A XXXVI-a Zi Mondială a Tineretului
„Ridică-te! Te pun martor al celor
pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16)
Preaiubiți tineri,
Aș vrea încă o dată să vă iau de mână pentru a continua împreună în pelerinajul spiritual care ne conduce spre Ziua Mondială a Tineretului din Lisabona în 2023.
Anul trecut, cu puțin înainte ca să se răspândească pandemia, semnam mesajul a cărui temă era „Tinere, îți zic ridică-te!” (cf. Lc 7,14). În providența sa, Domnul deja voia să ne pregătească pentru provocarea foarte dură pe care urma să o trăim.
În întreaga lume a trebuit să se înfrunte suferința din cauza pierderii atâtor persoane dragi și din cauza izolării sociale. Urgența sanitară v-a împiedicat și pe voi, tinerii – prin natură proiectați spre exterior – să ieșiți pentru a merge la școală, la universitate, la muncă, pentru a vă întâlni… V-ați aflat în situații dificile, pe care nu erați obișnuiți să le gestionați. Cei care erau mai puțin pregătiți și lipsiți de sprijin s-au simțit dezorientați. Au ieșit la iveală în multe cazuri probleme familiale, precum și șomaj, depresie, singurătate și dependențe. Fără a vorbi de stresul acumulat, de tensiunile și exploziile de furie, de creșterea violenței.
Dar, mulțumire fie lui Dumnezeu, aceasta nu este unica parte a medaliei. Dacă încercarea ne-a arătat fragilitățile noastre, a evidențiat și virtuțile noastre, între care predispoziția la solidaritate. În fiecare parte a lumii am văzut multe persoane, între care atâția tineri, luptând pentru viață, semănând speranță, apărând libertatea și dreptatea, fiind artizani ai păcii și constructori de punți.
Când un tânăr cade, într-un anumit sens cade omenirea. Dar este adevărat și că atunci când un tânăr se ridică, este ca și cum s-ar ridica întreaga lume. Dragi tineri, ce mare potențialitate este în mâinile voastre! Ce forță purtați în inimile voastre!
Astfel astăzi, încă o dată, Dumnezeu spune fiecăruia dintre voi: „Ridică-te!”. Sper cu toată inima ca acest mesaj să ne ajute să ne pregătim pentru timpuri noi, pentru o nouă pagină în istoria omenirii. Dar nu există posibilitate de a reîncepe fără voi, dragi tineri. Pentru a se ridica, lumea are nevoie de forța voastră, de entuziasmul vostru, de pasiunea voastră. În acest sens, împreună cu voi aș vrea să meditez asupra textului din Faptele Apostolilor în care Isus îi spune lui Paul: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16).
Paul martor în fața regelui
Versetul din care se inspiră tema Zilei Mondiale a Tineretului 2021 este luat din mărturia lui Paul în fața regelui Agripa, în timp ce se află deținut în închisoare. El, odinioară dușman și persecutor al creștinilor, acum este judecat tocmai pentru credința sa în Cristos. La distanță de circa douăzeci și cinci de ani, apostolul relatează istoria sa și episodul fundamental al întâlnirii sale cu Cristos.
Paul mărturisește că în trecut i-a persecutat pe creștini, până când într-o zi, în timp ce mergea la Damasc pentru a aresta pe unii dintre ei, o lumină „mai strălucitoare decât soarele” i-a învăluit pe el și pe însoțitorii săi de călătorie (cf. Fap 26,13), însă numai el a auzit „o voce”: Isus i-a adresat cuvântul și l-a chemat pe nume.
„Saul, Saul!”
Să aprofundăm împreună acest eveniment. Chemându-l pe nume, Domnul îl face pe Saul să înțeleagă că îl cunoaște personal. Este ca și cum i-ar spune: „Știu cine ești, știu ce anume pui la cale, dar cu toate acestea mă adresez chiar ție”. Îl cheamă de două ori, ca semn al unei vocații speciale și foarte importante, așa cum a făcut cu Moise (cf. Ex 3,4) și cu Samuel (cf. 1Sam 3,10). Căzând la pământ, Saul recunoaște că este martor al unei manifestări divine, o puternică revelație care îl răscolește, dar nu-l nimicește, dimpotrivă, îl interpelează pe nume.
De fapt, numai o întâlnire personală, nu anonimă, cu Cristos schimbă viața. Isus arată că îl cunoaște bine pe Saul, că „îl cunoaște înăuntru”. Chiar dacă Saul este un persecutor, chiar dacă în inima sa există ură față de creștini, Isus știe că acest lucru se datorează ignoranței și vrea să demonstreze în el milostivirea sa. Tocmai acest har, această iubire nemeritată și necondiționată, va fi lumina care va transforma radical viața lui Saul.
„Cine ești tu, Doamne?”
În fața acestei prezențe misterioase care îl cheamă pe nume, Saul întreabă: „Cine ești tu, Doamne?” (Fap 26,15). Această întrebare este extrem de importantă și toți, în viață, mai devreme sau mai târziu trebuie să o punem. Nu este suficient că am auzit vorbindu-se despre Cristos de către alții, este necesar să vorbim cu el personal. Asta, în fond, înseamnă a ne ruga. Este o vorbire directă cu Isus, chiar dacă eventual avem inima încă în dezordine, mintea plină de îndoieli sau chiar de dispreț față de Cristos și față de creștini. Îmi doresc ca fiecare tânăr, din adâncul inimii sale, să ajungă să pună această întrebare: „Cine ești tu, Doamne?”.
Nu putem considera că toți îl cunosc pe Isus, chiar și în era internetului. Întrebarea pe care multe persoane o adresează lui Isus și Bisericii este tocmai aceasta: „Cine ești?”. În toată relatarea vocației sfântului Paul este singura dată când el vorbește. Și, la întrebarea sa, Domnul răspunde prompt: „Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuți” (ibid.).
„Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuți!”
Prin acest răspuns, Domnul Isus îi revelează lui Saul un mister mare: că el se consideră una cu Biserica, cu creștinii. Până atunci, Saul nu văzuse nimic din Cristos decât pe credincioșii pe care i-a târât în închisoare (cf. Fap 26,10), pentru a căror condamnare la moarte a votat el însuși (ibid.). Și a văzut cum creștinii răspundeau la rău cu binele, la ură cu iubirea, acceptând nedreptățile, violențele, calomniile și persecuțiile îndurate pentru numele lui Cristos. Așadar, în ultimă analiză, Saul într-un fel – fără să știe – îl întâlnise pe Cristos: îl întâlnise în creștini!
De câte ori am auzit spunându-se: „Isus da, Biserica nu”, ca și cum unul ar putea să fie alternativ pentru cealaltă. Nu poate fi cunoscut Isus dacă este cunoscută Biserica. Nu poate fi cunoscut Isus decât prin frații și surorile din comunitatea sa. Nu ne putem numi pe deplin creștini dacă nu trăim dimensiunea eclezială a credinței.
„Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în țepușă”
Acestea sunt cuvintele pe care Domnul le adresează lui Saul după ce a căzut la pământ. Dar este ca și cum deja de mult timp îi vorbea în mod misterios, încercând să-l atragă la el, iar Saul opunea rezistență. Același „reproș” dulce Domnul nostru îl adresează fiecărui tânăr care se îndepărtează: „Până când vei fugi de mine? De ce nu auzi că te chem? Aștept întoarcerea ta”. Ca profetul Ieremia, noi spunem uneori: „Nu mă voi mai gândi la el” (Ier 20,9). Dar în inima fiecăruia este parcă un foc arzător: chiar dacă ne străduim să-l potolim, nu reușim, pentru că este mai puternic decât noi.
Domnul alege pe unul care chiar îl persecută, complet ostil lui și celor ai săi. Dar nu există persoană care să fie irecuperabilă pentru Dumnezeu. Prin întâlnirea personală cu el este mereu posibil să se reînceapă. Niciun tânăr nu este distant de harul și de milostivirea lui Dumnezeu. Pentru nimeni nu se poate spune: este prea departe… este prea târziu… Câți tineri au pasiunea de a se opune și de a merge împotriva curentului, dar poartă ascunsă în inimă nevoia de a se implica, de a iubi cu toate forțele lor, de a se identifica pe sine cu o misiune! Isus, în tânărul Saul, vede exact asta.
A recunoaște propria orbire
Ne putem imagina că, înainte de întâlnirea cu Cristos, Saul era într-un anumit sens „plin de sine”, considerându-se „mare” datorită integrității sale morale, datorită zelului său, datorită originilor sale, datorită culturii sale. Cu siguranță era convins că este în ordine. Însă, atunci când i se revelează Domnul, este „doborât la pământ” și devine orb. Dintr-o dată descoperă că nu este capabil să vadă, nu numai fizic dar și spiritual. Certitudinile sale se clatină. În sufletul său simte că ceea ce îl anima cu atâta pasiune – zelul de a-i elimina pe creștini – era complet greșit. Își dă seama că nu este deținătorul absolut al adevărului, ba chiar este foarte departe de el. Și, împreună cu certitudinile sale, cade și „măreția” sa. Dintr-o dată se descoperă rătăcit, fragil, „mic”.
Această umilință – conștiință a propriei limitări – este fundamentală! Cine crede că știe totul despre sine, despre alții și chiar despre adevărurile religioase, cu greu îl va întâlni pe Cristos. Saul, devenit orb, a pierdut punctele sale de referință. Rămas singur, în întuneric, singurele lucruri clare pentru el sunt lumina pe care a văzut-o și vocea pe care a auzit-o. Ce paradox: chiar atunci când unul recunoaște că este orb, începe să vadă!
După străfulgerarea pe calea Damascului, Saul va prefera să fie numit Paul, care înseamnă „mic”. Nu este vorba de un nickname sau de un „nume de scenă” – astăzi atât de folosit și printre oamenii obișnuiți: întâlnirea cu Cristos l-a făcut să simtă cu adevărat astfel, dărâmând zidul care îl împiedica să se cunoască într-adevăr. El afirmă despre sine însuși: „Eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu” (1Cor 15,9).
Sfintei Tereza de Lisieux, ca altor sfinți, îi plăcea să repete că umilința este adevărul. Astăzi atâtea „istorii” condimentează zilele noastre, în special pe rețelele sociale, adesea construite perfect cu multe set, telecamere, diferite fundaluri. Se caută tot mai mult luminile de scenă, orientate în mod înțelept, pentru a putea arăta „prietenilor” și followers o imagine despre sine care uneori nu oglindește propriul adevăr. Cristos, lumină de la amiază, vine să ne lumineze și să ne redea autenticitatea, eliberându-ne de orice mască. Ne arată cu claritate ceea ce suntem, pentru că ne iubește așa cum suntem.
A schimba perspectiva
Convertirea lui Paul nu este o întoarcere înapoi, ci deschiderea la o perspectivă total nouă. De fapt, el continuă drumul spre Damasc, dar nu mai este cel de dinainte, este o persoană diferită (cf. Fap 22,10). Ne putem converti și reînnoi în viața obișnuită, făcând lucrurile pe care obișnuim să le facem, dar cu inima transformată și motivații diferite. În acest caz, Isus îi cere în mod expres lui Paul să meargă până la Damasc, unde se îndrepta. Paul ascultă, însă acum finalitatea și perspectiva călătoriei sale s-au schimbat radical. De acum înainte, va vedea realitatea cu ochi noi. Mai înainte erau cei ai persecutorului justițiar, de acum înainte vor fi cei ai discipolului martor. La Damasc, Anania îl botează și îl introduce în comunitatea creștină. În tăcere și în rugăciune, Paul va aprofunda propria experiență și noua identitate dăruită lui de Domnul Isus.
A nu risipi forța și pasiunea tinerilor
Atitudinea lui Paul înainte de întâlnirea cu Isus înviat nu ne este atât de străină. Câtă forță și câtă pasiune trăiesc și în inimile voastre, dragi tineri! Dar dacă întunericul din jurul vostru și înăuntrul vostru vă împiedică să vedeți corect, riscați să vă pierdeți în bătălii fără sens, chiar să deveniți violenți. Și din păcate primele victime veți fi voi înșivă și cei care sunt mai aproape de voi. Există și pericolul de a lupta pentru cauze care la origine apără valori juste, dar care, duse la exasperare, devin ideologii distructive. Câți tineri astăzi, probabil determinați de propriile convingeri politice sau religioase, ajung să devină instrumente de violență și distrugere în viața multora! Unii, digitali nativi, găsesc în ambientul virtual și în rețelele sociale noul câmp de bătălie, recurgând fără scrupule la arma fake news pentru a împroșca otrăvuri și a demola pe adversarii lor.
Când Domnul intră năvalnic în viața lui Paul, nu anulează personalitatea sa, nu elimină zelul său și pasiunea sa, ci fructifică aceste calități ale sale pentru a face din el marele evanghelizator până la marginile pământului.
Apostol al neamurilor
Paul va fi cunoscut după aceea ca „apostolul neamurilor”: el, care a fost un fariseu împlinitor scrupulos al Legii! Iată un alt paradox: Domnul își pune încrederea chiar în cel care îl persecuta. Ca și Paul, fiecare dintre noi poate auzi în adâncul inimii această voce care îi spune: „Am încredere în tine. Cunosc istoria ta și o iau în mâinile mele, împreună cu tine. Chiar dacă adesea ai fost împotriva mea, te aleg și te fac martorul meu”. Logica divină poate să facă din cel mai rău persecutor un mare martor.
Discipolul lui Cristos este chemat să fie „lumină a lumii” (Mt 5,14). Paul trebuie să mărturisească tot ceea ce a văzut, dar acum este orb. Suntem din nou la paradox! Dar tocmai prin această experiență personală a sa Paul va putea să se întruchipeze în cei la care îl trimite Domnul. De fapt, este constituit martor „ca să le deschidă ochii, să-i întoarcă de la întuneric la lumină” (Fap 26,18).
„Ridică-te și dă mărturie!”
Îmbrățișând viața nouă care ne este dată la Botez, primim și o misiune de la Domnul: „Îmi vei fi martor!”. Este o misiune căreia trebuie să ne dedicăm, care schimbă viața.
Astăzi invitația lui Cristos adresată lui Paul este adresată fiecăruia și fiecăreia dintre voi, tinerii: Ridică-te! Nu poți rămâne la pământ pentru „a te plânge”, există o misiune care te așteaptă! Și tu poți să fii martor al lucrărilor pe care Isus a început să le facă în tine. De aceea, în numele lui Cristos, îți spun:
– Ridică-te și dă mărturie despre experiența ta de orb care a întâlnit lumina, a văzut binele și frumusețea lui Dumnezeu în tine însuți, în ceilalți și în comuniunea Bisericii care învinge orice singurătate.
– Ridică-te și dă mărturie despre iubirea și respectul care este posibil să se instaureze în relațiile umane, în viața familială, în dialogul dintre părinți și copii, dintre tineri și bătrâni.
– Ridică-te și apără dreptatea socială, adevărul și corectitudinea, drepturile umane, pe cei persecutați, pe săraci și pe vulnerabili, pe cei care nu au voce în societate, pe imigrați.
– Ridică-te și dă mărturie că existențele eșuate pot să fie reconstruite, că persoanele deja moarte în spirit pot să învie, că persoanele sclave pot să redevină libere, că inimile oprimate de tristețe pot regăsi speranța.
– Ridică-te și dă mărturie cu bucurie că Isus Cristos trăiește! Răspândește mesajul său de iubire și mântuire printre cei de vârsta ta, la școală, la universitate, la locul de muncă, în lumea digitală, pretutindeni.
Domnul, Biserica, papa, au încredere în voi și vă constituie martori în fața tuturor celorlalți tineri pe care îi întâlniți pe „căile Damascului” din timpul nostru. Nu uitați: „dacă unul realmente a avut experiența iubirii lui Dumnezeu care îl mântuiește, nu are nevoie de mult timp de pregătire pentru a merge să-l vestească, nu poate aștepta ca să-i fie date multe lecții sau instruiri lungi. Fiecare creștin este misionar în măsura în care s-a întâlnit cu iubirea lui Dumnezeu în Cristos Isus” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 120).
Ridicați-vă și celebrați ZMT în Bisericile particulare!
Reînnoiesc pentru voi toți, tineri din lume, invitația de a lua parte la acest pelerinaj spiritual care ne va duce ca să celebrăm Ziua Mondială a Tineretului la Lisabona în 2023. Însă următoarea întâlnire este în Bisericile voastre particulare, în diferitele dieceze și eparhii din lume, unde, în solemnitatea lui Cristos Regele se va celebra – la nivel local – Ziua Mondială a Tineretului 2021.
Sper ca noi toți să putem trăi aceste etape ca adevărați pelerini și nu ca „turiști ai credinței”! Să ne deschidem la surprizele lui Dumnezeu, care vrea să strălucească lumina sa asupra drumului nostru. Să ne deschidem ca să ascultăm glasul său, și prin frații noștri și surorile noastre. Astfel ne vom ajuta unii pe alții să ne ridicăm împreună, iar în acest moment istoric dificil vom deveni profeți ai timpurilor noi, plini de speranță! Sfânta Fecioară Maria să mijlocească pentru noi.
