Duminica Vindecării orbului din Ierihon
Convertire înseamnă întoarcerea la normalitate, înseamnă vindecare, înseamnă mântuire, adică deplină comuniune cu Dumnezeu. Toate acestea împreună. Am văzut duminica trecută prin vindecarea celor zece leproși, că putem lua și doar bucăți din acest parcurs, însă rămânem blocați la un anumit nivel. Nouă din cei zece doresc doar vindecarea fizică. Ei încep drumul de convertire, se îndreaptă înspre Isus, înspre Împărăția Cerurilor, însă într-un al doilea moment se reîntorc în lumea lor. Doar samarineanul parcurge drumul până la capăt și intră cu adevărat în Împărăția cerurilor, iar din acel moment Împărăția este în sufletul lui pentru totdeauna.
Astăzi vedem un alt aspect al convertirii, legat de tenacitate, de insistență. Un orb, la intrarea în Ierihon, aude că Isus trece prin preajmă. Față de leproșii de duminica trecută, el este în imposibilitatea de a merge înspre Mântuitorul fiindcă nu vede, în schimb este Fiul lui Dumnezeu însuși, cel care se apropie, dându-i posibilitatea de a cere ajutorul. Orbul din Ierihon folosește din plin această oportunitate și începe să își strige Salvatorul, iar acest moment este începutul convertirii, al vindecării și al mântuirii. Și în cazul lui există etape și există încercări. Într-un prim moment Isus este pentru el doar “Fiul lui David” și doar când ajunge la picioarele Lui îi spune “Domn”. Nu mai este doar Fiul lui David în acel moment ci Domnul lui, Dumnezeul lui. Există spuneam și încercări și este suficient să ne gândim doar la două, care ne pândesc și pe noi. În primul rând, Isus pare să nu audă și să nu răspundă de la început. Omul nostru strigă de câteva ori și aici intervine a doua încercare. Mulțimea încearcă să-l potolească, să-l determine să renunțe, să-l certe și orbul este pus în fața tentației de a da înapoi. Convertirea, credința înseamnă însă perseverență, tenacitate, curaj și de aceea strigătele se fac mai insistente, până când Isus se oprește, se întoarce spre el și îi dăruiește lumina ochilor și a sufletului: “Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”.
Lumea de astăzi încearcă mai mult decât oricând parcă să ne facă să stăm în banca noastră, să ne certe dacă ne strigăm prea tare credința. A încercat într-un anume fel în vremea comunismului, încearcă și azi, în alte maniere. Adevărata întrebare este cât de mult ne dorim să vedem zi de zi lumina, cât de mult suntem dispuși să îl căutăm și să ajungem la Isus, indiferent de glasul mulțimii. Avem șapte fericiți episcopi care merg în fața noastră. Șapte episcopi care au străpuns întunericul închisorilor și al acestei lumi prin credința lor. Au spus lumii întregi: credința noastră este viața noastră! Dacă suntem dispuși să mergem împreună cu ei, dacă Blajul spiritual este casa noastră, iar credința, viața noastră, Isus ne va dărui cu siguranță lumina și mântuirea mult dorită!
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Lc 18,35-43
În vremea aceea, când S-a apropiat Isus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce e aceasta. Şi i-au spus că trece Isus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: Isuse, Fiul lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ţi milă de mine! Şi oprindu-Se, Isus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: ce voieşti să-ţi fac? Iar el a zis: Doamne, să văd! Şi Isus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, dand mărire lui Dumnezeu. Şi tot poporul, care văzuse, a dat laudă lui Dumnezeu.
