După seria dedicată Sfântului Iosif, papa Francisc a început miercuri, 23 februarie 2022, o nouă serie de cateheze, despre sensul și valoarea bătrâneții în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Pontiful a denunțat ”cultura rebutului”, care ignoră nu doar înțelepciunea bătrânilor, dar însăși prezența lor în societate, și a îndemnat la o adevărată ”alianță” între generații. Papa a făcut, de asemenea, un stăruitor apel la post și rugăciune pentru pace în Ucraina.
La audiența generală de miercuri, 23 februarie 2022, Sfântul Părinte a început o serie de cateheze despre ”sensul și valoarea bătrâneții” în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Prima cateheză, având ca generic ”Harul timpului și alianța vârstelor vieții”, a fost precedată de proclamarea unei pericope din cartea profetului Ioel (3, 1-2.5): ”După aceea, [spune Domnul] voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni. Ba chiar și peste sclavi și peste slujitoare voi revărsa Duhul meu în zilele acelea. Oricine va invoca numele Domnului va scăpa”.
În ultimele decenii, a remarcat papa la cateheză, această vârstă a vieții privește un ”nou popor”, persoanele în etate. Dacă e adevărat ”că niciodată nu am fost atât de numeroși în istoria omenirii”, este la fel de adevărat și frecvent ”riscul de a fi rebutați”. Bătrânii sunt văzuți deseori ca ”o povară”, iar în prima și dramatica fază a pandemiei, ei au plătit prețul cel mai mare. ”Erau deja partea cea mai slabă și neglijată: nu ne uitam prea mult la ei pe când trăiau, nu i-am văzut nici măcar când mureau”.
Papa Francisc: ”Împreună cu migrațiile, bătrânețea este printre chestiunile cele mai urgente pe care familia umană este chemată să le înfrunte în acest timp. Nu este vorba numai de o schimbare cantitativă, este în joc unitatea vârstelor vieții, altfel spus, adevăratul punct de referință pentru înțelegerea și aprecierea vieții umane în totalitatea ei. Ne întrebăm: există o prietenie, există o alianță între diversele vârste ale vieții sau predomină separarea și rebutarea?”
”Cu toții trăim într-un prezent în care”, a spus papa în continuarea catehezei, ”conviețuiesc copii, tineri, adulți și bătrâni. S-a schimbat, însă, proporția: longevitatea a devenit de masă și, în ample regiuni ale lumii, copilăria este distribuită în doze mici. Am vorbit, de asemenea, de o iarnă demografică. Un dezechilibru care are foarte multe consecințe. Cultura dominantă are ca model unic tânărul-adult, un individ care se face singur și rămâne mereu tânăr. Dar e adevărat că tinerețea cuprinde sensul deplin al vieții, în timp ce bătrânețea reprezintă doar golirea și pierderea ei? E adevărat acest lucru? Numai tinerețea are sensul vieții, iar bătrânețea înseamnă golirea vieții, pierderea vieții? Exaltarea tinereții ca unica etate demnă de a întruchipa idealul uman, unit cu disprețul față de bătrânețe, văzută ca fragilitate, ca degradare sau dizabilitate, a fost icoana dominantă a totalitarismelor din secolul XX. Nu cumva am uitat de acest lucru?”.
Fără îndoială, a spus Sfântul Părinte, viața care devine mai lungă marchează ”de o manieră structurală” istoria indivizilor, a familiilor și a societăților, dar e necesar să ne întrebăm: ”calitatea ei spirituală și sensul ei comunitar sunt obiectul gândirii și iubirii coerente cu acest fapt? Oare bătrânii ar trebui să ceară iertare pentru încăpățânarea lor de a supraviețui pe spezele altora, sau ar putea fi cinstiți pentru darurile pe care le aduc la sensul vieții tuturor?”. În reprezentarea obișnuită a sensului vieții, chiar în culturile așa-zis dezvoltate, bătrânețea are o incidență redusă pentru că ”este considerată o vârstă care nu are conținuturi speciale de oferit, nici semnificații proprii de trăit. Mai mult, lipsește încurajarea adresată persoanelor de a-i căuta și lipsește educația comunității de a-i recunoaște. Pe scurt, pentru o vârstă care este de acum o parte determinantă a spațiului comunitar și se întinde la o treime din întreaga viață, există, uneori, planuri de asistență, dar nu există proiecte de existență”. Această lacună, a subliniat Sfântul Părinte, reprezintă ”o golire a gândirii, a imaginației și creativității. Sub această gândire, care face o golire, este faptul că cel bătrân, cea bătrână sunt un material de rebut: în această cultură a rebutului, bătrânii intră ca un material de rebut”.
Papa Francisc: ”Tinerețea este foarte frumoasă, dar eterna tinerețe este o halucinație foarte periculoasă. A fi bătrâni este la fel de important și frumos ca a fi tineri. Să ne amintim acest lucru. Alianța dintre generații, care îi restituie umanului toate vârstele vieții, este darul nostru pierdut și trebuie să-l recuperăm. Trebuie să fie regăsit, în această cultură a rebutării și în această cultură a productivității”.
”Cuvântul lui Dumnezeu”, a reluat Sfântul Părinte, ”are multe de spus în privința acestei alianțe. Am ascultat mai înainte profeția lui Ioel: «Vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise» (3,1). Poate fi interpretat astfel: când bătrânii rezistă la Spiritul Sfânt, îngropând în trecut visele lor, tinerii nu mai reușesc să vadă lucrurile care trebuie făcute pentru a deschide viitorul. Când, în schimb, bătrânii comunică visele lor, tinerii văd bine ceea ce trebuie să facă. Tinerii care nu mai întreabă visele bătrânilor, mizând cu capul în jos pe viziunile care nu trec dincolo de nasul lor, vor avea dificultăți în a-și duce mai departe prezentul lor și în a suporta viitorul lor. Dacă bunicii se vor replia asupra melancoliei lor, tineri se vor apleca și mai mult asupra smartphone-ului lor. Ecranul poate chiar să rămână aprins, dar viața se stinge înainte de vreme. Înțepătura cea mai gravă a pandemiei nu constă, oare, chiar în rătăcirea celor mai tineri? Bătrânii au resurse de viață deja trăită la care pot recurge în orice clipă: vor sta pe loc să se uite la tinerii care își rătăcesc viziunea sau îi vor însoți încălzind visele lor? În fața viselor bătrânilor, ce vor face tinerii?”.
Papa Francisc: ”Înțelepciunea lungului drum care însoțește bătrânețea până la rămas bun trebuie trăită ca o ofertă de sens al vieții, nicidecum consumată ca inerție a supraviețuirii ei. Bătrânețea, dacă nu este restituită demnității unei vieți demne din punct de vedere omenesc, este destinată să se închidă într-o deprimare care răpește iubire de la toți. Această provocare de umanitate și de civilizație cere angajamentul nostru și ajutorul lui Dumnezeu. Să-l cerem Duhului Sfânt! Prin aceste cateheze despre bătrânețe, aș vrea să-i încurajez pe toți să investească gânduri și afecțiune asupra darurilor pe care aceasta le aduce cu sine, precum și asupra celorlalte vârste ale vieții. Bătrânețea este un dar pentru toate vârstele vieții. Este un dar de maturitate, de înțelepciune. Cuvântul lui Dumnezeu ne va ajuta să discernem sensul și valoarea bătrâneții. Duhul Sfânt să ne acorde și nouă visele și viziunile de care avem nevoie”.
La finalul catehezei, adăugând spontan un amplu paragraf despre necesitatea unui dialog dintre bătrâni și tineri, papa a subliniat că această legătură asigură ”transmiterea înțelepciunii în omenire. (...) Să nu uităm că în cultura, atât familială cât și socială, bătrânii sunt ca rădăcinile unui copac: au toată istoria acolo, iar tinerii sunt ca florile și roadele lui. Dacă nu ajunge seva de la rădăcini, nu vor putea să înflorească niciodată. Să nu uităm de acel poet de care am spus de atâtea ori: Tot ceea ce pomul are înflorit vine din ceea ce el are sub pământ (Francisco Luis Bernárdez). Tot ceea ce o societate are frumos este în raport cu rădăcinile bătrânilor. De aceea, în aceste cateheze, aș vrea ca figura bătrânului să fie scoasă în evidență, să se înțeleagă bine că bătrânul nu este un material de rebut, ci o binecuvântare pentru societate”.
Înainte de a încheia cateheza, papa Francisc a făcut un apel stăruitor la pace în Ucraina,spunând că are ”o mare durere în inimă” pentru deteriorarea situației din Ucraina. Pontiful a îndemnat liderii implicați în acest conflict să-și facă ”un serios examen de conștiință înaintea lui Dumnezeu”, iar pe toți oamenii, atât pe cei care cred cât și pe cei care nu cred, i-a invitat să țină pe 2 martie o Zi de post și rugăciune pentru pace.
La nelipsitul salut dedicat bătrânilor, bolnavilor, tinerilor și soților recent căsătoriți, pontiful a amintit că Biserica celebrează în această zi comemorarea liturgică a Sfântului episcop martir Policarp al Smirnei, discipol al Sfinților Apostoli. ”Fidelitatea sa față de Cristos, până la martiriu, să trezească în fiecare dorința de a-L urma pe Dumnezeiescul Învățător cooperând cu generozitate la lucrarea sa de reconciliere și de pace”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, urmată de binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
