Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc: Să ne lăsăm atinşi de suferinţa celorlalţi

 
Papa Francisc: Să ne lăsăm atinşi de suferinţa celorlalţi
  • 19 Feb 2021
  • 1495

Într-un mesaj video, transmis cu prilejul celui de-al 65-lea Congres de educaţie religioasă, promovat de Arhidieceza de Los Angeles, papa Francisc citează de mai multe ori enciclica "Fratelli tutti" şi subliniază că suferinţa pricinuită de pandemie ne va schimba. Numeroasele mărturii de dragoste din aceste luni ne învaţă cât de necesare sunt apropierea şi grija faţă de aproapele, însoţirea celui în suferinţă şi sacrificiul.

Pentru a construi viitorul, după această pandemie care a marcat viaţa oamenilor şi istoria comunităţilor noastre, trebuie să acţionăm în stilul samariteanului care se lasă atins de ceea ce vede, conştienţi fiind că suferinţa celuilalt necesită implicare personală. Astfel evidenţiază papa Francisc în mesajul video transmis participanţilor la cel de-al 65-lea Congres de educaţie religioasă, cu desfăşurare on-line, între 18 şi 21 februarie a.c..

Împreună cu Congresul, se celebrează şi Ziua Tinerilor din arhidieceza californiană, păstorită de arhiepiscopul José Horacio Gómez, care este, de asemenea, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Statele Unite ale Americii, iniţiativa ajungând în acest an la cea de-a 50-a ediţie. Sfântul Părinte a adresat felicitări pentru "drumul lung şi fructuos" al celor două iniţiative care, anul acesta, se desfăşoară on-line din cauza pandemiei de Covid-19.

Referindu-se la tema din acest an a Congresului, formulată sub forma îndemnului "Vestiţi făgăduinţa", pontiful a amintit mărturia iubirii generoase a numeroase persoane care, prin dăruirea şi sacrificiul zilnic, au alimentat fraternitatea, aceste persoane reprezentând vestirea şi împlinirea promisiunii lui Dumnezeu.
Papa Francisc: «Nu există nicio îndoială că suntem într-un moment dificil pentru toată lumea, este un moment de criză. Cât de pertinentă este, în acest context, tema-îndemn a acestui congres: "Vestiţi făgăduinţa!" Trebuie să vestim că deţinem promisiunea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu îşi respectă întotdeauna promisiunile (cf. 1 Cor 1, 9-11). De asemenea, trebuie să ne amintim că "fiecare femeie, fiecare bărbat şi fiecare generaţie deţine în sine o promisiune care poate elibera noi energii relaţionale, intelectuale, culturale şi spirituale" ("Fratelli tutti", n. 196).»

În mesajul video, pontiful a amintit de asemenea de principiul universal potrivit căruia din criză nu iese niciodată la fel, se iese mai bine sau mai rău, dar nu iese niciodată la fel. În momentele de criză ies la iveală caracteristicile inimii: solidaritatea, mila, măreţia sau micimea. «Situaţiile de criză ne confruntă cu nevoia de a alege, de a opta şi de a ne angaja pe o cale» – a mai spus pontiful, adresându-se participanţilor la cel de-al 65-a Congres de educaţie religioasă, promovat de Arhidieceza de Los Angeles, în Statele Unite ale Americii.

 



Sursa:vaticannews.va/ro