În viața celui care se roagă nu trebuie să existe o dihotomie, o separare între spiritualitate și relațiile sociale: a sta în rugăciune înaintea Domnului nu trebuie să fie ceva separat de a merge către frații la care El ne trimite. Este, pe scurt, cateheza papei Francisc prezentată la audiența generală de miercuri, 7 octombrie 2020, cu participarea a sute de romani și pelerini în Aula Paul al VI-lea, alegându-se acest spațiu, din cauza ploii, în locul curții interioare ”Sf. Damasus” din Palatul Apostolic.
Papa a încheiat, practic, seria de cateheze despre pandemie ”A vindeca lumea”, și a reluat catehezele despre rugăciune, revenind la exemplele marilor personalități biblice. De menționat că papa a început seria de cateheze despre rugăciune în 6 mai 2020, ultima pe această temă, ”Rugăciunea lui David”, fiind prezentată în 24 iunie. Din 5 august până în 30 septembrie a.c., Sfântul Părinte a oferit, în cele nouă cateheze, o lectură creștină integrală asupra pandemiei, reflecțiile fiind cuprinse sub genericul ”A vindeca lumea”.
Cu alte cuvinte, de la rugăciune la pandemie, iar de la pandemie înapoi la rugăciune. Un parcurs de la rugăciune la realitate care, în viața creștină, nu trebuie despărțit în mod tranșant niciodată. Este ceea ce arată și viața profetului Ilie, a cărui experiență religioasă a fost în centrul catehezei din această zi.
”Unul din cele mai cuceritoare personaje din întreaga Sfântă Scriptură”, profetul Ilie ”depășește granițele epocii sale și putem întrezări prezența sa chiar în unele episoade din Evanghelie” (cf. Matei 17,3; Matei 17,10-13). Scripturile Sacre îl prezintă ca ”om de credință cristalină”, ”incapabil de compromisuri meschine”, dar care a rămas credincios după ce a fost pus la încercare. În acest sens, ”este exemplul persoanelor de credință care cunosc ispita și suferința, dar care nu renunță la idealul pentru care s-au născut”.
”Rugăciunea este limfa care alimentează constant existența sa”, devenind, de aceea, ”unul din personajele cele mai îndrăgite de tradiția monastică”. Cu toate acestea, Ilie este constrâns, la rândul său, să facă experiența propriilor fragilități: ”greu de spus”, a recunoscut papa la cateheză, ”care experiențe i-au fost mai folositoare, înfrângerea falșilor profeți pe muntele Carmel (cf. 1 Regi 18,20-40) sau rătăcirea în care constată că nu este mai bun decât părinții săi (cf. ibid., 19,4).
Papa Francisc: «În sufletul celui care se roagă, sensul propriei slăbiciuni este mai prețios decât momentele de înălțare, când pare că viața ar fi un marș triumfal de victorii și succese».
Om de viață contemplativă, Ilie este în același timp un om de viață activă, părtaș la evenimentele vremii sale (cf. 1 Regi 21,1-24). Exemplară, de altfel, atitudinea luată în fața regelui și a reginei după ce aceștia l-au dat la moarte pe Nabot ca să pună stăpânire pe via lui. ”Cât de mult avem nevoie de credincioși, de creștini zeloși care”, a spus pontiful, ”să acționeze cu curajul lui Ilie în fața persoanelor cu responsabilități de conducere și să spună: Așa ceva nu se face, așa ceva este un asasinat”.
Papa Francisc: «În acest fel ne arată că nu trebuie să existe o separare în viața celui care se roagă: se stă înaintea Domnului și se merge în întâmpinarea fraților la care El trimite. Rugăciunea nu este o închidere cu Domnul pentru a-și machia sufletul. Nu, aceasta nu este rugăciune, este o falsă rugăciune. Rugăciunea este o confruntare cu Dumnezeu și un a se lăsa trimiși să-i slujim pe frați. Criteriul de verificare a rugăciunii este iubirea concretă față de aproapele. Și invers: cei care cred acționează în lume după ce mai întâi au tăcut și s-au rugat, altfel acțiunea lor este impulsivă, lipsită de discernământ, este o alergare cu sufletul la gură fără niciun scop. Atunci când credincioșii fac astfel, ei fac atâtea injustiții pentru că nu au mers mai întâi la Domnul să se roage, să discearnă ce anume trebuie să facă».
Pe de altă parte, ”paginile Bibliei lasă de înțeles că și credința lui Ilie a cunoscut un progres: și el a crescut în rugăciune, a cizelat-o încetul cu încetul. Chipul lui Dumnezeu a devenit pentru el mai limpede în timp ce mergea pe cale. Până la a atinge punctul culminant în acea experiență extraordinară, când Dumnezeu se arată lui Ilie pe muntele Horeb (cf. 1 Regi 19,9-13). Se manifestă nu în furtuna impetuoasă, nu în cutremur sau în focul mistuitor, ci în ”murmurul unei adieri de vânt” (v. 12). Dumnezeu intră în comunicare cu Ilie prin intermediul acestui semn umil într-un moment în care Ilie era un profet fugar care și-a pierdut pacea. Dumnezeu vine în întâmpinarea unui om obosit, a unui om care se gândea că a dat faliment pe toate fronturile, și prin acea ușoară briză de vânt face să se întoarcă în inima lui calmul și pacea”.
Papa Francisc: «Aceasta este viața lui Ilie, dar pare scrisă pentru noi toți. În anumite seri ne putem simți inutili și singuri. Acela este momentul în care rugăciunea va veni și va bate la ușa inimii noastre. O bucată din mantia lui Ilie o putem strânge cu toții. Și chiar dacă am greșit cu ceva sau dacă ne simțim amenințați și înfricoșați, întorcându-ne înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, se vor întoarce, ca prin minune, seninătatea și pacea».
La saluturile finale, papa a menționat că pe 7 octombrie, Biserica celebrează anual comemorarea liturgică ”Sânta Fecioară Maria, regina rozariului”.
Papa Francisc: «Îi invit pe toți să redescopere, mai ales pe timpul lunii octombrie, frumusețea rugăciunii rozariului, care a alimentat în decursul secolelor credința poporului creștin».
Salutând romanii și pelerinii prezenți în Aula Paul al VI-lea, a atras atenția gestul papei de a săruta mâinile a zece preoți nou sfințiți – cinci din dieceza Romei și cinci din R. Cehă – precum și cuvintele călduroase adresate personal mai multor capelani din închisori, veniți în pelerinaj cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție.
În fine, la nelipsitul salut adresat bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, papa a spus că-i încredințează pe toți ”ocrotirii de mamă a Fecioarei Maria, Maica lui Cristos și maica noastră, pentru ca fiecare să poată deveni un mărturisitor plin de bucurie al carității lui Cristos”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
