Biroul pastoral al Eparhiei de Cluj-Gherla pentru pastorația tinerilor și a copiilor invită copiii împreună cu părinții lor să se asocieze inițiativei spirituale “Un milion de copii se roagă Rozariul” a asociației de drept pontifical “Ajutor Bisericii care Suferă”.
Programată să aibă loc în data de 18 octombrie, campania “Un milion de copii se roagă Rozariul” răspunde invitației Sfâtului Padre Pio: ”Dacă un milion de copii se roagă rozariul, lumea se va schimba”.
Inițiativa spirituală a asociației “Ajutor Bisericii care Suferă” propune parohiilor, grădinițelor, școlilor și familiilor să-i implice pe copii în această comuniune de rugăciune pentru pace și unitate în întreaga lume.
În vederea pregătirii, inițiatorii campaniei au pregătit texte din scrisoarea apostolică “Patris Corde”, prin care papa Francisc a stabilit Anul jubiliar dedicat sfântului Iosif. Obiectivul campaniei fiind de a-i îndemna pe copii să se roage „cu Maria, sub protecția sfântului Iosif”, patron al Bisericii universale, care este „un mare exemplu cu privire la modul în care Dumnezeu poate conduce totul spre bine, prin rugăciunea noastră, prin fidelitatea și ascultarea noastră față de Cuvântul său”.
Cei care doresc să se asocieze acestei inițiative, se pot înscrie pe site-ul asociației Ajutor Bisericii care Suferă și totodată să descarce materialele în limba română care conțin instrucțiuni cu privire la modul în care se recită Rozariul, o scrisoare adresată copiilor și o rugăciune de consacrare a copiilor Maicii Preacurate.