Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Prezentarea Jubileului tinerilor, momentul cel mai așteptat din Anul Sfânt

 
Prezentarea Jubileului tinerilor, momentul cel mai așteptat din Anul Sfânt
  • 24 Iul 2025
  • 200

Miercuri, 23 iulie 2025, cu începere de la ora locală 11.00, a avut loc, la sediul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, conferința de presă de prezentare a Jubileului tinerilor, cu desfășurare la Roma, între 28 iulie și 3 august a.c..

La conferința de presă au luat cuvântul mons. Rino Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru Evanghelizare, secțiunea pentru chestiuni fundamentale ale evanghelizării în lumeAlfredo Mantovano, subsecretar de Stat în cadrul Președinției Consiliului de Miniștri; Roberto Gualtieri, primar al Romei și comisar guvernamental extraordinar; Roberta Angelilli, vicepreședinte al regiunii Lazio, Lamberto Giannini, prefectul Romei și Fabio Ciciliano, șeful departamentului de protecție civilă.

La evenimentul jubiliar vor participa tineri din 146 de țări, inclusiv din zonele de război, mons. Fisichella evidențiind că Jubileul tinerilor reprezintă "momentul cel mai așteptat" al Anului Sfânt, cu cel mai mare număr de participanți.

68% dintre participanți provin din Europa, iar restul din celelalte continente. La conferința de presă s-a evidențiat participarea tinerilor provenind din zone de război: Liban, Irak, Myanmar, Ucraina, Israel, Siria și Sudanul de Sud, ei fiind destinatarii unei îmbrățișări ideale din partea noilor generații din întreaga lume.

Arhiepiscopul Fisichella a mulțumit guvernului italian pentru "implicarea sa zilnică" în vederea organizării evenimentelor jubiliare. Succesiv, prelatul a prezentat programul fiecărei zile din cadrul Jubileului tinerilor.

Luni, 28 iulie, vor sosi circa jumătate de milion de pelerini. Pentru primirea lor, au fost mobilizate 270 de parohii, 400 de unități școlare, 40 de structuri extrașcolare, case ale Protecției Civile, săli de sport și familii.

Ziua de luni, 28 iulie, va coincide, de asemenea, cu începutul Jubileului misionarilor digitali. Tinerii vor primi, pe baza acreditării, prânzul și cina în 20 de puncte din oraș, destinate acestui scop.

Pe 29 iulie vor începe așa-numitele "Dialoguri cu orașul", adică 70 de evenimente care se vor desfășura în piețele Romei. La 1 august, va avea loc, la Circus Maximus (Circo Massimo) așa-numita zi penitențială, cu participarea, pentru spovezi, a 200 de preoți care, la fiecare două ore, se vor succeda în corturi de mari dimensiuni, instalate pentru a asigura umbra și o cât mai bună circulație a aerului, date fiind temperaturile ridicate.

Pe 2 august, de la ora 9.00, se vor deschide porțile stadionului Tor Vergata. Programul zilei va fi întreținut de formații muzicale și artiști până la ora 20.30, când va începe Veghea de rugăciune prezidată de papa Leon al XIV-lea. Cu această ocazie, trei tineri, provenind din Italia, Mexic și Statele Unite, vor adresa întrebări Suveranului Pontif, care le va răspunde, vorbind  fiecăruia în propria limbă.

În încheierea prezentării din cadrul conferinței de presă, mons. Fisichella a mulțumit Departamentului pentru Comunicare pentru punerea în funcțiune a aplicației Vatican Vox și pentru serviciile oferite de Radio Vatican, care va asigura traducerea și comentariile în opt limbi. Există, de asemenea, un vademecum întocmit împreună cu Protecția Civilă care "trebuie să fie cunoscut cât mai mult posibil", conținând toate indicațiile "pentru a trăi acest moment în deplină seninătate".

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a vorbit despre un oraș "gata să întâmpine lumea" la Jubileul tinerilor, prin "cea mai mare amenajare tehnologică realizată vreodată pentru un eveniment în Italia". De asemenea, organizarea prevede instalarea a  2 760 de toalete chimice și a 2 660 de puncte de hidratare și de recăpătare a forțelor. Vor fi puse la dispoziție 5 milioane de sticle de apă potabilă și 70 de nebulizatoare.

O atenție semnificativă va fi acordată și aspectului medical, cu 10 puncte medicale avansate, pentru oferirea asistenței medicale de urgență în apropierea locurilor în care se desfășoară evenimentele, 43 de ambulanțe și patru zone de "liniște" pentru cei care au nevoie de un moment de relaxare.



Sursa:vaticannews.va.ro

Știri din aceeași categorie