Protopopiatul Greco-Catolic Sibiu și Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) au marcat duminică, 14 februarie, la Biserica Ursulinelor din Sibiu, împlinirea a 200 de ani de la trecerea în eternitate a cărturarului transilvănean Petru Maior. Părintele protopop Nicolae Popa a ținut un parastas de pomenire arătând importanța lui Petru Maior în epocă citând cuvintele lui Nicolae Iorga, iar vicepreședinta ASTREI, prof. univ. dr. Ioana Crețu, a evocat personalitatea celui care a fost „cea mai organizată minte” dintre reprezentanții Școlii Ardelene. La eveniment au participat președintele ASTRA, prof. univ. dr. Dumitru Acu, enoriașii parohiei greco-catolice și alți astriști.
Iluminismul, puternica mișcare cu caracter laic în secolul al XVIII-lea, preconiza emanciparea poporului prin cultură și acorda un interes deosebit răspândirii ei prin școli și lucrări de popularizare. Iluminismul se manifestă însă mai înainte în Transilvania, unde se suprapune peste ideile curentului Școlii Ardelene, mișcare culturală și politică a națiunii române pentru egalitate în drepturi cu celelalte naționalități, pentru emanciparea neamului nostru printre celelalte din Imperiul Habsburgic în așa fel încât să existe puternice consecințe pentru dezvoltarea culturii românești în ansamblu. Lucrările fundamentale ale reprezentanților Școlii Ardelene – Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și alții – sunt scrieri cu caracter istoric și filologic. Petru Maior a fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene - la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum trimisă împăratului Leopold al II-lea. Se apreciază că Petru Maior a fost scriitorul român care a contribuit cel mai mult la redeşteptarea simţului naţional românesc.
Petru Maior s-a născut, cel mai probabil în 1760. A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, român de obârşie nobiliară din Târnăveni, judeţul Mureş, protopop al ţinutului Căpuşu de Câmpie. Și-a efectuat studiile primare la Căpușu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureș). Continuă apoi studiile la Colegiul Reformat din Târgu Mureș (1769-1772) și la Blaj (1771-1774), după care urmează studiul filosofiei și teologiei la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779), făcând ulterior studiile de drept la Universitatea din Viena (1779-1780). Devine mai întâi profesor de logică, metafizică și dreptul firii la gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), apoi preot în Reghin-sat și protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809).
Timp de 20 de ani, cât a fost protopop, s-a remarcat printr-o intensă activitate, ținea conferințe pentru cultura preoților și a poporului, sprijinea și controla școlile confesionale sătești. În anul 1809 se stabilește la Buda, unde va fi „crăiesc revizor”, corector al cărților românești care se tipăreau în importanta tipografie de la Buda unde lucrase înainte Samuil Micu. După mărturisirea sa, a optat pentru acest serviciu „mai mult să poată sluji neamul”. La Buda a trăit și a lucrat până la sfârșitul vieții, 14 februarie 1821.
Biografia celui de al treilea învățat din curentul Școlii Ardelene nu-l arată a fi cel mai doct, dar îl impune cu mintea cea mai organizată și ale cărui opere au avut răsunetul cel mai puternic în epocă. Petru Maior a reușit să-și publice în timpul vieții operele cele mai importante și să aibă o mare influență asupra contemporanilor și a posterității, ceea ce îl determină pe Nicolae Iorga să intituleze cel mai mare capitol din Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea: „Epoca lui Petru Maior”. Fiind în bună parte tipărite și difuzate în timpul vieții lui, scrierile sale au avut cel mai mare efect practic imediat, contribuind sensibil la emanciparea națională și socială a românilor din Transilvania.
Petru Maior a publicat în primul rând opere originale, cu precădere lucrări teologice, istorice, filologice și predici, apoi a tradus și prelucrat lucrări cu caracter economic. Primele cărți publicate de Maior la Buda, semnate de el ca paroh și protopop, se adresează preoților, însă nu atât în sens bisericesc, religios, cât pedagogic, căci la această dată școala se afla încă sub îndrumarea clerului. Principiile educației preconizate de Petru Maior, severe, țintesc înlăturarea obscurantismului. El atrăgea atenția ca dascălii și învățătorii să nu se procopsească pe ei înșiși. Astfel a scris lucrările teologice: Didahii, adică învățături pentru creșterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morți (Buda, 1809), Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți (Buda, 1809), Predice, sau învățături la toate duminicile și sărbătorile anului (1810-1811) și Procanon, operă care prezintă și explică canoanele bisericești. O altă lucrare istorică este: Istoria Besearecei Românilor, atât a cestor din coace, precum și a celor din colo de Dunăre, tipărită la Buda în 1821.
Opera sa se distinge printr-o prezentare critică și polemică în problemele esențiale ale istoriei noastre, ale originii și continuității. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel și Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea și continuitatea românilor pe teritoriul fostei Dacii. Dintre lucrările istorice opera principală este „Istoria pentru începutul românilor în Dachia (Buda, 1812), ce cuprinde 348 de pagini. În același volum se găsesc și lucrările: Disertație pentru începutul limbei românești și Disertație pentru literatura cea vechie a românilor cu deviza „Anevoie este a nu grăi adevărul”, în care tratează originea și continuitatea elementului roman în Dacia. Pentru reprezentanții Școlii Ardelene, câștigarea drepturilor românilor era posibilă prin dovezi istorice și lingvistice. Astfel blazonul originii romane reprezenta un argument puternic, alături de altele, de a cere pentru națiunea lor – urmașă a unui popor liber și demn, și nu un neam de iobagi, cum li se spunea disprețuitor – drepturi egale cu celelalte națiuni din Imperiul Austriac. Opera capitală a lui Petru Maior, o adevărată evanghelie a Școlii ardelene, este o lucrare științifică de o importanță majoră, așa cum fusese cu 120 de ani mai înainte lucrarea lui Miron Costin, intitulată De neamul moldovenilor, cunoscută prin Istoria Țării Românești a stolnicului Constantin Cantacuzino și prin Hronicul vechimii romanomoldovlahilor de Dimitrie Cantemir. Și Petru Maior era de părere că bărbații daci au fost exterminați în războaiele cu romanii și că românii provin din „romanii adevărați”. Femeile dace ar fi fugit cu pruncii lor în brațe la sarmați, nu s-au măritat cu coloniștii romani pentru că la aceștia „era ocară a se căsători cu muieri de alt neam”. Prin urmare, continuitatea romanilor în Dacia e o chestiune de bun simț patriotic. Aurelian, în retragerea sa la 274 d. Ch., nu putea să-i scoată cu sila peste Dunăre și nici „barbarii” nu i-au trecut pe ei cu forța peste fluviu. În prima anexă la „Istorie…”, intitulată Disertație pentru începutul limbei românești, Petru Maior arată pentru prima oară că limba română se trage din latina populară, nu clasică și admite influența slavă, care n-a schimbat structura gramaticală a limbii române. Reprezentanții Școlii Ardelene au exagerat însă în alcătuirea unor etimologii latine, tocmai pentru considerentele enunțate mai sus.
De altfel, în lingvistică, Petru Maior, este considerat un lingvist modern, care a afirmat adevăruri rămase valabile până în zilele noastre. El era ocupat cu întocmirea unei ample lucrări, în chestiunea originii românilor: Lexiconul românesc-latinesc-unguresc-nemțesc, preluat de la Samuil Micu, V. Coloși și I. Corneli, unde a stabilit etimologiile până la litera H (lexiconul va fi continuat de I. Theodorovici și A. Theodori și va apărea la Buda în 1825). Petru Maior a contribuit astfel la elaborarea primului dicționar etimologic al limbii române, cunoscut și sub numele de Dicționarul de la Buda. În ceea ce privește scrierea și ortografia limbii române, a fost, ca toți reprezentanții Școlii Ardelene, adeptul scrierii cu caractere latine. Lui îi datorăm în ortografia noastră semnele diacritice de sub ș și ț, precum și scrierea după modelul italian a lui: che, chi, ghe, ghi.
Petru Maior spunea adesea cu modestie: „Eu numai cât am aruncat sămânța…”, considerându-se un întemeietor. Dar meritul său prin tot ce a creat este esențial și pentru că „a introdus în istoriografia și lingvistica noastră principiul critic ca bază a cercetărilor”. Prin Școala Ardeleană, deci inclusiv prin opera lui Petru Maior, istoria încetează de a mai fi la noi simplă povestire, devenind o analiză critică a faptelor și a izvoarelor.
Memoria lui Petru Maior este cinstită și astăzi în multe locuri din țară și în alte zone locuite de români: Universitatea de Stat din Târgu Mureș îi poartă numele, iar un bust de bronz este așezat în fața universității. În Reghin, Ocna Mureș, Gherla și București licee sau alte instituții de învățământ poartă numele său, iar în alte 14 orașe atât din Transilvania, cât și din alte regiuni (București, Cluj-Napoca, Brașov, Lipova, Reghin, Orăștie, Chișinău, Petroșani, Reșița, Blaj, Timișoara, Arad, Brăila și Caracal) câte o stradă a fost numită după acest reprezentant de seamă al Școlii Ardelene. Episcopia Greco-Catolică Oradea consideră că Petru Maior a fost unul dintre preoții acestei biserici, fiind model „de smerită slujire” a bisericii și a culturii poporului său.
În concluzie, Petru Maior rămâne una dintre personalitățile de seamă ale Transilvaniei, numele său se leagă alături de Gheorghe Șincai, Samuel Micu Klein și Ion Budai Deleanu de Școala Ardeleană. Toți au fost exponenții aspirațiilor sociale și naționale ale românilor din Transilvania, factori activi pentru făurirea culturii noastre moderne și totodată fii ai Bisericii Române unite cu Roma, Greco-Catolică, creatoarea Școlii Ardelene.
Prof. univ. dr. Ioana-Narcisa CREȚU
Vicepreședinta ASTRA
Surse:
Enciclopedia României, Petru Maior, disponibil la http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Petru_Maior, ultima accesare 18.02.2021
Institutul Cultural Român, Petru Maior, https://www.icr.ro/pagini/petru-maior, ultima accesare 18.02.2021
Luca, Cleopatra, Petru Maior, disponibil la https://www.independentaromana.ro/petru-maior-1760-14-februarie-1821/, ultima accesare 18.02.2021
Mari personalități ale Transilvaniei. Petru Maior, disponibil la https://www.notabn.ro/mari-personalitati-ale-transilvaniei-petru-maior/, ultima accesare 18.02.2021
Wikipedia, Petru Maior, disponibil la https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Maior, ultima accesare 18.02.2021
