În cateheza audienței generale, dedicată sfântului Iosif - tâmplarul, papa Francisc a atras atenția asupra faptului că “nu se ține suficient cont de faptul că munca este o componentă esențială a vieții umane și, de asemenea, pe calea sfințirii”, îndemnând ca munca să fie un mijloc de umanizare și să nu devină o periferie existențială.
“Sfântul Iosif tâmplarul” este titlul catehezei papei Francisc, din cadrul audienței generale de miercuri, 12 ianuarie, din Aula Paul al VI-lea, din Vatican, cuvântul de învățătură al pontifului făcând referire la evangheliștii Matei și Marcu care-l numesc pe Iosif “tâmplar” sau “dulgher”.
Explicând că termenul grecesc “tekton”, folosit pentru a indica munca lui Iosif, a fost tradus în diferite moduri, papa Francisc a evidențiat că părinții latini ai Bisericii au ales termenul “tâmplar”. “Însă – a continuat – “să nu uităm că, în Palestina din timpul lui Isus, lemnul era folosit nu numai pentru a face pluguri și diverse piese de mobilier, ci și pentru a construi case, care aveau cadre de lemn și acoperișuri terasate, făcute din grinzi legate cu crengi și pământ”.
“Prin urmare” – a explicat pontiful –‘tâmplar’ sau ‘dulgher’ era o calificare generică, indicând atât meșteșugarii lemnului, cât și lucrătorii implicați în activități legate de construcții. Era o muncă destul de dificilă, fiind necesar să se lucreze cu materiale grele, cum ar fi lemnul, piatra și fierul. Din punct de vedere economic, aceasta nu asigura mari câștiguri, după cum se poate deduce din faptul că Maria și Iosif, când l-au prezentat pe Isus la Templu, au oferit doar “o pereche de turturele sau doi pui de porumbei” (cf. Lc 2,24), după cum prevedea Legea pentru săraci (cf. Lv 12,8).
Explicând că Isus a învățat de Iosif meseria de tâmplar, papa a amintit că, atunci când era adult și a început să predice, consătenii săi, mirați, se întrebau: “De unde are el această înțelepciune și aceste puteri? Nu este acesta oare fiul lemnarului?” (cf. v. 57) și erau scandalizați de el (...).
Pornind de la acest fapt biografic, papa Francisc și-a îndreptat gândul spre “toți muncitorii din lume, în special la cei care trudesc din greu în mine și în unele fabrici, la cei care sunt exploatați prin munca la negru, la victimele muncii – am văzut că, în ultima vreme, au fost numeroase în Italia – la copiii care sunt obligați să muncească și la cei care scormonesc prin gropile de gunoi în căutare de ceva util de comercializat... (...)”. „Dar mă gândesc, de asemenea, la cei care nu au un loc de muncă; la cei care simt, pe bună dreptate, că demnitatea lor a fost lezată pentru că nu își găsesc un loc de muncă. Mulți tineri, mulți tați și multe mame trăiesc drama de a nu avea un loc de muncă care să le permită să trăiască cu seninătate, ajung să trăiască de la o zi la alta. Și, adesea, căutarea unui loc de muncă devine atât de dramatică, încât aceste persoane ajung să își piardă orice speranță și dorință de a trăi. În aceste vremuri de pandemie, mulți oameni și-au pierdut locurile de muncă, iar unii, striviți de o povară insuportabilă, au mers până la a-și lua viața. Aș dori să îmi amintesc astăzi de fiecare dintre ei și de familiile lor (...)” – a spus Sfântul Părinte la cateheza dedicată sfântului Iosif tâmplarul.
Pontiful a atras atenția asupra faptului că “nu se ține suficient cont de faptul că munca este o componentă esențială a vieții umane și, de asemenea, pe calea sfințirii”. “Munca” – a evidențiat – “nu este doar un mijloc de a ne câștiga existența: este și un loc în care ne exprimăm, ne simțim utili și învățăm marea lecție a spiritului practic, care ajută viața spirituală să nu devină spiritualism. Din păcate, însă, munca este adesea ostatica nedreptății sociale și, în loc să fie un mijloc de umanizare, ea devine o periferie existențială. De multe ori mă întreb: cu ce spirit ne facem munca de zi cu zi? Cum facem față oboselii? Considerăm că activitatea noastră este legată doar de destinul nostru sau și de destinul altora?”
“De fapt” – a mai spus pontiful – “munca este un mod de exprimare a personalității noastre, care este relațională prin natura sa. (...). Este frumos să ne gândim că Isus însuși a lucrat și a învățat această artă de la sfântul Iosif. Astăzi trebuie să ne întrebăm ce putem face pentru a recupera valoarea muncii; și ce contribuție putem aduce noi, ca Biserică, pentru ca munca să poată fi răscumpărată din logica simplului profit și să poată fi trăită ca un drept și o datorie fundamentală a persoanei, care exprimă și sporește demnitatea acesteia”.
La finalul catehezei, papa Francisc a recitat rugăciunea pe care sfântul Paul al VI-lea a înălțat-o Sfântului Iosif, la 1 mai 1969:
“O, Sfinte Iosif,
Patronul Bisericii
tu care, alături de Cuvântul făcut trup
ai muncit în fiecare zi pentru a câștiga pâine
luând de la El puterea de a trăi și de a munci;
tu care ai experimentat anxietatea zilei de mâine,
amărăciunea sărăciei, precaritatea muncii:
tu care iradiezi astăzi exemplul ființei tale
smerite în fața oamenilor
dar foarte mare înaintea lui Dumnezeu,
protejează lucrătorii în viața lor grea de zi cu zi,
apărându-i de descurajare
de revolta de a se simți respinși,
precum și de tentațiile hedonismului;
și veghează la pacea lumii,
acea pace care este singura în măsură să garanteze dezvoltarea popoarelor. Amin.”
