"Vestea creştină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună" (Amoris laetitia, 1). Această afirmaţie din relatio finalis a Sinodului Episcopilor despre familie merita să deschidă exortaţia apostolică Amoris laetitia. Pentru că Biserica, în fiecare epocă, este chemată să vestească din nou, mai ales tinerilor, frumuseţea şi belşugul de har care sunt cuprinse în sacramentul căsătoriei şi în viaţa familială care izvorăşte din el. La cinci ani de la publicarea sa, Anul "Familia Amoris laetitia" a intenţionat să repună în centru familia, să invite la reflecţie asupra temelor din exortaţia apostolică şi să anime întreaga Biserică în angajarea bucuroasă de evanghelizare pentru familii şi cu familiile.
Unul din roadele acestui An special sunt "Itinerare catecumenale pentru viaţa matrimonială", pe care acum am plăcerea să-l încredinţez păstorilor, soţilor şi tuturor celor care lucrează în pastoraţia familială. Este vorba de un instrument pastoral pregătit de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă urmând o indicaţie pe care am exprimat-o în mod repetat, adică "necesitatea unui «nou catecumenat» ca pregătire pentru căsătorie"; de fapt, "este urgent de a realiza concret ceea ce a fost deja propus în Familiaris consortio (nr. 66), adică, aşa cum pentru Botezul adulţilor catecumenatul este parte din procesul sacramental, tot aşa şi pregătirea pentru căsătorie să devină parte integrantă a întregii proceduri sacramentale a căsătoriei, ca antidot care să împiedice înmulţirea celebrărilor matrimoniale nule sau inconsistente" (Discurs adresat Curiei Romane, 21 ianuarie 2017).
Aici ieşea în evidenţă fără jumătăţi de cuvinte preocuparea serioasă faţă de faptul că, printr-o pregătire prea superficială, cuplurile merg în întâmpinarea pericolului real de a celebra o căsătorie nulă sau cu baze aşa de slabe încât "să se destrame" în puţin timp şi să nu ştie să reziste nici măcar la primele crize inevitabile. Aceste eşecuri aduc cu sine mari suferinţe şi lasă răni adânci în persoane. Ele rămâne dezamăgite, amărâte şi, în cazurile mai dureroase, ajung chiar să nu mai creadă în vocaţia la iubire, înscrisă de Dumnezeu însuşi în inima fiinţei umane. Aşadar, există înainte de toate o datorie de a însoţi cu simţ de responsabilitate pe cei care manifestă intenţia de a se uni în căsătorie, pentru ca să fie feriţi de traumele despărţirilor şi să nu piardă niciodată încrederea în iubire.
Dar există şi un sentiment de dreptate care ar trebui să ne anime. Biserica este mamă, şi o mamă nu face preferinţe între copii. Nu-i tratează cu inegalitate, le dedică tuturor aceleaşi îngrijiri, aceleaşi atenţii, acelaşi timp. A dedica timp este semn de iubire: dacă nu dedicăm timp unei persoane este semn că nu o iubim. Asta îmi vine în minte de atâtea ori când mă gândesc că Biserica dedică mult timp, câţiva ani, pregătirii candidaţilor la preoţie sau la viaţa călugărească, dar dedică puţin timp, numai câteva săptămâni, celor care se pregătesc pentru căsătorie. Ca şi preoţii şi consacraţii, şi soţii sunt fii ai maicii Biserici, şi o aşa de mare diferenţă de tratament nu este corectă. Cuplurile de soţi constituie marea majoritate a credincioşilor şi adesea sunt coloane fundamentale în parohii, în grupurile de voluntariat, în asociaţii, în mişcări. Sunt adevăraţi "păzitori ai vieţii", nu numai pentru că dau naştere la copii, îi educă şi îi însoţesc în creştere, dar şi pentru că se îngrijesc de bătrânii din familie, se dedică slujirii persoanelor cu dizabilităţi şi adesea multor situaţii de sărăcie cu care vin în contact. Din familii se nasc vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată; şi familiile sunt cele care constituie ţesutul societăţii şi îi "remediază rupturile" cu răbdarea şi jertfele zilnice. Aşadar este o datorie de dreptate pentru Biserica mamă să dedice timp şi energii pentru pregătirea celor pe care Domnul îi cheamă la o misiune aşa de mare ca aceea familială.
De aceea, pentru a da concreteţe acestei necesităţi urgente, "am recomandat să se realizeze un adevărat catecumenat al viitorilor miri, care să includă toate etapele drumului sacramental: timpurile pregătirii la căsătorie, ale celebrării sale şi ale anilor care urmează imediat" (Discurs adresat participanţilor la cursul despre procesul matrimonial, 25 februarie 2017). Este ceea ce îşi propune să facă documentul pe care-l prezint aici şi pentru care sunt recunoscător. El se împarte conform celor trei faze: pregătirea la căsătorie (îndepărtată, apropiată şi imediată); celebrarea căsătoriei; însoţirea primilor ani de viaţă conjugală. Aşa cum veţi vedea, este vorba de a parcurge o importantă bucată de drum împreună cu perechile pe drumul vieţii lor, şi după căsătorie, mai ales atunci când vor putea trece prin crize şi momente de descurajare. Astfel vom încerca să fim fideli faţă de Biserică, mamă, învăţătoare şi însoţitoare de drum, mereu alături de noi.
Este dorinţa mea vie ca după acest prim document să urmeze cât mai curând un altul, în care să fie indicate modalităţi pastorale concrete şi posibile itinerare de însoţire dedicat în mod specific acelor cupluri care au experimentat eşecul căsătoriei lor şi care trăiesc într-o nouă unire sau s-au recăsătorit civil. De fapt, Biserica vrea să fie aproape de aceste cupluri şi să parcurgă cu ele via caritatis (cf. Amoris laetitia, 306), aşa încât să nu se simtă abandonate şi să poată găsi în comunităţi locuri accesibile şi fraterne de primire, de ajutor pentru discernământ şi de participare. Acest prim document care este oferit acum este un dar şi este o misiune. Un dar, pentru că pune la dispoziţia tuturor un material abundent şi stimulant, rod al reflecţiei şi al experienţelor pastorale deja realizate în diferite dieceze/eparhii din lume. Şi este şi o misiune, pentru că nu este vorba de "formule magice" care funcţionează în mod automat. Este o haină care trebuie "cusută după măsură" pentru persoanele care o vor îmbrăca. De fapt, este vorba de orientări care cer să fie receptate, adaptate şi puse în practică în situaţiile sociale, culturale şi ecleziale concrete în care trăieşte fiecare Biserică particulară. De aceea, fac apel la docilitatea, la zelul şi la creativitatea păstorilor Bisericii şi a colaboratorilor lor, pentru a face mai eficace această operă vitală şi indispensabilă de formare, de vestire şi de însoţire a familiilor, pe care Spiritul Sfânt ne cere s-o realizăm în acest moment.
"Nu m-am sustras de la nimic ca să vă vestesc cele folositoare şi v-am învăţat în public şi prin case" (Fap 20,20). Îi invit pe toţi cei care lucrează în pastoraţia familială să-şi însuşească aceste cuvinte ale apostolului Paul şi să nu se descurajeze în faţa unei misiuni care poate să pară dificilă, angajantă sau chiar mai presus de propriile posibilităţi. Curaj! Să începem să facem primii paşi! Să începem procese de reînnoire pastorală! Să punem mintea şi inima în slujba viitoarelor familii şi vă asigur că Domnul ne va susţine, ne va da înţelepciune şi forţă, va face să crească în noi toţi entuziasmul şi mai ales ne va face să experimentăm "bucuria dulce şi confortantă de a evangheliza" (Evangelii gaudium, 9), în timp ce vestim noilor generaţii Evanghelia familiei.
Franciscus
Orientări pastorale
Itinerare catecumenale pentru viaţa matrimonială. Orientări pastorale pentru Bisericile particulare este documentul pe care Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă l-a pregătit pentru a oferi păstorilor, soţilor şi tuturor celor care lucrează în pastoraţia familială o viziune şi o metodologie reînnoită a pregătirii la sacramentul căsătoriei şi la toată viaţa matrimonială. Difuzat miercuri 15 iunie 2022, textul urmează o indicaţie exprimată în mod repetat de Papa Francisc în magisteriul său, adică "necesitatea unui «nou catecumenat» care să includă etapele drumului sacramental: timpurile de pregătire la căsătorie, ale celebrării sale şi ale anilor care urmează". "Grija Dicasterului - comentează cardinalul prefect Kevin Farrell - este aceea de a transmite episcopilor, lucrătorilor din pastoraţia familială şi formatorilor, invitaţia Sfântului Părinte de a regândi cu seriozitate pregătirea la căsătorie ca o însoţire continuă, formată din legături între familii care se susţin reciproc". Documentul este publicat în format tipărit de Libreria Editrice Vaticana.
(După L'Osservatore Romano, 15 iunie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
