și traduse în practică până în cele mai îndepărtate sate. Convertirea și spiritualitatea ecologică dobândeau astfel o benefică finalitate practică, tradusă prin acțiuni de igienizare a pășunilor, a pădurilor, cursurilor de apă, pe lângă acțiuni specifice gospodăriilor de la țară.
Conceptul convertirii și spiritualității ecologice și-a găsit ecou și în domeniul muzicii. „Anotimpurile” lui Vivaldi - împlinitorul barocului muzical - sunt cât se poate de ilustrative în acest sens.
La Beethoven singurătatea dictată de boală, departe de a fi o sursă de deznădejde, va deveni - prin convertire interioară și spiritualitate meditativă - sursă de energii creatoare. Testamentul de la Heilingenstadt (6 oct.1802) - o lungă și impresionantă spovedanie - ne ilustrează faptul că titanii nu se nasc, ci devin… Prin acel „Miserere„ din „Missa solemnis”, Beethoven a intenționat să-l convertească pe om în drepturile sale legitime, să-l facă conștient de grandoarea lui originară. Și a reușit pe deplin, chiar dacă pe plan spiritual a fost nevoit să accepte noblețea umilinței. La Beethoven momentele de reflecție și convertire spirituală sunt redate cu o deosebită sensibilitate în părțile lente ale compozițiilor sale. Sunt deosebit de ilustrative în acest sens „Scena la pârâu” din Simfonia a Vl-a „Pastorala”, precum și prima parte din Sonata op.27 nr.2 („Sonata lunii”). Celebrul marș funebru din Simfonia a lll-a („Eroica”) și Romanța în Fa major pentru vioară și orchestră pun de asemenea accent pe meditație, convertire, spiritualitate.
Romanticii, poate mai mult decât reprezentanții barocului și ai clasicismului, manifestă o înclinație particulară înspre reverie, meditație, convertire și spiritualitate. Superba piesă corală pe patru voci a lui Felix Mendelssohn Bartholdy intitulată „Rămas bun codrului” este doar un exemplu, alături de multe altele ale compozitorilor aparținând acestei perioade.
La noi în țară lirica eminesciană a inspirat creația muzicală a mai multor generații de compozitori, începând cu Gherghe Dima, Iacob Mureșianu (care au configurat liedul românesc), Eduard Caudela, George Enescu etc. Cu certitudine la George Enescu lucrările „Impresii din copilărie”, „Săteasca”, alături de sonata pentru pian „Pe vale” au fost realizate în momente de meditație, refleție și dor de „vechea casă a copilăriei la apus de soare”.
Dezamăgiri actuale? Regretabil, da! Tăieri ilegale, exagerate, de păduri, colmatări ale unor cursuri de apă, tendința de deșertificare, deversarea de deșeuri/substanțe toxice pe malurile unor cursuri sau chiar pe terenuri agricole etc.
Viitorul? Ușor de intuit dacă nu se schimbă mentalitatea.
Prof. univ. dr. Sorin Nicu Blaga
medic, muzician
