Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [5] Adorația Preasfântului Sacrament

De la începuturile creștinismului speciile euharistice, adică pâinea și vinul consacrate, Trupul și Sângele lui Hristos, au fost obiectul unei atenții și griji deosebite. În Apus, în lumea catolică, la 11 septembrie 1226 la Avignon regele Louis VIII al Franței solicită ca Sfântul Scarament să fie expus în capelă pentru a aduce recunoștință pentru victoria asupra catharilor. Ca reacție la învățăturile protestante despre Euharistie, Conciliul din Trento confirmă și promovează cultul euharistic. În lumea romano-catolică apare adorația euharistică: un timp petrecut în rugăciune în fața Sacramentului Sfintei Euharistii expus în mod solemn.

Deși Biserica Greco-Catolică din România este o Biserică ce aparține Răsăritului iar timp de 200 de ani (1700-1900) s-a hrănit din viața liturgică și spirituală bizantină, în perioada interbelică - pe linia dezvoltării cultului euharistic în lumea catolică - a preluat pe alocuri practica adorării Preasfântului Sacrament al Euharistiei, ce constă în aşezarea pe masa altarului, în afara Chivotului, pe antimis, a ciboriului în care se află Trupul lui Hristos sub înfăţişarea pâinii sau a chiar a ostiei consacrate, şi rostirea unor rugăciuni. Se remarcă existenţa practicii adoraţiei perpetuă repartizată pe parohii în Biserica latină, practică pe care unii greco-catolici ar dori-o transferată şi în Biserica Greco-Catolică. În ambientul sacerdotal a fost înfiinţată la Lugoj în 1915 „Asociaţia preoţilor adoratori”.

Pentru a ilustra practicarea acestei devoţiuni euharistice, redăm câteva exemplificări. În Joia Mare a anului 1934 s-a aniversat împlinirea a 19 secole de la instituirea Sf. Euharistii. În biserica latină Joia Mare a anului respectiv a căzut pe data de 29 martie, când au fost organizate mari serbări la Roma. În Biserica Greco-Catolică din România a luat poziție în această privinţă episcopul Alexandru Rusu al Maramureşului printr-o circulară trimisă clerului eparhiei sale în care specifica faptul că joi 15 martie 1934 întreg clerul eparhial va trebui să organizeze o oră de adoraţie în faţa Sf. Sacrament al altarului. Duminică, în 18 martie, se va predica la Sf. Liturghie despre Sfânta Euharistie în raport cu preoţia, iar seara se va oficia Canonul către Domnul Nostru Isus Hristos. Pentru Joia Mare din acel an se vor aranja cuminecări cât mai numeroase (Aniversarea rânduirii Tainei Preasfinte, în „Unirea”, Blaj, nr. 8, 1934, p. 2). „Orice vor spune tipiconiştii - scrie «Vestitorul» de la Oradea în 1935 - astfel de inovaţii sunt postulate de o viaţă religioasă conştientă, ce începe să pătrundă tot mai mult în rândurile fiilor bisericii noastre”. În Postul Mare al anului 1938, 120 membre ale Reuniunii Femeilor Române din Blaj, de la ora 8 dimineaţa până la ora 8 seara, fac adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament în catedrala Blajului. Joi seara adoraţia se prelungeşte până la miezul nopţii sau chiar până dimineaţa (în „Unirea”, Blaj, nr. 11, 1938, p. 2). În eparhia de Lugoj, în 31 decembrie 1938, imediat după Sf. Liturghie, de la orele 9,00 până la orele 21,00, s-a oficiat în biserica din Reşiţa „ora expiatorie”, după care această devoţiune ispăşitoare de păcate s-a încheiat cu „ora de adoraţie”. Tot în aceeaşi eparhie, vicarul general Ioan Ploscaru a organizat adoraţie zi şi noapte în faţa sfântului sacrament: tot timpul erau prezenţi doi preoţi la adoraţie, împreună cu credincioşii, din luna august 1948 până în noaptea de 31 octombrie 1948, când a fost confiscată catedrala.

Întâlnim şi în acest caz obiecţii ale unor greco-catolici care nu sunt de acord cu introducerea acestei inovaţii, cerând să se rămână la rânduielile strict răsăritene; li se răspunde că şi Liturghia Înaintesfinţitelor a lui Grigore Teologul nu-i decât o oră de adoraţie.

Aşadar, după cum putem deduce, din cadrul curentului de promovare a cultului euharistic în Biserica Greco-Catolică între anii 1918-1948 face parte și practica adorării Preasfântului Sacrament, mai ales în mediile urbane, însă trebuie să remarcăm că practica adorației euharistice nu a dobândit caracter general. Astăzi, inclusiv în Biserica Romano-Catolică, se accentuează caracterul liturgic al prezenței Sfântului Sacrament în cadrul Sfintei Liturghii și predominanța acestuia față de alte expresii euharistice extraliturgice. Sfânta Euharistie a fost gândită de Hristos mai ales ca hrană distribuită în cadrul Sfintei Liturghii și doar ulterior și secundar ca obiect de adorație.

pr.  dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj