Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Întâlnirea Inter-eparhială a Familiilor la Aiton

 
Întâlnirea Inter-eparhială a Familiilor la Aiton
  • 20 Iun 2023
  • 926

Retrospectivă a drumului vieții de familie deja străbătut, celebrare a acestui drum împreună cu sute de familii din Biserică, privire cu speranță la viitor prin încredințare ocrotirii lui Dumnezeu, precum și, reînnoire în adâncul sufletelor a angajamentelor de la căsătorie – sunt doar câteva din gândurile și emoțiile care au caracterizat bogăția spirituală a încă unei zile de Întâlnire a Familiilor, eveniment organizat anual la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla.

Actuala ediție, desfășurată sâmbătă, 17 iunie 2023, în parohia greco-catolică Aiton, a fost una inter-eparhială, fiind organizată de Birourile pentru pastorația familiei din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș – coordonat de pr. Mihai Groza – și din Eparhia de Cluj-Gherla – coordonat de pr. Călin Sechelea. Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a aflat în mijlocul familiilor: bunici, părinți, fii și fiice; a celebrat Sfânta Liturghie, având alături zeci de preoți, într-o biserică veche de o deosebită frumusețe – înveșmântată în rugăciunea generațiilor care s-au rugat într-însa -, i-a împărtășit, i-a încredințat pe toți, mici și mari, iubirii lui Dumnezeu. Răspunsurile la celebrarea liturgică au fost date de Corul „Angeli” al Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca, ceea ce a făcut rugăciunea și mai înălțătoare.

Preasfinția Sa Claudiu i-a încredințat, în cuvântul din cadrul celebrării, pe fiecare dintre cei prezenți, că iau parte la „un moment extrem de important pentru lumea în care trăim, pentru Biserica noastră și pentru comunitatea de aici”, deoarece, această întâlnire este de fapt o mărturie în fața lumii, o mărturie despre „valoarea fundamentală a familiei societatea noastră”, deoarece, „în condiții dificile pe care le avem astăzi în lume, cu toate piedicile văzute sau nevăzute, putem, cu ajutorul lui Dumnezeu, sub ocrotirea Maicii Sfinte, să avem o viață de familie așa cum Biserica de o cere”. A arătat, totodată, că Întâlnirea Familiilor are o importanță deosebită și pentru că, fiind Inter-eparhială, este o manifestare a comuniunii în Biserică și ocazie de îmbogățire reciprocă.

Ierarhul a evidențiat contextul deloc favorabil al abordării creștine a temei cu privire la familie în lumea contemporană, precum și reținerea, sau chiar ostilitatea, exprimate deseori față de manifestările publice ale Bisericii Române Unite. A arătat că această Biserică, „din mila lui Dumnezeu, a trecut printr-o persecuție comunistă și a ieșit la lumină. Și această experiență a martiriului, a suferinței, dacă pe deoparte a fost extrem de dureroasă, a fost o rană în Biserica noastră – cu atâția preoți, persoane consacrate, credincioși și cu Episcopii noștri dragi omorâți în pușcării -, dar, cu toată această suferință, bunul Dumnezeu ne-a arătat că toate sunt cu putință celui care crede.”

A spus: „Noi suntem bogați ca Biserică de această experiență a bogăției lui Dumnezeu, a puterii lui Dumnezeu, și putem spune împreună cu Maica Sfântă: lucruri mari făcut pentru noi Cel Atotputernic. Așadar, este importantă întâlnirea de astăzi pentru Biserică fiindcă noi suntem aici bogați, nu de bogăția noastră, puternici, nu de puterea noastră, ci suntem aici în mijlocul furtunii, dacă vreți, așa cum de multe ori lumea noastră este în ceea ce privește familia sau viața de credință în general, dar suntem aici tari de tăria lui Dumnezeu, sfinți de sfințenia Lui. Și noi, credincioșii și familiile Bisericii Greco-Catolice putem da mărturie că așa cum Dumnezeu a scos Biserica din persecuția comunistă, așa o va scoate din orice fel de persecuție. Și putem da mărturie în fața lumii că Dumnezeu nu abandonează niciodată Biserica Lui, nu ne abandonează pe nici unul dintre noi.”

De asemenea, „este importantă întâlnirea de astăzi și pentru comunitatea în care ne găsim, fiindcă suntem în această biserică minunată, într-un loc frumos, înconjurați de verdeață, care ne aduce aminte că noi am fost puși de Dumnezeu în grădina Raiului pentru a avea grijă de ea. Și, ori de câte ori vedem natura, vedem frumosul din jurul nostru, ne aducem aminte de creația lui Dumnezeu și de faptul că Dumnezeu ne iubește și ne-a așezat aici pentru a ne ocroti”. Și, „menirea noastră pe acest pământ este să fim lumină lumii, să fim sare pământului și să facem tot ceea ce ține de noi ca frumosul pe care îl primim de la Dumnezeu să îl dăruim lumii și lumea aceasta să devină tot mai mult Împărăția lui Dumnezeu”. A spus familiilor prezente: „în lumea de astăzi”, care „are nevoie de martori, prin prezența voastră, prin viața voastră, demonstrați că lucrurile pot merge bine, că o familie chiar și în condiții dificile poate să-și păstreze identitatea creștină. O familie poate să fie o mărturie pentru lumea de astăzi.”

Alt aspect pe care Preasfinția Sa Claudiu l-a amintit, este faptul că această întâlnire oferă ocazia de a aduce în fața lui Isus „puținătatea din sufletele noastre, din lumea în care trăim și, împreună cu ea, aducem slăbiciunile noastre, lucrurile pe care nu le putem birui. Toate acestea le punem în fața lui Isus, pentru ca Isus să le transforme în bogăție” – așa cum a transformat în bogăție pâinea și peștii ce i-au fost aduse de ucenici. A subliniat: „Am venit, nu doar să ne întâlnim între noi, ci am venit să îl întâlnim pe Isus, să aducem la picioarele lui Isus tot ceea ce noi trăim, să îi cerem să înmulțească, pentru noi și pentru lumea în care trăim, darul pus la picioarele Lui”.

Și pentru că, la data actualei Întâlniri a Familiilor, Biserica Catolică celebra Inima Neprihănită a Preasfintei Fecioare Maria, Preasfinția Sa Claudiu a amintit mesajul Preacuratei Fecioare Maria de la Fatima, în care „vorbește despre lucruri grave care se vor întâmpla dacă lumea nu se va converti, dacă Rusia nu se va converti și cere tuturor pocăință, schimbare, convertire. Ei bine, în acel moment de extremă durere când Maica Sfântă prevestește lucruri groaznice – și noi știm, prin persecuția comunistă, ce a însemnat răspândirea erorilor Rusiei în întreaga lume – ei bine, tocmai în acel moment de extremă durere Maica Sfântă își încheie profeția spunând: «La sfârșit, Inima mea va birui». Ce să ne dorim mai mult decât atât? Să știm că în lumea aceasta vom avea încercări, dar ce consolare mai mare decât aceea de a auzi cuvintele Maicii Sfinte spuse și pentru noi: «La final Inima mea va birui». Astăzi suntem aici adunați cu toții în Inima Neprihănită a Maicii Sfinte, cel mai sigur loc în care am putea fi.” De aceea, la sfârșitul Sfintei Liturghii, Episcopul, preoții și toți cei ce se aflau în biserică, participanții la Întâlnirea Familiilor și comunitatea locală de credincioși, au făcut împreună rugăciunea de consacrare a Familiei Bisericii la Preasfânta Inimă a lui Isus și Inimii Neprihănite a Preasfintei Fecioare Maria.

În continuarea programului, în biserica spațioasă a parohiei greco-catolice din Aiton, pr. Mihai Groza, specializat în pastorația familiei (și paroh la Rediu, la doar 4 km de Aiton), a ținut cateheza despre „viața din belșug”, care este „viața de familie în Familia lui Dumnezeu și viața de familie acasă în familiile noastre”. A vorbit despre „«petrecerea» timpului, nu în bucurii trecătoare, ci cu Dumnezeu”, despre chemarea continuă a lui Dumnezeu adresată fiecărui om, fiecărui cuplu, de a veni la El, a petrece timp cu El, Părintele Ceresc, Cel ce a creat timpul, Cel de la care vine bucuria, și care a dorit ca în om să își găsească, El Însuși, Domnul, bucuria. Pr. Mihai Groza a amintit cuvintele lui Isus: „Fără de Mine nu puteți face nimic”; și „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”. El „nu a venit să fie slujit, ci să slujească și la aceasta suntem chemați și noi, suntem chemați să slujim, să ne dăm, poate, chiar și viața pentru cei dragi ai noștri”. Pentru că „El și-a dat viața pentru noi, noi am devenit ai Lui și am primit harul de a putea face lucrurile cu El”.

După cateheză, după momentul solemn în care Preasfinția Sa Claudiu a decernat diplome și a binecuvântat cuplurile care au sărbătorit un număr semnificativ de ani de căsătorie, toți cei prezenți s-au îndreptat spre căminul cultural din localitate, unde gazdele primitoare – pr. Vasile Perde și credincioșii din Aiton -, i-au primit cu bunătăți din belșug. În timpul mesei, interpreta de muzică populară Sava Negrean Brudașcu și membri ai Ansamblului „Mărțișorul” au readus în suflete, prin cântec și dans, nunta românească, sărbătoarea bucuriei, a împlinirii vieții, pe care folclorul românesc o revelează atât de senin și-i pune veșmânt de lumină. Au readus, tot prin cântec, în inimi, dorul: visul fericirii pierdute, dar căutate mereu, înstrăinarea de familie și neam – de atât de multe familii experimentată în aceste vremi – devenită, prin cântec, întoarcere acasă.

Au urmat mărturii impresionante ale câtorva cupluri, făcute cu sinceritate, cu dorința de a împărtăși și mărturisi, prin cele relatate, cât de mare este iubirea lui Dumnezeu în fiecare viață și cum s-a manifestat, cum au experimentat această iubire – în mijlocul încercărilor pe care le-au avut de înfruntat. Mai apoi, în curte, în diferite locuri, s-au ținut atelierele tematice pe grupuri – la care specialiști în psihologie, teologie, persoane care lucrează cu familii, au oferit din experiența și cunoașterea lor celor ce au dorit să participe la discuții. Din temele atelierelor Sărbătorii familiilor: „Pornografia și efectele ei asupra tinerilor”, cu Răzvan Mogoșan; „Rolul părinților în diferitele etape de vârstă ale copilului”, cu Laura și Lucian Nemeș; „Relaționare, atașament și trauma în relația părinte-copil”, cu psihoterapeut Corina Bratu; „Spiritualitatea familiei preotului”, cu pr. Călin Sechelea; „Cum gestionăm furia în mod constructiv?”, cu Annamaria Roșu; „Iertarea în familie”, cu pr. Cristian Langa și Ștefania Isailă, psiholog. Totul, în timp ce mulțimea copiilor se jucau, însoțiți în joaca lor de tineri din ASTRU, de sr. Andreea din Congregația Maicii Domnului, învățătoare la Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj, de alți dascăli sau părinți. Ploaia de vară a binecuvântat întâlnirea cu șuvoaiele sale doar la final când, reuniți în căminul cultural, participanții la această zi au împărtășit cele discutate pe grupuri.

Toți cei care au înfruntat „codurile” din prognoze și au ales să participe la programul dedicat familiilor din frumoasa zonă împădurită a Dealurilor Feleacului, în com. Aiton, au primit în suflete multă lumină, încurajare, binecuvântare. S-au îndreptat spre casele lor întăriți în hotărârea de a fi martori, de a vorbi lumii despre fericirea care poate fi trăită în propriile familii și în Familia Bisericii reunită în jurul Altarului lui Dumnezeu.

 


 



Sursa:eparhiaclujgherla.ro