de Alessandro Gisotti
S-a spus şi s-a scris tot despre Ioan Paul al II-lea? Desigur, extinderea extraordinară a pontificatului său şi rolul de protagonist absolut în istoria secolului al XX-lea a făcut în aşa fel încât fiecare discurs al său şi gest public să fie relatate, interpretate şi comentate. Totuşi, memoriile postume ale carismaticului său purtător de cuvânt, Joaquín Navarro-Valls, publicate în Spania în zilele trecut de Editorial Planeta cu titlul "Mis años con Juan Pablo II" (în curând ediţia în italiană la Mondadori) ne oferă o privire apropiată a lui Karol Wojtyła bogată în anecdote şi istorii inedite care îmbogăţesc cunoaşterea profilului uman al marelui pontif polonez. A îngrijit "notele personale" - adunate în peste douăzeci de ani de directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun - un grup de profesori de la Facultatea de Comunicare din Universitatea Pontificală "Sfânta Cruce" a lui Opus Dei (din care făcea parte Navarro-Valls), conduşi de Diego Contreras care în prezentarea cărţii voluminoase - aproape 600 de pagini - subliniază că El Portavoz a cerut, "în cazul în care ar fi de interes pentru cineva" ca memoriile sale să fie publicate numai după moartea sa (petrecută în iulie 2017). Şi asta, afirmă Contreras, pentru a evita şi ca experienţa sa să apară ca un "model" comunicativ al Sfântului Scaun chiar în timp ce se începea reorganizarea comunicării vaticane.
În pofida dimensiunii volumului, lectura curge rapid şi în mod pasionant. Scrisul lui Navarro-Valls, care a fost jurnalist apreciat al cotidianului spaniol ABC înainte de a ajunge în Vatican în 1984, este clar şi captivant şi are calitatea de a ne face "să vedem" nu numai protagonistul relatării sale - papa pe care l-a iubit "ca pe un tată" - ci şi câteva din personalităţile istoriei pe care Navarro-Valls le-a întâlnit în acei ani de la Reagan la Gorbaciov, de la Havel la Fidel Castro, făcând astfel acest text interesant şi sub profilul istoriografic. Ceea ce impresionează încă de la primele pagini este raportul strâns cu Karol Wojtyła (şi colaboratorii săi) consolidat în timp de nenumărate întâlniri nu numai de lucru şi de perioadele de vacanţă petrecute la munte împreună cu papa (în Trentino şi apoi în Valle d'Aosta) care sunt probabil partea cea mai frumoasă a întregii opere. Această încredere pe care Ioan Paul al II-lea o nutrea faţă de el - afirmă Navarro-Valls în adnotări înainte de a preda ştafeta stimatului său succesor, părintele Federico Lombardi - i-a permis să "ţină pulsul lucrurilor şi să adapteze ceea ce comunica". Purtătorul de cuvânt al Vaticanului recunoaşte că a fost un "privilegiat" pentru posibilitatea de a lucra cu un acces direct la pontif, dar şi mai mult pentru că a putut să vadă "de aproape un om sfânt".
Mărturia de sfinţenie a lui Karol Wojtyła este tocmai firul conducător, povestea care se deapănă de-a lungul întregului volum. Navarro-Valls evidenţiază, cu admiraţie şi emoţie, că fiecare situaţie mică sau mare din viaţa sa personală şi fiecare decizie în slujirea sa petrină sunt încredinţate de Ioan Paul al II-lea Domnului cu totală încredere şi abandonare. Fie că trebuie să pregătească o întâlnire sau o călătorie dificilă sau să se pregătească pentru a intra, pentru una din multele sale internări, la Policlinica Gemelli ("Vaticanul numărul trei"), papa nu pierde niciodată pacea şi nici buna dispoziţie, altă trăsătură care reiese în toată vivacitatea sa în aceste memorii. Desigur, omul nu este insensibil la ceea ce se întâmplă şi se vede asta în tulburarea pe care o simte - şi Navarro-Valls notează acest lucru - îndeosebi pentru multele războaie care izbucnesc în timpul pontificatului său lung şi pe care Ioan Paul al II-lea încearcă în orice mod să facă să înceteze, şi cu iniţiative nu întotdeauna elogiate de toţi. Un capitol aparte sunt multele pagini dedicate bolii lui Karol Wojtyła, dintre care unele ating inima datorită participării cu care Purtătorul de cuvânt destăinuieşte suferinţa sa văzându-l pe "atletul lui Dumnezeu" cum pierde progresiv orice posibilitate de mişcare şi apoi chiar şi a cuvântului, dar niciodată certitudinea - întărită de o rugăciune constantă - că Domnul îl va însoţi până la sfârşitul misiunii pe care i-a încredinţat-o.
În sfârşit, volumul se prezintă şi ca un preţios "manual de comunicare instituţională" care va fi util celor care - studenţi şi lucrători din sector - vor să cunoască acele "culise" ale muncii unui mare comunicator din timpul nostru. Navarro-Valls nu omite să noteze consideraţiile sale despre ceea ce consideră că trebuie să fie îmbunătăţit în comunicarea vaticană şi uneori se plânge pentru o birocratizare care nu-i permite să informeze aşa cum ar vrea. Este exemplificativ ceea ce scrie cu privire la naşterea sitului Internet Vatican.va. O iniţiativă acceptată pe deplin de Ioan Paul al II-lea, dar pe care nu toţi în Curia Romană o înţeleg şi pe care unii o primesc cu indiferenţă. Însă, probabil consideraţiile care impresionează mai mult sunt acelea în care purtătorul de cuvânt al Vaticanului admite greşelile sale. "Am vorbit prea mult şi rău", scrie el într-o ocazie, semn de umilinţă şi conştiinţă a misiunii de mare responsabilitate pe care o ocupa. Fost preşedinte al Asociaţiei de presă externe, Navarro-Vallsa înţelegea bine exigenţele colegilor săi jurnalişti. Era unui dintre ei. De mai multe ori subliniază necesitatea de a fi disponibili mereu să explicăm ceea ce se întâmplă, să nu ne fie frică să comunicăm şi în situaţii incomode şi să cultivăm relaţii de cordialitate cu jurnaliştii dincolo de simplul raport profesional. O lecţie, aceasta din urmă, printre cele mai preţioase şi durabile ale purtătorului de cuvânt al lui Ioan Paul al II-lea.
(După L'Osservatore Romano, 8 mai 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
