Întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană, despre care relatează Evanghelia din duminica a 3-a din Postul Mare, după sfântul Ioan, capitolul 4, s-a aflat în centrul alocuțiunii papei Francisc, care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Îngerul Domnului", de duminică, 12 martie, din Piața San Pietro.
Sfântul Părinte s-a oprit asupra cuvintelor "dă-mi să beau" (versetul 8) adresate de Isus femeii samaritene la o fântână din Samaria, unde Învățătorul s-a oprit împreună cu discipolii săi.
Fragmentul din Evanghelie îl prezintă pe Isus însetat și obosit, la amiază, la ora cea mai fierbinte din zi, lângă o fântână, cerând femeii samaritene apă pentru a se răcori, asemenea unui cerșetor "Este o imagine a smereniei lui Dumnezeu (...) în Isus, Dumnezeu a devenit unul dintre noi; însetat ca noi, suferă aceeași sete ca și noi" – a explicat pontiful. "Contemplând această scenă" – a continuat – "fiecare dintre noi poate spune: Domnul, Învățătorul, "îmi cere să-i dau să bea. Prin urmare, el este însetat ca și mine. El are sete ca și mine. Ești într-adevăr aproape de mine, Doamne! Ești legat de sărăcia mea... M-ai ridicat de jos, din punctul cel mai de jos unde aș fi putut ajunge, acolo unde nimeni altcineva în afară de tine nu m-ar fi găsit" (...) (P. Mazzolari, La Samaritana, Bologna 2022, 55-56). Setea lui Isus, de fapt, nu este doar fizică, ci exprimă arșițele cele mai profunde ale vieții noastre: este înainte de toate o sete de iubire. (...) Și ea va ieși la iveală în momentul culminant al pătimirii, pe cruce; acolo, înainte de a muri, Isus va spune: ‚Mi-e sete’ (In 19,28).
Dar Domnul, nu doar care să bea, ci este cel care, întâlnindu-se cu femeia samariteană, "îi vorbește despre apa vie a Duhului Sfânt, iar de pe cruce varsă sânge și apă din coasta sa străpunsă (cf. In 19,34)" – a explicat pontiful.
Revenind asupra cuvintelor "Dă-mi să beau", Sfântul Părinte a precizat că acestea nu reprezintă doar o cerere a lui Isus adresată femeii samaritene, "ci un apel – uneori tăcut – care se înalță către noi în fiecare zi, prin care ni se cere să ne ocupăm de setea altora", spunând: "Dă-mi să beau": astfel ne cer, numeroși – în familie, (...) la locul de muncă, în celelalte locuri pe care le frecventăm – cei însetați de apropiere, de atenție, de ascultare; cei însetați de Cuvântul lui Dumnezeu și care au nevoie să găsească în Biserică o oază unde să bea. "Dă-mi să beau este apelul societății noastre, în care graba, cursa pentru consum și, mai ales, indiferența, această cultură a indiferenței care generează ariditate și goliciune interioară. Și – să nu uităm – dă-mi să beau este strigătul atâtor frați și surori cărora le lipsește apa pentru a trăi, în timp ce noi continuăm să poluăm și să defrișăm casa noastră comună; și aceasta epuizată și uscată, 'este însetată'."
Papa Francisc a evidențiat că, în fața acestor provocări, Evanghelia duminicii a 3-a din Postul Mare "oferă fiecăruia dintre noi apa vie care poate face din noi un izvor răcoritor pentru ceilalți. Și astfel, asemenea femeii samaritene, care și-a lăsat amfora la fântână și a mers să cheme oamenii din sat (cf. v. 28), și noi nu ne vom mai gândi doar la potolirea setei noastre (...) ci, cu bucuria de a-l fi întâlnit pe Domnul, vom putea potoli setea altora (...); vom putea să le înțelegem setea și să le împărtășim iubirea pe care El ne-a dăruit-o. (...) Astăzi, așadar, ne putem întreba: îmi este sete de Dumnezeu, îmi dau seama că am nevoie de iubirea lui ca de apă pentru a trăi? Și apoi: mă preocupă setea celorlalți?
Fie ca Fecioara Maria să mijlocească pentru noi și să ne susțină pe drumul nostru."
