Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Odată cu uciderea părintelui Frans, vor să ucidă şi speranţa

 
Odată cu uciderea părintelui Frans, vor să ucidă şi speranţa
  • 10 Apr 2014
  • 4193
De Giorgio Bernardelli
    
Puţini şi-au amintit zilele trecute, deşi se vorbise despre părintele Frans Van der Lugt. Acest lucru a avut loc în luna august, cu ocazia răpirii părintelui Paolo Dall’Oglio. Curia generală a iezuiţilor a amintit că există încă un iezuit pentru care se nutreşte o mare preocupare. Un olandez de peste 70 de ani, care trăia forţat în conventul său din Homs, de 2 ani locul unuia dintre cele mai crude fronturi de conflict din Siria. Acum 2 zile am înţeles toţi că acele cuvinte nu au fost spuse la întâmplare şi că, mărturia unui om blând, solitar cu suferinţele oamenilor, în mijlocul cărora trăia din 1966, poate deveni o formă de opoziţie “periculoasă”, în ochii celor care luptă în prezent în Siria.
    
Părintele Frans Van der Lugt a fost ucis cu câteva zile înainte de-a 76-a aniversare, care ar fi fost joi. O “miliţie” neidentificată l-a luat marţi dimineaţa din grădina conventului său, l-a dus în stradă, astfel încât toată lumea să poată vedea şi i-au tras două focuri de armă în cap. “A fost ucis un om al păcii, care niciodată nu a atacat pe nimeni, nici verbal nici într-un alt mod, care întotdeauna a vorbit despre pace şi despre reconciliere, având mereu speranţa unui viitor mai bun pentru Siria”, a declarat pentru Radio Vatican părintele Ziad Hillal, iezuit, un tânăr frate al părintelui Van der Lugt, din Homs. Frate, dar totuşi separat de superiorul său, deoarece conventul din Oraşul Vechi, unde a fost ucis Van der Lugt, era situat în partea controlată de rebeli şi asediată de armata siriană de 2 ani. Părintele Ziad trăia într-o şcoală situată de cealaltă parte a baricadei. Erau separaţi de câteva sute de metri, dar şi de această violenţă fără sfârşit.
    
Părintele Frans a refuzat invitaţia de a părăsi Oraşul Vechi, de unde au fost evacuate aproximativ 1400 de persoane, în urma aşa-numitului acord “Geneva 2”.

El a decis să rămână alături de cei mai săraci între săraci, de cei rămaşi în suferinţă. Printre altele, cunoştea bine şi complexitatea cea mai adâncă a suferinţei, deoarece a studiat psihoterapia în Olanda, înainte de a intra în ordinul iezuit. Înainte de acest război care a înghiţit totul, realitatea în Siria era diversă. Creştinii şi musulmanii lucrau împreună într-o comunitate agricolă, unde au fost primiţi şi un grup de persoane cu dizabilităţi mintale.
    
Vindecarea tuturor rănilor, aceasta era misiunea părintelui Van der Lugt, chiar şi în timpul războiului. Şi a fost părintele Zaid cel care a amintit faţa strălucitoare a fratelui Van der Lugt: cuvântul său era întotdeauna fără resentimente.
    
Cine l-a ucis pe părintele Van der Lugt? Agenţia oficială din Damasc susţine că acesta a fost ucis de către un “grup terorist”;  Coaliţia naţională siriană susţine că “responsabilul şi unicul beneficiar pentru această crimă este regimul”. Adevărul este că iezuitul olandez este victima unei situaţii de neconceput; este victima acelei încrederi necondiţionate în soluţia militară, care continuă să ţină în captivitate întreaga Sirie.
    
Cu toate acestea, există un aspect singular care trebuie subliniat: Homs a fost un oraş foarte important în istoria creştinismului sirian. În secolul II a dat chiar şi un Papă Bisericii: Papa     Anicet (155-168). Apoi, a fost locul unui lung şir de pelerinaje, deoarece conform unei vechi tradiţii, aici a fost descoperită o relicvă a Sfântului Ioan Botezătorul, transferată apoi la Constantinopol. Chiar şi în secolul al XX-lea, din Homs a început reorganizarea Bisericii siriace, după anii grei de persecuţie prin care a trecut. Toate acestea par acum a fi destinate uitării, odată cu zecile de mii de creştini constrânşi să părăsească acest oraş din cauza războiului. În schimb, de acum înainte creştinii au un nou motiv de a nu uita oraşul Homs: sângele părintelui Van der Lugt, care a ales să fie prietenul celor fără ajutor.

Traducere: Liviu Ursu



Sursa:www.lanuovabq.it