Pe 1 iunie 2014, va avea loc cea de-a 48-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, având ca temă „Comunicarea în serviciul unei autentici culturi a întâlnirii”.
Mai jos, vă punem la dispoziție, Mesajul Sfântului Părinte, Papa Francisc.
„Dragi fraţi şi surori,
Astăzi trăim într-o lume care devine din ce în ce mai «mică» şi în care, aşadar, pare că este uşor să fim aproape unii de alţii. Dezvoltarea transporturilor şi a tehnologiilor de comunicare ne apropie, conectându-ne tot mai mult, şi globalizarea ne face interdependenţi. Cu toate acestea, în sânul omenirii rămân dezbinări, uneori foarte vizibile. La nivel global vedem distanţa scandaloasă dintre luxul celor mai bogaţi şi sărăcia celor mai săraci. Deseori e îndeajuns să mergi pe străzile unui oraş pentru a vedea contrastul dintre lumea care trăieşte pe trotuar şi luminile sclipitoare ale magazinelor. Ne-am obişnuit atât de mult cu toate acestea încât nu ne mai impresionează. Lumea suferă de multiple forme de excluziune, marginalizare şi sărăcie, dar şi de conflicte în care se amestecă cauze economice, politice, ideologice şi, din nefericire, chiar religioase.
În această lume, mass-media ne pot ajuta să ne simţim tot mai aproape unii de alţii, să ne facă să percepem un reînnoit simţ de unitate al familiei umane care împinge la solidaritate şi la angajare serioasă în favoarea unei vieţi mai demne. A comunica bine ne ajută să fim mai aproape şi să ne cunoaştem mai bine între noi, să fim mai uniţi. Zidurile care ne despart pot fi depăşite numai dacă suntem dispuşi să ne ascultăm între noi şi să învăţăm unii de la alţii. Avem nevoie de a recompune diferenţele prin forme de dialog care ne permit să creştem în înţelegere şi respect. Cultura întâlnirii cere să fim dispuşi nu doar să dăm, dar şi să primim de la alţii. Mass-media ne pot ajuta în această privinţă, mai ales în timpurile de faţă, când reţelele comunicaţiilor umane au ajuns la un progres nemaiauzit. În special Internetul poate oferi posibilităţi mai mari de întâlnire şi solidaritate între toţi, şi acesta este un lucru bun, este un dar al lui Dumnezeu.
Există, însă, şi aspecte problematice: viteza informaţiei depăşeşte capacitatea noastră de reflecţie şi de judecată, şi nu ne îngăduie o exprimare de sine măsurată şi corectă. Varietatea opiniilor exprimate poate fi percepută ca bogăţie, dar este posibilă şi închiderea într-o sferă de informaţii care corespunde numai la aşteptările noastre şi la ideile noastre, sau chiar la anumite interese politice şi economice. Mediul comunicativ poate ajuta la creşterea noastră sau, dimpotrivă, la dezorientarea noastră. Dorinţa de conexiune digitală poate ajunge să ne izoleze de aproapele nostru, de cel care este mai aproape de noi. Fără a uita că cel care, din diferite motive, nu are acces la mijloacele de comunicare socială, riscă să fie exclus.
Aceste limite sunt reale, dar cu toate acestea nu se justifică o respingere a mijloacelor de comunicare socială, mai degrabă ne amintesc că în cele din urmă comunicarea este o cucerire mai mult umană decât tehnologică. Aşadar, ce anume ne ajută în mediul digital să creştem în umanitate şi înţelegere reciprocă? De exemplu, trebuie să recuperăm un anumit sens de încetineală şi de calm. Aceasta cere timp şi capacitate de a face liniște pentru a asculta. Avem nevoie şi de a fi răbdători dacă vrem să-l înţelegem pe cel care este altfel decât noi: persoana se exprimă deplin pe sine nu când este doar tolerată, ci când ştie că este cu adevărat primită. Dacă suntem cu adevărat doritori să-i ascultăm pe ceilalţi, atunci vom învăţa să privim lumea cu ochi diferiţi şi să preţuim experienţa umană aşa cum se manifestă în diversele culturi şi tradiţii. Dar vom şti să preţuim mai bine şi marile valori inspirate de creştinism, de exemplu, viziunea asupra omului ca persoană, căsătoria şi familia, distincţia dintre sfera religioasă şi sfera politică, principiile de solidaritate şi subsidiaritate şi altele.
Cum poate fi, aşadar, comunicarea în serviciul unei autentici culturi a întâlnirii? Şi pentru noi, discipolii Domnului, ce înseamnă a întâlni o persoană după Evanghelie? Cum este posibil, în ciuda tuturor limitelor şi păcatelor noastre, să fim cu adevărat apropiaţi unii de alţii? Aceste întrebări sunt cuprinse în întrebarea pe care într-o zi un cărturar, adică un comunicator, i-a adresat-o lui Isus: «Şi cine este aproapele meu?» (Lc 10,29). Această întrebare ne ajută să înţelegem comunicarea în termeni de proximitate. Am putea să o traducem astfel: cum se manifestă «proximitatea» în uzul mijloacelor de comunicare şi în noul ambient creat de tehnologiile digitale? Aflu un răspuns în parabola Bunului Samaritean, care este şi o parabolă a comunicatorului. Cine comunică, de fapt, se face aproape. Şi Bunul Samaritean nu numai că se face aproape, dar îşi asumă răspunderea pentru acel om pe care îl vede pe jumătate mort pe marginea drumului. Isus inversează perspectiva: nu este vorba de a recunoaşte în celălalt pe unul asemenea mie, ci de capacitatea mea de a mă face asemenea celuilalt. A comunica înseamnă, deci, a deveni conştienţi că suntem fiinţe umane, fii ai lui Dumnezeu. Îmi place să definesc această putere a comunicării ca «proximitate».
Când comunicarea are ca scop principal îndemnul la consum sau la manipularea persoanelor, ne aflăm în faţa unei agresiuni violente precum cea suferită de omul bătut de tâlhari şi abandonat la marginea drumului, despre care citim în parabolă. Levitul şi preotul nu-l văd pe aproapele în acest om, ci văd un străin faţă de care era mai bine să stea la distanţă. În acea vreme, erau condiţionaţi de regulile purităţii rituale. Noi, cei de acum, riscăm să ne lăsăm într-atât de mult condiţionaţi de unele mijloace de comunicare în masă încât putem ajunge să-l ignorăm pe cel care este cu adevărat aproapele nostru.
Nu este suficientă trecerea de-a lungul „străzilor” digitale, fiind doar conectaţi: este necesar ca această conexiune să fie însoţită de o întâlnire autentică. Nu putem trăi de unii singuri, închişi în noi înşine. Avem nevoie să iubim şi să fim iubiţi. Avem nevoie de bunătate. Strategiile comunicative nu pot garanta frumuseţea, bunătatea şi adevărul comunicării. Nici lumea mass-mediei nu poate rămâne complet ruptă de grija faţă de umanitate, ci este chemată să exprime bunătate. Reţeaua digitală poate fi un loc bogat de umanitate; nu o reţea alcătuită din fire, ci din persoane umane. Neutralitatea mass-mediei este doar aparentă: numai cine comunică punându-se pe sine în joc poate reprezenta un punct de referinţă. Implicarea personală este tocmai baza unui comunicator de încredere.
Repet mereu că între o Biserică imperfectă care merge în mijlocul oamenilor şi o Biserică bolnavă de autoreferenţialitate, n-am reţineri în a o prefera pe cea dintâi. Iar străzile sunt cele ale lumii, unde oamenii trăiesc şi pot fi întâlniţi efectiv şi afectiv. Printre aceste străzi se află şi cele digitale, aglomerate de o umanitate deseori rănită: bărbaţi şi femei care caută o salvare şi o speranţă. Şi datorită reţelei (Internet), mesajul creştin poate călători „până la capătul pământului” (Fap 1,8).
A deschide uşile bisericii înseamnă deschidere şi faţă de ambientul digital, fie pentru ca lumea să intre, în orice condiţie de viaţă s-ar afla, fie pentru ca Evanghelia să poată păşi dincolo de pragul Bisericii pentru a-i întâlni pe toţi. Suntem oare capabili să comunicăm un astfel de chip al Bisericii? Comunicarea participă la a da formă vocaţiei misionare a întregii Biserici, iar reţelele de socializare reprezintă azi unul dintre spaţiile de trăire a vocaţiei de a redescoperi frumuseţea credinţei, frumuseţea întâlnirii cu Cristos. Şi în contextul comunicării este necesară o Biserică purtătoare de căldură sufletească şi capabilă să înflăcăreze inimile.
Mărturia creştină nu se dă printr-un bombardament de mesaje religioase, ci cu voinţa de a se dărui pe sine celorlalţi „prin disponibilitatea implicării cu răbdare şi respect în interogativele şi dubiile oamenilor, în parcursul lor de căutare a adevărului şi a sensului existenţei umane” (Benedict al XVI-lea, Mesajul pentru a 47-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, 2013). Să ne gândim la episodul discipolilor din Emaus. Trebuie să ştim cum să ne inserăm în dialogul cu bărbaţii şi femeile de azi, pentru a le înţelege aşteptările, îndoielile, speranţele şi a le oferi Evanghelia, adică pe Isus Cristos, Dumnezeu făcut om, mort şi înviat pentru a ne elibera de păcat şi de moarte. Această provocare necesită profunditate, atenţie faţă de viaţă, sensibilitate spirituală. A dialoga înseamnă a avea convingerea că celălalt are ceva bun de spus, înseamnă a face spaţiu punctului său de vedere, propunerilor sale. A dialoga nu înseamnă să renunţi la propriile idei şi tradiţii, ci să renunţi la pretenţia că sunt unice şi absolute.
Icoana Bunului Samaritean, care leagă rănile omului bătut, vărsând peste acestea ulei şi vin, să ne fie călăuză. Ceea ce comunicăm să fie ulei parfumat în situaţiile dureroase şi vin bun în cele vesele. Strălucirea noastră să nu provină de la machiaj sau efecte speciale, ci din apropierea cu iubire şi bunătate faţă de cei feriţi pe care-i întâlnim de-a lungul drumului. Nu vă temeţi să deveniţi cetăţeni ai mediului digital. Este importantă atenţia şi prezenţa Bisericii în lumea comunicării, pentru a comunica cu omul de azi şi a-l conduce la întâlnirea cu Cristos: O Biserică însoţitoare ştie să pornească la drum alături de toţi.
În acest context, revoluţia mijloacelor de comunicare şi de informare reprezintă o mare şi palpitantă provocare, ce necesită energii proaspete şi o imaginaţie nouă pentru a le transmite altora frumuseţea lui Dumnezeu.
Sursa:ro.radiovaticana.va
