Luni, 28 noiembrie, Excelența Sa Laurent Ulrich, Arhiepiscop de Paris și Ordinar al catolicilor orientali din Franța, l-a primit în audiență pe Preasfinția Sa Cristian Crișan, Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală. Întâlnirea a fost prilejuită de vizita efectuată în comunitatea greco-catolică română de la Paris, păstorită de părintele Mihai Marina și părintele Alin Cîndea.
Vizitatorul Apostolic, însoțit de Monseniorul Pascal Gollnisch, Vicar General al Ordinariatului, Pr. Jean-Marie Humeau, vicar episcopal, și de cei doi preoți ai Misiunii de la Paris, a prezentat situația comunității greco-catolice române din Franța.
Excelența Sa Laurent Ulrich a transmis preoților și comunității salutul și binecuvântarea sa, exprimând sprijinul Bisericii Catolice din Franța în vederea tutelării identității credincioșilor greco-catolici români prezenți pe teritoriul Ordinariatului și a sporirii binelui spiritual al acestora.