Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sacramentul Preoţiei presupune slujire, dăruire şi continua împrospătare a darului primit

 
Sacramentul Preoţiei presupune slujire, dăruire şi continua împrospătare a darului primit
  • 26 Mar 2014
  • 5065
 La audienţa generală de miercuri, din Piaţa „Sfântul Petru”, Papa Francisc a continuat şirul catehezelor dedicate Sacramentelor, amintind că Sacramentul Botezului, al Mirului şi al Euharistiei constituie împreună misterul „iniţierii creştine”, pe care l-a definit „un unic mare eveniment de har care ne regenerează în Cristos şi ne deschide spre mântuire”. „Aceasta este vocaţia fundamentală care ne reuneşte pe toţi în Biserică, ca discipoli ai lui Isus Cristos”, a explicat Pontiful care s-a oprit apoi asupra a două Sacramente ce corespund cu două vocaţii specifice: Preoţia şi Căsătoria.

Papa Francisc: „Acestea constituie două mari căi prin care creştinul poate face din propria viaţă un dar de iubire, după exemplul şi în numele lui Cristos, colaborând astfel la edificarea Bisericii. Sacramentul Preoţiei – exercitat în trei grade: episcopatul, presbiteratul şi diaconatul – este sacramentul care dă posibilitatea exercitării ministerului încredinţat Apostolilor de Domnul Isus, de a-i paşte turma, prin puterea Duhului său şi potrivit Inimii sale”. (…) Preotul, episcopul, diaconul trebuie să pască turma Domnului cu Iubire. Dacă nu o fac cu spirit de iubire nu serveşte la nimic”.

Succesorul lui Petru a scos în evidenţă aspectele pe care le presupune trăirea concretă a Preoţiei: slujirea, dăruirea şi continua împrospătare a darului pe care-l poară în ei şi pe care l-au primit prin Cuvânt şi prin impunerea mâinilor.

Referindu-se la prima caracteristică, cea a slujirii, Papa a făcut trimitere la fragmentul din Evanghelia după Sfântul Matei, capitolul 20, versetele 25-28, în care se spune: „Ştiţi că cei care conduc popoarele le domină şi cei mari îşi fac simţită puterea asupra lor. Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi”.

Vorbind despre dăruire, a doua caracteristică necesară trăirii autentice a slujirii preoţeşti, Sfântul Părinte a explicat: „În virtutea Sacramentului Preoţiei, cel care are această misiune „se dedică în totalitate propriei comunităţi şi o iubeşte cu toată inima: fiind familia sa”. Dar – a continuat Pontiful – să nu se cadă în tentaţia de a o considera ca pe o proprietate, ca pe o posesiune personală. Este întotdeauna Cristos unicul, adevăratul mire, iar Biserica îi aparţine Lui fiind una cu El.

Oprindu-se asupra necesităţii de reînnoire continuă a Sacramentului Preoţiei, Episcopul Romei a făcut trimitere la Întâia Scrisoare a Sfântului Apostol Paul către Timotei în care se îndeamnă la reîmprospătarea continuă a darului care a fost primit prin intermediul Cuvântului şi impunerea mâinilor.

Papa Francisc a atras atenţia asupra pericolelor care apar atunci când slujirea nu este alimentată prin rugăciune, prin ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, prin celebrarea zilnică a Preasfintei Euharistii şi printr-o temeinică şi constantă apropiere de Sacramentul Penitenţei, fără de care s-ar pierde din vedere înţelesul autentic al propriei slujiri şi bucuria care izvorăşte dintr-o profundă comuniune cu Domnul Isus, „existând riscul ajungerii la o mediocritate care nu face bine Bisericii”.

Vorbind despre consacrarea preoţească, Sfântul Părinte a subliniat că este nevoie de convertire şi de o asiduă încredinţare îndurării lui Dumnezeu, din această încredinţare derivând forţa unui slujitor al lui Dumnezeu.

La finalul catehezei, Papa Francisc a făcut de asemenea o consideraţie privind chemarea şi admiterea la preoţie: „Aş vrea să închei cu un aspect care-mi vine în minte. Cineva ar putea întreba: Ce trebuie făcut pentru a deveni preot, unde se vând admisiunile? (n.n.la preoţie). Nu, nu se vând. Este Domnul cel care ia iniţiativa admiterii la preoţie şi poate că sunt unii aici care au simţit în inima lor această chemare, dorinţa de a-i sluji pe alţii în cele ce aparţin lui Dumnezeu”.

La audienţa generală a participat şi un grup de reprezentanţi ai „platformei pentru pace”, iniţiată şi susţinută de grupuri de creştini şi musulmani din Republica Centrafricană, unde situaţia continuă să fie dificilă.

Primiţi acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la finalul audienţei generale de miercuri, 26 martie, a cărei cateheză a fost dedicată Sacramentului Preoţiei.



Sursa:ro.radiovaticana.va