Cântări și rugăciuni, întrebări și răspunsuri, momente de meditație și reflecție au marcat, într-o atmosferă de sărbătoare, întâlnirea papei Francisc cu tinerii din Slovacia, în seara de marți, 14 septembrie 2021, pe stadionul din Košice. Era ultimul moment al zilei, iar agenda călătoriei apostolice în această țară nu a fost ușoară, dar întâlnirea cu papa din această zi, care mai păstra adierile cu culorile verii, a adunat peste 25.000 de tineri, care au ascultat cuvintele papei cu ochii plini de speranță. Pe chipurile lor se oglindeau și pagini dense de istorie, precum viața unei fete, Fericita Ana Kolesarova, ucisă în cel de-al Doilea Război Mondial de un soldat sovietic care a vrut să abuzeze de trupul ei. Casa natală și mormântul acestei tinere, care a murit la doar 16 ani pentru a-și apăra curăția, au devenit în ultimii ani destinație de pelerinaje și locuri de pace îndrăgit de tinerii slovaci. Povestea de viață a Anei, beatificată în 2018 pe același stadion din Košice, a stat pe fundalul întâlnirii cu papa Francisc.
După cuvântul de bun venit al arhiepiscopului mitropolit de Košice, mons. Bernard Bober, întâlnire a continuat cu mărturiile și întrebările unor tineri.
Peter și Zuzka i-au pus papei o întrebare despre iubire și dificultățile ei în formarea unei familii. ”Iubirea este visul cel mai mare al vieții”, a răspuns papa, ”dar nu este un vis la preț redus”. Este important a nu banaliza iubirea, lăsându-se înșelați de aparențe, pentru că ”iubirea nu este doar emoție și sentiment, ceea ce poate fi eventual la început. Iubirea nu înseamnă a avea totul și imediat, nu răspunde la logica lui folosești și arunci. Iubirea înseamnă fidelitate, dăruire, responsabilitate”.
Papa Francisc: ”Adevărata originalitate astăzi, adevărata revoluție înseamnă a se răzvrăti la cultura provizoriului, înseamnă a merge dincolo de instinct, dincolo de clipă, a iubi pentru toată viața și cu toată ființa ta. Nu suntem aici ca să îmbătrânim, ci ca să facem din viață un lucru mare. (...) Dacă vă gândiți bine, în marile povești există întotdeauna două ingrediente: unul este iubirea, celălalt este aventura, eroismul. Merg întotdeauna împreună. Pentru a face mare viața e nevoie de amândouă: iubire și eroism. Se ne uităm la Isus, să ne uităm la Crucifix, unde sunt amândouă: o iubire nemărginită și curajul de a da viața până la sfârșit, fără jumătăți de măsură. Este aici, în fața noastră, Fericita Ana, o eroină a iubirii. Ne spune să urmărim obiecte înalte. Vă rog, să nu facem să treacă zilele vieții ca episoadele unei telenovele!”.
Vorbind, apoi, despre importanța rădăcinilor, papa a pus în gardă tinerii să aibă o relație constantă cu părinții și cu bunicii. ”Astăzi există pericolul de a crește dezrădăcinați, pentru că suntem înclinați să alergăm, să facem totul în grabă: ceea ce vedem în Internet poate să ajungă imediat acasă, un click și persoane și lucruri apar pe ecran. Dar apoi se întâmplă să devină mai familiari decât fețele celor care ne-au născut. Plini de mesaje virtuale, riscăm să pierdem rădăcinile adevărate. A ne deconecta de la viață, a o lua aiurea în gol, nu face bine, este o tentație a celui rău. Dumnezeu ne vrea plantați bine în pământ, conectați la viață, niciodată închiși, dar întotdeauna deschiși față de toți. Înrădăcinați și deschiși. Ați înțeles? Înrădăcinați și deschiși!”.
Într-un timp în care nu lipsesc motivele de descurajare și resemnare, papa a vorbit mai departe de un ”remediu infailibil” pentru a ne ridica din nou în picioare. Este ceea ce a pus, în întrebarea ei, tânăra Petra: spovada, mărturisirea păcatelor. În această privință, papa a îndemnat tinerii să se gândească la faptul că adevăratul centru al spovezii nu este mărturisirea păcatelor, ci Dumnezeu Tatăl care iartă toate păcatele. ”Nu mergem să ne spovedim ca niște pedepsiți care trebuie să se înjosească, ci ca fii care aleargă să primească îmbrățișarea Tatălui, un Tată care ne ridică din orice situație, care ne iartă toate păcatele”.
Papa Francisc: ”Vă dau un sfat mărunt: după fiecare spovadă, rămâneți pentru câteva clipe ca să amintiți iertarea pe care ați primit-o. Păstrați acea pace în inimă, acea libertate pe care o simțiți înăuntru. Nu păcatele, care nu mai sunt, ci iertarea pe care Dumnezeu ți-a făcut-o cadou, mângâierea lui Dumnezeu Tatăl. Acest lucru trebuie păstrat, nu lăsați să fie furat. Și când, data următoare, mergeți să vă spovediți, aduceți-vă aminte: mă duc să primesc din nou acea îmbrățișare care mi-a făcut atât de mult bine. Nu mă duc la un judecător ca să reglăm conturile, ci merg la Isus care mă iubește și mă vindecă. (...) Să-i dăm lui Dumnezeu primul loc la spovadă. Dacă Dumnezeu, dacă El este protagonistul, totul devine frumos și mărturisirea păcatelor devine Sacramentul bucuriei. Da, al bucuriei: nu al fricii și al judecății, ci al bucuriei. Și este important ca preoții să fie milostivi: niciodată curioși, niciodată inchizitori, vă rog, ci frați care dăruiesc iertarea Tatălui, frați care însoțesc în această îmbrățișare a Tatălui”.
O ultimă mărturie, prezentată de Peter și Lenka, a adus în centrul atenției experiența suferinței, a crucii în viața de zi cu zi. Au întrebat cum ar putea să fie încurajați tinerii să nu le fie teamă de a îmbrățișa crucea.
Papa Francisc: ”A îmbrățișa, ce cuvânt frumos! A îmbrățișa ajută la a învinge teama. Când suntem îmbrățișați redobândim încrederea în noi înșine și chiar în viață. Să ne lăsăm îmbrățișați de Isus! Atunci când îl îmbrățișăm pe Isus, noi îmbrățișăm din nou speranța. Crucea nu poate fi îmbrățișată singură, durerea nu mântuiește pe nimeni. Iubirea este cea care transformă suferința. Așadar, crucea trebuie îmbrățișată cu Isus, niciodată singuri. Dacă este îmbrățișată cu Isus, se renaște bucuria. Iar bucuria lui Isus, în suferință, se transformă în pace. Dragi tineri, dragi tinere, vă doresc această bucurie, mai tare decât orice! Vă doresc să o duceți la prietenii voștri. Nu predici, ci bucurie! Duceți bucuria. Nu cuvinte, ci zâmbete, apropiere fraternă. Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat și vă cer un ultim lucru: nu uitați să vă rugați pentru mine. Ďakujem – Mulțumesc”.
La finalul întâlnirii cu tinerii, la Košice, papa i-a îndemnat să se ridice cu toții în picioare și să spună împreună rugăciunea ”Tatăl Nostru”, după care a invocat asupra tuturor binecuvântarea apostolică.
