În viața sfântului apostol Petru și în mărturisirea lui de credință putem contempla viața discipolului din orice timp, care se confruntă cu aceleași culmi și aceleași căderi. Vineri, 29 iunie 2018, solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, papa Francisc a prezidat o Sfântă Liturghie solemnă pe esplanada bazilicii vaticane. La celebrarea euharistică, cu participarea celor 14 noi cardinali, pontiful a binecuvântat pallium-ul sacru, simbolul comuniunii apostolice cu Succesorul lui Petru, și l-a pus pe umerii a 29 de arhiepiscopi mitropoliți de pe toate continentele. Este vorba de mitropoliții care au fost chemați la această slujire în ultimul an.
La omilia Sfintei Liturghii, cu proclamarea Evangheliei după Matei în care Petru mărturisește credința în Isus, ”Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (16, 13-19), pontiful a observat că, de fapt, ”întreaga Evanghelie răspunde la întrebarea care sălășluia în inima poporului lui Israel și care nu încetează să locuiască nici astăzi pe atâtea chipuri însetate de viață: «Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe un altul?» (Matei 11,3). Isus preia această întrebare și o adresează discipolilor săi: ”Dar voi, cine spuneți că sunt eu?” (v. 15). Apostolul Petru, a remarcat Sfântul Părinte, îi atribuie lui Isus titlul cel mai mare: ”Tu ești Cristos, Mesia, adică Cel uns, Consacratul lui Dumnezeu” (v. 16).
Papa Francisc: «Asemenea lui Petru, și noi putem să mărturisim cu buzele noastre și cu inima noastră nu doar ceea ce am auzit, dar și experiența concretă a vieții noastre: am fost înviați, îngrijiți, reînnoiți, copleșiți de speranță prin ungerea Celui sfânt. Orice jug de robie a fost sfărâmat prin ungerea sa (cf. Is 10,27). Nu ne este îngăduit să pierdem bucuria și memoria de a ne ști răscumpărați, acea bucurie care ne face să mărturisim: ”Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu” (cf. Mt 16,16)».
Este interesant, a reluat Sfântul Părinte, să observăm cele ce urmează acestei pericope din Evanghelie. După ce Petru face această mărturisire de credință, Isus face prima anunțare a morții și învierii sale (Mt 16, 21). Dar în fața acestui anunț, atât de neașteptat, Petru se împotrivește energic (v. 22) și se preschimbă în piatră de poticnire pe calea lui Mesia. ”Închipuindu-și că apără drepturile lui Dumnezeu”, a subliniat papa Francisc, ”Petru, fără să-și dea seama, se transformă în dușmanul său. Isus îi spune: Satană”. De aceea, ”a contempla viața lui Petru și mărturisirea lui înseamnă totodată a învăța să cunoaștem tentațiile care însoțesc viața discipolului” din orice timp.
”Gloria și crucea”, a continuat pontiful la omilie, ”în Isus Cristos merg împreună și nu se pot separa, pentru că atunci când se abandonează crucea, chiar dacă intrăm în splendoarea orbitoare a gloriei, ne înșelăm, pentru nu este gloria lui Dumnezeu, ci înșelăciunea adversarului”.
Papa Francisc: «Nu rareori simțim ispita de a fi creștini păstrând o distanță prudentă de rănile Domnului. Isus atinge mizeria umană invitându-ne să stăm împreună cu El și să atingem trupul suferind al celorlalți. A mărturisi credința cu buzele și cu inima noastră, cere – după cum i-a cerut lui Petru – să identificăm șoaptele celui rău. Cere să învățăm să discernem și să descoperim acele ”acoperiri” personale și comunitare care ne țin la distanță de trăirea dramei umane, care ne împiedică să intrăm în contact cu existența concretă a celorlalți și, în cele din urmă, să cunoaștem forța revoluționară a blândeții lui Dumnezeu. Nedespărțind gloria de cruce, Isus vrea să-i răscumpere pe discipolii săi, Biserica sa, de triumfalismele goale: goale de iubire, goale de slujire, goale de compasiune, goale de popor. Vrea să o răscumpere de o închipuire fără margini care nu știe să prindă rădăcini în viața Poporului credincios sau, ceea ce ar fi mai rău, crede că slujirea Domnului îi cere să renunțe la drumurile prăfuite ale istoriei».
Întrebarea «Tu ești cel care trebuie să vină sau să așteptăm pe un altul?» (Matei 11,3), a spus papa la finalul omiliei, ”continuă să locuiască și astăzi pe milioane de chipuri. Să mărturisim cu buzele noastre și cu inima noastră: Isus Cristos este Domnul (cf. Fil 2,11). Acesta este cântecul nostru continuu pe care suntem invitați să-l intonăm în toate zilele. Cu simplitatea, certitudinea și bucuria de a ști că «Biserica strălucește nu cu o lumină proprie, ci cu lumina lui Cristos. Își trage splendoarea din Soarele dreptății, astfel că poate spune: Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal 2,20)» (Sf. Ambroziu, Hexameron, IV,8,32).
A. Dancă
