Suflare din suflarea Domnului (Audio)

Meditație pentru Duminica Coborârii Spiritului Sfânt, Ev Io 7,37-53.8,12
Isus ne arată astăzi din nou că Dumnezeu ne cunoaşte mult mai bine decât ne cunoaştem noi. Ştie că mergem înspre El, în mod normal, doar când avem nevoie. De aceea ne spune: “Dacă însetează cineva, să vină la mine şi să bea”. Ce este setea altceva decât o necesitate? Bem apă când simţim arsura setei; când suntem nevoiţi, obligaţi!

Îl căutăm pe Dumnezeu când avem nevoie de El. Cu cât recunoaştem mai repede acest lucru, cu atât mai bine pentru noi. Evanghelia de astăzi ne scoate din narcisismul ce ne îmbată uneori, din auto-contemplaţia ce ne cuprinde câteodată. Din iluzia că am fi sinceri, oneşti şi buni creştini. Mai buni decât alţii! Oare nu spunem noi înainte de cuminecare că suntem primii dintre păcătoşi? Imaginaţi-vă cel mai oribil păcătos, cel mai abject: noi suntem mai rău decât atât! O mărturisim singuri în timpul Liturghiei! Vă aduceţi aminte ce spun ucenicii Domnului înainte de patimă? “Acum am înţeles; acum credem” Isus le răspunde: “Acum credeţi? Iată că vine ceasul când toţi mă veţi părăsi”.

Care este atunci scăparea noastră? Evident, iubirea fără margini şi fără condiţii a lui Dumnezeu! Zaharia, în capitolul 13 vorbeşte despre un izvor care va răsări în Israel şi care va adăpa cu apă vie pe toţi cei însetaţi; va curăţa păcatul şi mizeriile noastre ori de câte ori va fi nevoie. Un mistic al zilelor noastre spunea că Isus ne va înnoi de atâtea ori în taina spovedaniei, până vom fi cu totul noi!

Şi atunci ce sunt Rusaliile? Sunt împlinirea acestei iubiri infinite a lui Dumnezeu, profetizată şi promisă de-a lungul întregii Sfinte Scripturi. Pe cruce contemplăm deja această iubire: Isus moare pentru noi şi în momentul ultim al suferinţei ne dăruieşte Spiritul. În minunatul film al lui Mel Gibson, Patimile lui Cristos, acest moment este surprins printr-o sonoră expiraţie a Mântuitorului: pare că suflarea ultimă a Domnului nu se mai termină; ne pătrunde întreaga fiinţă. Şi de fapt aşa şi este! Rusaliile sunt împlinirea acestei ultime suflări, prin care Dumnezeu îşi varsă iubirea Sa în noi. Nu o mai contemplăm doar pe cruce, ci şi în noi. Devenim purtători ai unei iubiri pe care Dumnezeu o înnoieşte continuu în noi. Dumnezeu nu mai este doar cu noi, este în noi. Aşa umili şi săraci şi păcătoşi cum suntem, purtăm Spiritul Sfânt al iubirii lui Dumnezeu în noi, devenind Temple ale Sale.

De cele mai multe ori suntem surzi la şoaptele sale, prea prinşi de larma lumii în care trăim. Însă când setea, nevoia, suferinţa sau orice altceva ne readuc în noi înşine, amuţind glasul lumii, putem auzi şoaptele Spiritului care se roagă în noi. Şi dacă decidem să ne unim vocile în minunatul concert al rugăciunii, o rugăciune care nu mai e simplă rutină, ci esenţiala strigare înspre cel ce singur ne poate scoate din încercare, darurile şi roadele Spiritului ne compleşesc şi ne redescoperim ceea ce suntem cu adevărat: fii ai Tatălui, prieteni ai lui Isus şi vase alese ale Spiritului. Lumina ne veghează din nou calea, iar veşnicia începe în sufletele noastre.

PS Claudiu
Episcopul Curiei

Ev Io 7,37-53.8,12
În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Isus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Spiritul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era daruit Spiritul, pentru că Isus încă nu fusese preamărit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Cristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Cristos? N-a zis, oare, Scriptura că Cristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Isus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.