Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Trei instrucțiuni ale Congregației pentru educația catolică privind studiile superioare

 
Trei instrucțiuni ale Congregației pentru educația catolică privind studiile superioare
  • 11 Dec 2020
  • 1669

Congregația pentru educația catolică a publicat miercuri, 9 decembrie 2020, trei instrucțiuni privind agregarea, încorporarea și afilierea Institutelor de Studii Superioare. Pentru secretarul Congregației, mons. Vincenzo Zani, măsurile își propun să răspundă la provocările de astăzi și să reînnoiască spiritul misionar al sistemului de studii ecleziastice.

Urmând linia trasată de constituția apostolică ”Veritatis gaudium”, promulgată de papa Francisc în 2017, Congregația pentru educația catolică a publicat miercuri, 9 decembrie 2020, trei instrucțiuni privind agregarea, încorporarea și afilierea Institutelor de studii superioare.

Documentele își propun să răspundă la necesitatea unei mai bune conexiunii și coordonări între Institutele de studii superioare astfel încât să recepteze spiritul unei Biserici în ieșire și tot mai misionare. Aceasta reprezintă ”o îndatorire exigentă pentru disciplinele cuprinse în programele de studii ecleziastice”, afirmă reprezentanții Congregației, care subliniază intenția de a susține atât progresul acestor Institute, cât și distribuirea lor convenabilă în diferitele părți ale lumii.

Noile Instrucțiuni ale Congregației pentru educația catolică au în vedere trei domenii de acțiune: agregarea, încorporarea și afilierea Institutelor de studii superioare. Sunt trei forme de schimbare importante care trebuie să fie supuse evaluării acestui departament al Curiei romane, fiind acordate prin decret cu o valabilitate de cinci ani („ad quinquennium experimenti gratia”), după care respectiva măsură poate fi reînnoită pentru alți cinci ani sau poate fi revocată. Instrucțiunile intră în aplicare începând cu prima zi a anului universitar 2021-2022 sau a anului 2022, în funcție de calendarul cursurilor din fiecare regiune a planetei.

Biserica catolică are în prezent peste cinci sute de instituții ecleziastice de studii superioare, din care 120 sunt facultăți ecleziastice cu specializare în teologie, filosofie, drept canonic și alte ramuri ale cunoașterii. Pe lângă acestea, există aproximativ 400 de institute afiliate, agregate și încorporate.

Ce schimbări aduc pentru aceste instituții de învățământ superior noile instrucțiuni ale Congregației? Secretarul acesteia, mons. Vincenzo Zani, a explicat pentru Vatican News că ”facultățile ecleziastice au o organizare a studiilor asemănătoare celor civile, fiind organizate în trei cicluri de studii. Primul ciclu se finalizează cu diploma de bacalaureat, al doilea cu diploma de licență și al treilea cu diploma de doctorat. Avem cele 120 de facultăți, dar în lume avem toate celelalte instituții de învățământ care sunt afiliate, agregate sau încorporate. Instituțiile afiliate au numai primul ciclu, pe când cele agregate pot avea cursuri nu numai pentru bacalaureat, dar și pentru licență, iar institutele încorporate – care sunt puține și au un grad înalt de specializare – asigură numai al doilea și al treilea nivel de studii. Aceste instituții fac referință la facultăți, deci sunt sub responsabilitatea acestora, dar după reînnoirea întregului sistem de studii, suntem în faza de aprobare treptată a normelor privitoare la institutele legate de facultăți”.

”Noutatea”, a mai spus mons. Zani, ”constă în faptul că aceste norme erau scrise întotdeauna în latină, iar în acest moment e necesar a folosi mai multe limbi moderne și, mai ales, trebuie să se țină cont de o creștere a calității învățământului în aceste instituții. Este vorba de propuneri foarte concrete care trebuie să acorde atenție profesorilor și diplomelor pe care trebuie să le dețină. Din moment ce institutele afiliate sunt în cea mai mare parte Seminare mari pentru formarea viitorilor preoți, normele fac, totuși, o deosebire în ceea ce privește formarea viitorilor preoți și a persoanelor consacrate. Formarea lor face referință la «Ratio fundamentalis», de competența Congregației pentru cler, iar noi urmărim parcursul de studii și cerem Seminarelor să păstreze o deosebire între, pe de o parte, administrație și formarea seminariștilor, iar pe de alta, studiile pe care le urmează și care fac referință la facultățile ecleziastice”.

A stabili o ”rețea” de Institute de studii superioare și a lucra împreună constituie, în opinia mons. Zani, una din cele mai mari provocări ale timpului. Efortul de a lucra împreună ”este mai evident în realitatea din Roma unde avem diferite facultăți de teologie, filosofie și drept canonic. Așadar, este necesar a evita dublurile și, pe de altă parte, a susține mai mult instituțiile cu un grad mai ridicat de specializare”.

 

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro