Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Lui Isus care poate totul trebuie să-i cerem totul, nu mărunțiș: papa Francisc, la ”Angelus”

 
Lui Isus care poate totul trebuie să-i cerem totul, nu mărunțiș: papa Francisc, la ”Angelus”
  • 26 Oct 2021
  • 1317

Duminică, 24 octombrie 2021, papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. După o meditație despre Evanghelia duminicii, cu vindecare orbului Bartimeu, papa Francisc a făcut un apel în favoarea migranților, a menționat două beatificări din Italia și a transmis încurajarea sa tuturor misionarilor.

”Lui Isus, care poate totul, trebuie să-i cerem totul, prin stăruința mea înaintea Lui. El abia așteaptă să reverse harul și bucuria sa în inimile noastre, dar, din nefericire, noi suntem cei care păstrăm distanța, poate din timiditate, lene sau necredință”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Îngerul Domnului” recitată duminică, 24 octombrie a.c., împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro. Pe o vreme însorită și neobișnuit de caldă, mii de persoane au ținut să fie prezente la nelipsita întâlnire duminicală cu Episcopul Romei.

În alocuțiunea sa, Sfântul Părinte a vorbit despre Evanghelia duminicii după ritul roman sau latin (Mc 10,46-52), în care Isus îl vindecă pe orbul Bartimeu. Papa a scos în evidență rugăciunea insistentă pe care sărmanul nevăzător o îndreaptă către cel în care își pusese toată încrederea: ”Isuse, Fiul lui David, îndură-te de mine!” (v. 47 și 48). Când mulțimea și chiar discipolii se simt deranjați de strigătele lui, încep să-l dojenească și îi cer să tacă, dar glasul lui s-a făcut mai puternic. Isus aude și se oprește imediat. ”Dumnezeu”, a observat papa, ”ascultă întotdeauna glasul celui sărac și nu este nicidecum deranjat de vocea lui Bartimeu, dimpotrivă, își dă seama că este o voce plină de credință, o credință care nu se teme să insiste, să bată la inima lui Dumnezeu, în ciuda neînțelegerii și a reproșurilor. Aici se află rădăcina minunii, iar Isus îi spune: Credința ta te-a mântuit (v. 52)”.

Într-adevăr, a subliniat în continuare Sfântul Părinte, Bartimeu ”nu-i cere lui Isus vreun bănuț, cum face cu trecătorii. Nu, dar Celui care poate totul îi cere totul. De la oameni cere mărunțiș, de la Isus, care poate să facă totul, îi cere totul”. De aici, îndemnul papei Francisc: ”Lui Isus, care poate totul, trebuie să-i cerem totul prin insistența mea înaintea Lui. El abia așteaptă să reverse harul și bucuria sa în inimile noastre, dar, din nefericire, noi suntem cei care păstrăm distanța, poate din timiditate, lene sau necredință”.

Papa Francisc: ”Mulți dintre noi, când ne rugăm, nu credem că Domnul poate să facă minuni. Îmi vine în minte o poveste de viață pe care am văzut-o eu cu acel tată căruia medicii i-au spus că fetița lui de nouă ani, internată la spital, nu avea să treacă peste noapte. Atunci el s-a urcat în autobuz, a făcut un drum de 70 de km până la un sanctuar al Fecioarei Maria. Când a ajuns, era închis, dar el, cu mâinile agățate de grilaj, a petrecut toată noapte rugându-se: Doamne, salveaz-o, Doamne, dă-i viață”. Se ruga Fecioarei Maria, strigând toată noaptea către Dumnezeu, strigând din toată inima. Dimineață, când s-a întors la spital, a văzut că soția lui era în lacrimi. Atunci și-a spus: A murit. Dar soția i-a spus: Nu se înțelege, pare că s-a vindecat... Strigătul acelui om care cerea totul a fost ascultat de Domnul, care îi dăduse totul. Aceasta nu este o poveste, acestea sunt fapte pe care le-am văzut eu în cealaltă dieceză [la Buenos Aires]. Dar noi, avem acest curaj în rugăciune? Celui care poate să ne dăruiască totul, să-i cerem totul, ca Bartimeu, care în această privință este un mare maestru, un mare maestru de rugăciune. Bartimeu să ne fie exemplu prin credința sa concretă, insistentă și curajoasă, iar Fecioara Maria, Fecioară rugătoare, să ne învețe să ne adresăm lui Dumnezeu din toată inima, cu încrederea că El ascultă cu atenție toată rugăciunea”.

***
La saluturile finale, papa Francisc a făcut mai întâi un apel în favoarea migranților, refugiaților și a altor persoane care au nevoie de protecție în Libia: ”Nu vă uit niciodată, aud strigătele voastre și mă rog pentru voi. Mulți din acești bărbați, femei și copii sunt supuși unei violențe inumane. Cer încă o dată Comunității internaționale să-și țină promisiunile de a căuta soluții comune, concrete și durabile pentru gestionarea fluxurilor migratorii în Libia și în toată regiunea Mediteranei. Cât de mult suferă cei care sunt respinși! Acolo sunt adevărata lagăre! E necesar a pune capăt întoarcerii migranților în țări nesigure și a da prioritate ajutorării vieților omenești în mare prin dispozitive de salvare și de debarcare previzibile, a garanta acestora condiții de viață demne, alternative detenției, parcursuri regulare de migrațiune și acces la procedurile de azil. Să ne simțim cu toții responsabili de acești frați și surori, care de atât de mulți ani sunt victime ale acestei situații foarte grave. Să ne rugăm împreună pentru ei în tăcere”.

În continuarea saluturilor, papa a menționat beatificarea, sâmbătă, în orașul italian Brescia, a călugăriței Lucia a Neprihănitei, din congregația ”Slujitoarele Carității”, o ”femeie blândă și primitoare, care a murit în 1954 la 45 de ani, după o viață dăruită slujirii aproapelui chiar și atunci când boala i-a slăbit trupul, dar nu și spiritul”. Duminică, a continuat papa, este beatificată în orașul italian Rimini tânăra Alessandra Sabattini, studentă la medicină, care a murit la 22 de ani în urma unui accident rutier: ”o fată plină de bucurie, însuflețită de o mare caritate și de rugăciune cotidiană, s-a dedicat cu entuziasm slujirii celor mai slabi pe brazda carismei Slujitorului lui Dumnezeu Oreste Benzi”.

Înainte de a saluta romanii și pelerinii din diferite țări, papa a dedicat câteva cuvinte actualei Zile mondiale a misiunilor:
Papa Francisc: ”Astăzi, Ziua misionară mondială, să ne uităm la aceste două nouă Fericite, mărturisitoare care au vestit Evanghelia prin viața lor. Și, cu gratitudine, îmi îndrept salutul meu către numeroșii misionari și misionare – preoți, călugări, călugărițe și credincioși laici – care, în prima linie, își dăruiesc energiile în serviciul Bisericii, plătind în prima persoană – uneori, cu un preț mare – mărturia lor. Ei o fac nu pentru a face prozelitism, ci pentru a da mărturie pentru Evanghelie în viața lor în țările care nu-l cunosc pe Isus. Mulțumesc mult misionarilor!”.

Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro