Se împlinesc anul acesta, pe 14 decembrie, zece ani de la plecarea în veșnicie a părintelui Olivier Raquez.
Vlăstar al unei familii de veche spiță din înalta societate bruxeleză care, în 1830, a pus umărul la fondarea regatului Belgiei, părintele Raquez a intrat în 1943, la vârsta de douăzeci de ani, în mănăstirea benedictină „Sfântul Andrei” din Brugges. Hirotonit preot în 1949, a urmat Institutul Oriental de la Roma și a locuit la Colegiul Grec, începând cu anul 1950. În lunga sa misiune de părinte sufletesc și rector (1967-1994) la Colegiul Grec dobândise acel discernământ profund care îi permite autorității să treacă de aparențe și ipocrizie și să-și pună la bătaie la nevoie chiar și reputația în fața meschinăriei semenilor, rămânând la datorie cu verticalitate.
Rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma între 1994 și 2004, părintele Olivier Raquez a intuit greutățile regăsirii libertății pentru Biserica Română Unită cu Roma, străduindu-se să ofere o oază de rugăciune și studiu studenților săi la Roma. Distincția și mărinimia lui, respectul față de tradiția creștină vie și față de cultul liturgic, refuzul diletantismului în studiu și onestitatea intelectuală proveneau în mod cert și din educația pe care o primise în familie. Deși nu ne vorbea limba, părintele Raquez a mărturisit o mare finețe în dialogul cu Biserica din țară, având simțul priorității față de Împărăția lui Dumnezeu și un umor de cea mai înaltă ținută. Ancorat în spiritul Evangheliei, a reușit să surprindă în mod senin impactul fricii, neîncrederii, suspiciunii, frustrării, resentimentului, teoriilor conspiraționiste - embleme ale moștenirii dictaturii comuniste -, dedicându-se educației forjate pe încredere și asumarea libertății. A dat astfel dovada unei paternități reale, care pentru studenți a fost infinit mai prețioasă în devenirea lor și în seriozitatea vieții ancorate în Hristos.