Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO/VIDEO: PS Claudiu în parohia “Sfântul Ioan Botezătorul” din Țaga

 
FOTO/VIDEO: PS Claudiu în parohia “Sfântul Ioan Botezătorul” din Țaga
  • 11 Iul 2021
  • 2061

Continuând vizitele pastorale pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, Episcopul eparhial, Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie din Duminica a 3-a după Rusalii, la 11 iulie 2021, în Parohia Țaga din Protopopiatul Gherla, parohie păstorită de Pr. Edmund Dujardi. 

(ALBUM FOTO)

 

Și această vizită pastorală a fost însoțită de racla cu moaștele Fericitului episcop martir Iuliu Hossu.

 

Episcopul de Cluj-Gherla a fost primit cu bucurie de Pr. Alexandru Hruban, Protopop de Gherla și preoții din acest protopopiat, veniți la Țaga să-și întâmpine Ierarhul, de surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din comunitatea „Buna Vestire” din Gherla, de tineri Cercetași ai Munților, de credincioșii din Țaga, împreună cu primarul localității Romulus Mîrza, și de credincioși din Gherla și împrejurimi.

 

În localitatea situată în vecinătatea orașului Gherla, adevărat parc natural de coline împădurite, având la bază lacuri piscicole, a existat o Parohie greco-catolică veche, întemeiată la 1700. În 1947, conform Șematismului, credincioșii greco-catolici erau în număr de 571 (aproape întreaga populație a localității) și aveau o biserică de zid, edificată în 1903. După 1990, biserica nu a fost restituită, fiind împrejmuită de ziduri și apoi demolată. În locul vechii biserici greco-catolice se află acum o biserică nouă, aparținând confesiunii ortodoxe. 

 

Comunitatea greco-catolică, mică dar însuflețită de Pr. Edmund, și-a continuat programul liturgic în capela situată într-o casă țărănească, cu grijă renovată și frumos amenajată pentru a fi locaș Domnului.

 

În această primitoare capelă, la masa sf. Altar, alături de Ierarh au concelebrat la Sfânta Liturghie, Mons. Marius Cerghizan, vicar general, preoții din Protopopiatul Gherlei, precum și Pr. Alin Cîndea din Beclean.

 

Capela a fost neîncăpătoare, așa încât o parte dintre participanți au stat afară, în „biserica mare” a Domnului, fiind asigurate condiții să se poată asculta și din curte Liturghia.

 

Cuvântul de Învățătură al Preasfințitului Claudiu: 

„Astăzi frumoasa bisericuță din Țaga a devenit catedrală – a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură –, prin prezența Episcopului, a preoților, diaconilor, a cântărilor și vocilor minunate și toate acestea pentru a ne aduce aminte un lucru esențial: cu nu contează dacă suntem într-o catedrală din Cluj, sau din București, nu contează cât este de spațioasă, ci contează dacă Mântuitorul Cristos este prezent și dacă există măcar un suflet dispus că-L primească, să-I deschidă. Aceasta este de fapt rațiunea frumuseții Sfintei Liturghii: ca să ne aducă aminte că suntem în fața Mântuitorului”.

 

Preasfinția Sa a vorbit despre importanța bisericii, care nu constă în mărime sau în locul unde aceasta se află, ci în care „esențial este că suntem deschiși în fața Mântuitorului care bate la ușa sufletului nostru”. A mărturisit și un motiv al acestei vizite pastorale, cel de a mulțumi comunității de credincioși din Țaga pentru că au acceptat ca preotul lor să fie chemat la o altă misiune, într-o biserică din Cluj-Napoca.

 

Preasfinția Sa a îndemnat și de astă dată la credință, la încredințare grijii lui Dumnezeu, a spus: „Avem, aici, astăzi, pe Sf. Altar, relicvele, moaștele Fericitului Ierarh Iuliu Hossu”, fapt care ne amintește că viața este fericire, bucurie, dar este și suferință, dar, „Dumnezeu este alături de noi mai ales atunci când viața noastră poartă semnul crucii, al suferinței”. 

 

PS Claudiu a îndemnat la o perspectivă mai amplă asupra vieții, pornind de la evanghelia duminicii - (Mt 6, 22-33), „care ne invită să nu ne preocupăm, să nu ne îngrijorăm. Pentru că, ce înseamnă să nu te preocupi de ziua de mâine? Înseamnă să o încredințezi lui Dumnezeu!”. 

 

La încheierea celebrării liturgice, Păstorul comunității din Țaga, Pr. Edmund a mulțumit tuturor celor care s-au implicat pentru buna desfășurare a evenimentului, a mulțumit celor de față, o comunitate mică, dar, a spus: „Dimensiunea unei Biserici nu depinde de numărul credincioșilor. Biserica nu este mare pentru că suntem mulți, ci Biserica este mare pentru că este Hristos care se realizează, sau dorește să-și realizeze Chipul în fiecare dintre credincioși”.

 

Părintele a exprimat bucuria sa și a credincioșilor din Țaga pentru prezența Preasfinției Sale în mijlocul lor, oferind Ierarhului o amintire simbolică: „o monedă bombată, veche de 1000 de ani, care a circulat și prin Ardeal, imprimată pe o singură față, ce poartă Chipul Pruncului Cristos purtat pe brațe de Fecioara Maria” - semn a realizării Chipului lui Cristos și în mica comunitate de la Țaga. 

 

Moneda era fixată într-o ramă realizată de sculptorul iconostasului bisericii din Gherla. 

 

Preasfinția Sa a mulțumit cu bucurie pentru „momentul acesta profund, înălțător, ca și atunci când se întâlnesc frații împreună”.

 

Sărbătoarea s-a încheiat în curte, la o agapă fraternă oferită generos de gazdele evenimentului, în atmosferă de bucurie și comuniune.

 

V.S.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro