Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc: Banul nu trebuie demonizat, dar nici idolatrizat

 
Papa Francisc: Banul nu trebuie demonizat, dar nici idolatrizat
  • 01 Feb 2022
  • 1123

”Doresc să împărtășesc împreună cu voi câteva învățături ale Evangheliei care ar putea să vă ajute în munca voastră”. Luni, 31 ianuarie 2022, papa Francisc a primit în audiență o delegație a Agenției de Venituri din Italia, practic, autoritatea guvernului pentru administrația financiară. Papa a vorbit pe larg despre legalitate, imparțialitate și transparență.

A duce lumina și învățătura Evangheliei într-un domeniu, cum este cel administrativ fiscal, pentru a contribui la legalitate, imparțialitate și transparență. Papa Francisc a primit luni în audiență o delegație a Agenției de Venituri din Italia, practic, autoritatea guvernului pentru administrația financiară a taxelor și impozitelor.

În Sfânta Scriptură, a remarcat papa în discursul său, nu lipsesc referințele la chestiunea taxelor, iar Isus a cunoscut la rândul său sistemul de impozitare al  Imperiului Roman. Convertirea lui Zaheu (Luca 19,1-0) și chemarea lui Matei (Matei 9,9-13) sunt două pagini memorabile în care întâlnirea cu Cristos schimbă radical viața acestor perceptori de taxe. Pictorul Caravaggio, a amintit papa, a imortalizat momentul în care Isus întinde mâna către Matei și îl cheamă să-l urmeze. ”Îl privește cu milostivire – miserando - și îl alege - eligendo. Îl privește miserando et eligendo. Din acel moment, viața lui Matei nu mai este aceeași: este iluminată și încălzită de prezența lui Cristos. Când ne rugăm Domnului pentru a lua o decizie, noi cerem harul să ne lumineze, iar acest lucru trebuie să-l facem mereu, dar nu întotdeauna cerem celălalt har: să ne încălzească inima. O bună decizie are nevoie de ambele lucruri: de o minte lucidă și de o inimă caldă, încălzită de iubire. Poate că Matei a continuat să folosească și să administreze bunurile lui, probabil chiar și bunurile celorlalți, dar cu siguranță a făcut-o într-o altă logică: a slujirii față de cei nevoiași și a împărtășirii cu frații și surorile, după cum îl învăța Învățătorul său”.

În general, a spus papa mai departe, ”Biblia nu demonizează banul, dar invită la a-l folosi de o manieră justă, la a nu rămâne sclavii lui, la a nu-l idolatriza. Nu e ușor a folosi bine banul, nu e ușor”. Este cunoscută, de altfel, zeciuiala, o practică întâlnită în diverse societăți antice prin care se dădeau suveranului o zecime din roadele pământului sau din animale. Deși Vechiul Testament a menținut zeciuiala, această practică a primit o semnificație diferită. Zeciuiala folosea pentru întreținerea celor care făceau parte din tribul lui Levi (cf. Levitic 27,30-33) pentru că ei, spre deosebire de toate celelalte triburi ale lui Israel, nu au primit ca moștenire vreo parte din Țara Făgăduită. ”Îndatorirea leviților era de a sluji în templul Domnului și a aminti tuturor că Israel este poporul celor care au fost salvați de Dumnezeu. De aceea, ei nu puteau să-și rezerve un patrimoniu personal, dar trebuiau să trăiască din ofertele celorlalte triburi, care erau taxate din acest motiv. În această optică, zeciuiala pentru leviți folosea la a maturiza în conștiința poporului două adevăruri: faptul de a nu fi autosuficienți, pentru că mântuirea vine de la Dumnezeu, și faptul de a fi responsabili unii față de alții, începând cu cel care este mai nevoiaș”.

Papa a vorbit pe larg, în continuarea discursului său, de trei principii de bază care reglementează Agenția de Venituri: legalitate, imparțialitate și transparență. Pontiful a amintit, în acest cadru, că un regretat și apreciat preot italian, Primo Mazzolari, scria în 1948 către catolicii aleși în Parlament: ”Multe vor fi iertate celui care, neavând posibilitatea de a se ocupa de lipsurile celorlalți, se va feri să se ocupe de ale lui. Nu întotdeauna este cu putință a reduce necazurile aproapelui, dar întotdeauna este cu putință a nu profita  pentru noi pe seama mizeriei. Este prima îndatorire, prima mărturie creștină. În fața unui necaz comun, mâinile curate par să fie o slabă formă de a se prezenta, dar cei săraci nu gândesc așa. Cei săraci măsoară în funcție de aceasta nu onestitatea noastră, ci solidaritatea noastră, care este, de fapt, măsura iubirii noastre”. De aceea, a reluat papa Francisc, ”transparența în gestiunea banului, care provine din sacrificiile multor lucrători și lucrătoare, dezvăluie libertatea interioară și formează persoanele să fie mai motivate în a plăti taxele, mai ales când colectarea fiscală contribuie la a depăși inegalitățile, la a face investiții ca să fie mai multe locuri de muncă, la a garanta un bun sistem de sănătate și de instrucțiune pentru toți, la a crea infrastructuri care să ușureze viața socială și economia”. La finalul audienței, papa a invocat asupra celor prezenți ocrotirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, patronul ceresc al celor care lucrează în administrația financiară.



Sursa:vaticannews.va/ro