Eminența Sa, Cardinalul Leonardo Sandri, purpurat al Bisericii Catolice, va vizita Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla la 2 iunie 2022 – în sărbătoarea Înălțării Domnului și a Episcopilor greco-catolici martiri. În această zi, cu simbolism atât de bogat, de la ora 18.00, Înaltul Prelat va sfinți biserica greco-catolică „Bob” – monument istoric, ca urmare a încheierii lucrărilor de restaurare.
În biserica „Bob”, locaș bogat în istorie, în care, în mod repetat, a celebrat și Fericitul Episcop martir Iuliu Hossu, care a și renovat-o, după ce a fost grav afectată de bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial – în biserica acum din nou frumos restaurată, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla îl va primi, cu mare bucurie, pe Cardinalul prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, care va fi însoțit de Excelența Sa, Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, și de sub-secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace. Înalții oaspeți vor fi întâmpinați, totodată, de comunitatea credincioșilor parohiei „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob” care își desfășoară programul liturgic aici, împreună cu păstorii acestei parohii, pr. Nicolae Țap și pr. Titus Sas, vicar parohial.
Edificată în jurul anului 1800, de către Episcopul Ioan Bob de la Blaj, a fost cea dintâi biserică românească și greco-catolică, dintre zidurile Cetății Clujului. A constituit un important centru de spiritualitate în prima jumătate a sec. al XX-lea. Aici au celebrat Cardinali, Episcopi, aici au participat la viața Bisericii mari personalități ale vremii; a funcționat ca biserică ortodoxă în a doua jumătate a sec. al XX-lea, și, după căderea regimului comunist, a fost, timp de mai mulți ani, singura biserică greco-catolică din oraș – alături de „marea Catedrală” din Piața Libertății unde se celebra sub cerul liber, din lipsa unei Catedrale (până în martie 1998). Prin biserica „Bob” s-a pus început și vindecării rănilor generate de anii persecuției comuniste: a fost prima biserică restituită proprietarilor de drept, Eparhiei de Cluj-Gherla, în anul 1995, prin dialogul la nivel local dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică.