de Simone Caleffi
"Nemaifiind, ca în trecut, locul primar al asocierii şi al socialităţii, parohia este chemată să găsească alte modalităţi de apropiere şi de proximitate faţă de activităţile obişnuite. Această misiune nu constituie o povară de îndurat, ci o provocare de primit cu entuziasm". Aceste cuvinte de la numărul 14 din instrucţiunea, datată la 20 iulie 2020, a fostei Congregaţii pentru Cler fotografiază pe deplin realitatea actuală a comunităţilor catolice. Asupra acestui orizont s-a părut oportun să se oprească la întâlnirea directorilor naţionali pentru cateheză din Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE). Recenta întâlnire anuală, desfăşurată la Ljubljana, avea ca temă Comunitatea parohială ca loc al culturii întâlnirii şi al întâlnirii cu cultura.
Arhiepiscopul Đuro Hranić, responsabil al Secţiunii cateheză din Comisia Evanghelizare şi Cultură a CCEE, a amintit cuvintele pe care Benedict al XVI-lea le-a spus în vizita la Parohia romană "Sfânta Maria a Evanghelizării": "Parohia este un far care face să strălucească lumina credinţei şi astfel întâlneşte dorinţa cea mai profundă a inimii umane, pentru că este ceea ce dă sens şi speranţă omului şi familiei". Părintele René Camilleri, director naţional emerit pentru cateheză din Malta, a vorbit în schimb despre parohie în cultura contemporană, evidenţiind cum ea este chemată să se schimbe împreună cu cultura pentru a fi mai eficace şi pentru a intra în dialog cu cultura fiinţei umane contemporane: "Comunitatea creştină - a spus el - nu coincide în mod necesar cu comunitatea parohială pentru că întocmai parohia pur şi simplu teritorială de odinioară nu există pentru mulţi. Astăzi apartenenţa este foarte fluidă. Dar cum putem răspunde astăzi la exigenţele unei culturi care este aşa de fluidă, în proces, eterogenă şi multiculturală?".
Această întrebare a stimulat auditorul, aşa cum a făcut Monseniorul Hranić citând instrucţiunea menţionată Convertirea pastorală a comunităţii parohiale în slujba misiunii evanghelizatoare a Bisericii: "Încă de la naşterea sa, parohia se prezintă ca răspuns la o exigenţă pastorală precisă, să ducă evanghelia aproape de popor prin vestirea credinţei şi celebrarea sacramentelor. Însăşi etimologia termenului face comprehensibil sensul instituţiei: parohia este o casă în mijlocul caselor1 şi răspunde la logica Întrupării lui Isus Cristos, viu şi activ în comunitatea umană. Deci ea, reprezentată vizibil de edificiul de cult, este semn al prezenţei permanente a Domnului Înviat în mijlocul poporului său". Este vorbam aşadar, "de arta de a cultiva apropierea, de arta şi de mărturia unei întâlniri vii între parohie şi om, între Biserică şi cultură şi de dezvoltarea parohiei, pe de o parte, ca loc al culturii întâlnirii, şi pe de altă parte, al întâlnirii cu cultura".
Camilleri a afirmat că "forţa noastră nu este în ciocnirea cu cultura. Aşa cum spune Papa Francisc, evanghelia mai întâi, etica după aceea. Este forţa evangheliei pe care noi trebuie s-o explorăm pentru a răspunde, nu cu teorii filozofice, ci cu evanghelia însăşi". Şi Hranić a făcut referinţă la papa, care în Evangelii gaudium, 49, afirmă: "Dacă ceva trebuie să ne neliniştească în mod sfânt şi să preocupe conştiinţa noastră este că atâţia fraţi ai noştri trăiesc fără forţa, lumina şi mângâierea prieteniei cu Isus Cristos, fără o comunitate de credinţă care să-i primească, fără un orizont de sens şi de viaţă. Mai mult decât frica de a greşi sper să ne mişte frica de a ne închide în structurile care ne dau o protecţie falsă, în normele care ne transformă în judecători implacabili, în obişnuinţele în care ne simţim liniştiţi, în timp ce afară este o mulţime înfometată şi Isus ne repetă fără încetare: «Daţi-le voi să mănânce»".
În intervenţia sa, Monseniorul Valentino Bulgarelli, director naţional pentru cateheză din Conferinţa Episcopală Italiană, a vorbit despre comunitatea parohială şi despre slujirile laicale: "Comunitatea este înainte de toate un loc interior şi apoi relaţional de ascultare, de povestire, de confruntare cu cuvântul lui Dumnezeu şi de vestire. Nu se poate presupune că aceia care se adună pentru Euharistie sunt comunitate. Nici nu se pot uita persoanele care s-au îndepărtat şi care din diferite motive cu greu restabilesc un raport cu Biserica. Misiunea formatorilor şi a cateheţilor este aceea de a relega legăturile în numele Evangheliei. Structurile parohiale şi diecezane sunt chemate, aşadar, să se reînnoiască, trecând de la proiectele tradiţionale la o atenţie faţă de existenţa concretă a persoanelor". În această optică, "a face comunitate" înseamnă "a da elan relaţiilor, eliberându-le de tentaţia posesiei sau a numerelor şi evidenţiind contribuţia fiecăruia".
(După L'Osservatore Romano, 25 iulie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Notă:
1 Cf. Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică post-sinodală Christifideles laici (30 decembrie 1988), nr. 26: AAS 81 (1989), 438.
