Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

O frumoasă rugăciune pentru a-ți încredința prietenii Domnului

 
O frumoasă rugăciune pentru a-ți încredința prietenii Domnului
  • 20 Oct 2020
  • 1958

Cartea Proverbelor ne spune că „Adevăratul prieten este o raritate” (14, 20; 18, 24). Cartea Înţelepciunii: „Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el, aflat-a comoară. Cu prietenul credincios nimic nu se poate asemăna şi nu este măsură a bunătăţii lui. Prietenul credincios este leacul vieţii, şi cei ce se tem de Domnul îl vor afla pe el” (Înţ 6,14-16). Iar Cartea Pildelor (17,17) adaugă: „Prietenul iubeşte în orice vreme, iar în nenorocire el e ca un frate”.

Adevărații prieteni sunt într-adevăr capabili să te înțeleagă de la distanță, fără cuvinte, datorită unui simplu gest sau unei expresii a ochilor. Le pasă de tine și te sprijină. Nu sunt indiferenți la emoțiile, problemele, succesele, victoriile și înfrângerile tale. Ei sunt cei care îți vor da întotdeauna o mână de ajutor în caz de îngrijorare și vor fi alături de tine pentru a-ți șterge lacrimile. Cu ei poți oricând să râzi și să vorbești despre orice, să fii tu însuți. Iar cel mai bun mod de a avea grijă de acești oameni este să te rogi pentru ei. 

 

Doamne, îți mulțumesc

pentru toți prietenii din jurul meu.

Îți mulțumesc că mi i-ai scos în cale.

 

 Fă să se întărească aceste prietenii

 în adevăr și transparență sub privirea ta.

 Cărările prietenilor mei și ale mele

 să ne fie spre îmbogățire și ajutor

 pentru a progresa în viața de zi cu zi.

 

 Învață-mă să slujesc,

 să mă dăruiesc și să ofer din timpul meu.

Ajută-mă să nu aștept de la celălalt

ceea ce ar trebui să fac eu pentru el.

 

 Păzește-mă de orice invidie.

 Învață-mă să fiu milostiv

 și corect cu ceilalți.

 Dă-mi să rămân credincios în ciuda

 înstrăinărilor pe care le provoacă viața.

 

 Doamne, îți mulțumesc

 pentru aceste momente de comuniune, pentru acest ajutor reciproc.

 Mulțumesc, Doamne, pentru această bucurie

 pe care mi-o dai la fiecare întâlnire.

 

 Ajută-mă să știu cum să te pun în centrul

 prieteniilor mele și să mă întorc la Tine.

 Dă-mi suficientă simplitate și smerenie

 pentru a le cere prietenilor mei să se roage pentru mine,

 iar mie să le promit că mă voi ruga mereu pentru ei.

 Amin

 

Rugăciune preluată din cartea „100 de rugăciuni în familie” a părintelui Ludovic Lécuru, călugăr benedictin.

 

Traducere: ACC



Sursa:aleteia.org