Preasfinția Sa Claudiu despre iubirea lui Dumnezeu, în Duminica Pescuirii minunate
„Iubirea lui Dumnezeu este singura noastră demnitate, singura noastră mărire”.
„Faptul că știm că nimic nu ne poate separa de iubirea lui Dumnezeu și de îndurarea Lui, aceasta ne dă putere și tărie”.
În Duminica a 18-a după Rusalii, 25 septembrie 2022, Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca. Au concelebrat: pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, preoți slujitori la catedrală – pr. Daniel Avram, pr. Radu Tălpălariu, pr. Lucian Ivan – și pr. Cosmin Moldovan, vicar parohial în parohia Beclean, care a însoțit un grup de tineri din Beclean la celebrarea din Catedrala clujeană. Răspunsurile liturgice le-au dat membrii Corului „Angeli”, dirijat de prof. Angela David. Preasfinția Sa Claudiu a salutat, la predică, prezența tuturor credincioșilor – și în mod special pe cea a tinerilor de la Beclean – pentru că au ales să vină, să ia parte la Sfânta Liturghie și să fie, astfel, „în comuniune cu Sfântul Părinte și cu întreaga Biserică Catolică din lume”.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a reflectat asupra iubirii și îndurării lui Dumnezeu, pe baza fragmentului evanghelic al Pescuirii minunate (Luca 5,1-11), care „ne vorbește despre felul în care Isus se adresează sufletului nostru și despre felul în care fiecare dintre noi am pășit pe urmele Lui”. „Pescuirea minunată este aceea în care Isus vorbește oamenilor și oamenii se apropie de El, îi atrage la El” și este, de fapt, „felul în care noi, ca și oameni, ne asociem «Pescuirii minunate» a lui Dumnezeu. Doar El poate săvârși acest gest miraculos, noi nu putem decât să ne asociem misiunii Lui”. Așa cum Petru și cei care îl însoțeau fără Isus au pescuit toată noaptea zadarnic, dar apoi „totul se schimbă atunci când Isus intră în barca lor”, la fel și noi „fără Isus nu putem face nimic”: „putem încerca să punem în practică toate cunoștințele noastre, toată arta noastră și nu vom pescui nimic în apele acestei lumi. Situația se schimbă atunci când îl lăsăm pe Isus să intre în viața noastră”.
„Petru se descoperă păcătos cu adevărat atunci când vede puterea lui Dumnezeu, atunci când percepe iubirea lui Dumnezeu pentru el. Doar în acel moment, Petru cade la picioarele lui Isus și se recunoaște păcătos”. Astfel, „în momentul în care Petru vede că plasele lor, mrejele lor sunt pline de pești, atunci își dă seama că este în fața unei persoane care iese din sfera lui de cunoștințe, își dă seama că Dumnezeu se manifestă într-un fel în fața lui”. „Reacția spontană este aceea de a cădea cu fața la pământ. Acesta este un prim pas și în viața noastră, iubiți credincioși. (…) Dacă ne-am simți cu adevărat păcătoși, în sensul creștin al ideii de păcătoșenie, atunci nu ne-ar mai fi frică de nimic. Fiindcă Dumnezeu ne invită să vedem starea noastră, păcatul nostru, nu pentru a ne umili, ci pentru a înțelege că avem nevoie de îndurarea Lui, de iubirea Lui”.
Episcopul a continuat spunând însă că „avem nevoie de toată viața noastră pentru a intra cu adevărat în această logică creștină, de a ne simți păcătoși, de a spune din inima noastră: «Doamne Isuse Cristoase, ai milă de mine, păcătosul»”. Pentru că „este ușor să o spunem în vorbe, este mult mai dificil să simțim acest lucru. Nu degeaba Părinții deșertului spuneau, în primele secole, că acela care își cunoaște păcatul este mai mare decât acela care învie morții. Și atunci înțelegem cât de important este acest pas pe care îl facem, să ne recunoaștem neputincioși, slabi, păcătoși în fața lui Dumnezeu. Sfânta Biserică ne ajută prin Sfânta Liturghie. De fiecare dată când suntem la Sfânta Liturghie, intrăm în această logică”.
Vor mai fi momente în care Petru se va îndepărta de Dumnezeu, dar în acest moment al Pescuirii minunate, el „vede iubirea lui Dumnezeu, înțelege că dincolo de păcatul lui și de slăbiciunea lui, există iubirea lui Dumnezeu care depășește cu mult nevrednicia lui. În acest moment, recunoaște ceea ce Sfânta Scriptură spune: «Dacă inima ta te acuză, Dumnezeu este mai mare decât inima ta». Această experiență îl va ajuta în momentele de întuneric, de trădare, să își aducă aminte de iubirea lui Dumnezeu și aceasta este extrem de important și pentru noi, iubiți credincioși. Fiindcă și noi avem momentele noastre de trădare, de păcat, de slăbiciune. Cu cât mai mult vom simți iubirea lui Dumnezeu, care nu ține cont de nevrednicia noastră, care vrea să ne schimbăm, ne dă tot harul, dar ne ia așa cum suntem, de unde suntem. Așa cum îl ia pe Petru și îi spune: «Vino după Mine», așa ne spune și nouă”.
„Cu cât mai mult vom simți că este o iubire necondiționată, o dragoste fără margini, cu atât mai mult, în momentele noastre de cădere, de întuneric, vom avea curajul să ne ridicăm, să mergem în continuare pe urmele lui Isus. Fiindcă vom ști că oricum nu suntem vrednici de El. Sf. Padre Pio spunea: «Sunt un vierme al pământului». Aceasta suntem și noi. Dar până când vom avea conștiința nevredniciei noastre și vom reuși să zâmbim în continuare, până atunci vom mai avea de luptat. Dacă înțelegem nevrednicia noastră, păcatul nostru, slăbiciunea noastră, dar în același timp iubirea și îndurarea lui Dumnezeu, atunci suntem pe calea cea bună. Atunci știm că suntem păcătoși iertați, și totuși primiți în casa, în familia lui Dumnezeu, suntem primiți la banchetul Lui, în fiecare duminică, în fiecare zi, primim Trupul și Sângele Lui. Aceasta ne dă vrednicia și demnitatea noastră. Iubirea lui Dumnezeu este singura noastră demnitate, singura noastră mărire”.
Preasfințitul a încheiat subliniind: „Suntem înconjurați de atâta iubire încât aceasta trebuie să descoperim și aceasta să ne ajute în lumea în care trăim, o lume în care trebuie să facem încontinuu față provocărilor, o lume în care experimentăm suferința, crucea, durerea. Dar dincolo de păcatul și de slăbiciunea noastră este iubirea lui Dumnezeu”. „Faptul că știm că nimic nu ne poate separa de iubirea lui Dumnezeu și de îndurarea Lui, aceasta ne dă putere și tărie. Atunci, cu adevărat, intrăm și noi în logica «Pescuirii minunate», fiindcă ne unim încontinuu cu Pescarul divin și, mai ales, îl lăsăm pe El să intre în barca vieții noastre”.
