Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Prima celebrare greco-catolică românească în regiunea Nantes

 
FOTO: Prima celebrare greco-catolică românească în regiunea Nantes
  • 27 Feb 2023
  • 1367

Cu acordul Ordinariatului pentru catolicii orientali din Franța și al Diecezei de Nantes, duminică 26 februarie 2023 a fost celebrată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Loireauxence din regiunea Nantes, pentru credincioșii greco-catolici români care locuiesc în acea zonă. 

Peste 80 de credincioși au participat la această primă Sfântă Liturghie care a fost celebrată de Rectorul Misiunii Greco Catolice din Paris, părintele Mihai Marina. La sfârșitul liturghiei părintele Yvon Barraud, parohul parohiei franceze gazdă s-a alăturat comunității pentru a-i saluta și a le spune bun venit în Bretania. Părintele Yvon a subliniat că această nouă experiență l-a ajutat să  înțeleagă mai mult ce înseamnă catolicitatea Bisericii în diversitatea tradițiilor sale rituale și liturgice.

Pe lângă sediul istoric situat pe strada Ribera din sectorul al XVI-lea al capitalei Franței, Parohia Greco-Catolică „Sfântul Gheorghe” celebrează din anul 2005 în capela surorilor Marie Réparatrice din Paris, din 2019 la Blanc-Mesnil în Biserica ”Sainte Therese”, urmând ca celebrarea de la Loireauxence să fie cel de-al patrulea punct liturgic destinat îngrijirii pastorale a românilor greco-catolici. Slujbele vor avea loc de două ori pe lună, în a doua și a patra duminică, fiind celebrate de Pr. Mihai Marina și Pr. Alin Cîndea, preoții Misiunii Greco-Catolice Române din Franța.

La această celebrare, care coincide cu  prima duminică din postul mare părintele Mihai Marina, punând în evidență evanghelia zilei, chemarea primilor apostoli, a evocat figura Mons. Gheorghe Surdu, fondatorul Misiunii Greco-Catolice Române în anul 1946 și mărturisitor al credinței în timpul prigoanei comuniste, care răspunzând la chemarea Domnului a permis atâtor și atâtor credincioși greco-catolici români din Franța să-și trăiască credința în biserica din care făceau parte. 

„Fiecare dintre noi suntem chemați să-l urmăm îndeaproape pe Isus în acest timp al postului care prin intermediul apostolilor pe care i-a chemat ne permite să rămânem fideli credinței care am primit-o la botez. Dacă Mântuitorul l-a văzut pe Filip, și l-a chemat să-l urmeze, la fel ne-a văzut pe fiecare dintre noi și ne-a chemat astăzi, în locul acesta, spre a-l mărturisii și a-i aduce laudă și mărire”, a mai spus părintele Marina în predica sa.

 

ACC