(Partea a II-a)
Prima parte: O NOUĂ PROSPECTIVĂ PASTORALĂ ȘI O NOUĂ EVANGHELIZARE A TINERILOR: Forța și forma Evangheliei
Observăm în contextual actual numeroasele pericole pe care mesajul evanghelic îl are de înfruntat chiar și în planul pastoralei Bisericii, în educarea și evanghelizarea tinerilor.
Să propui un creștinism lipsit de Isus Cristos, care este în mod evident substanța veșnică activă, să propui o evanghelizare lipsită de sarea evanghelizării, o evanghelizare care să nu ajungă la o implicare vocațională, o misiune fără aluatul consacrării, un apostolat care să nu fie expresia unui real urmări, o mistică care să nu aibă de a face cu exigențele asceticii, o comuniune eclezială care nu se fundamentează pe întâlnirea personală cu Domnul Isus, o mărturie creștină care să nu fie expresia dăruirii, o credință trăită ca și măsură de siguranță, o reflexie pastorală care nu se folosește de puterea evangheliei, o existență dezbrăcată de ascultarea eclezială, o comunitate care nu se apleacă spre cerințele și întrebările actuale, sunt tot atâtea pericole prezente mereu de-a lungul istoriei Bisericii, care mai mult ca niciodată împinge omul spre mereu aclamata auto-realizare13.
În schimb în cadrul propunerilor pastorale avem datoria de a reaminti că în cadrul creștinismului punctul central îl constituie tocmai Isus, tot ceea ce pleacă de la El își găsește împlinire numai în El14. Asupra acestui aspect nu se poate și nu trebuie să cedăm, în inima cărții Povestire despre Antichrist a lui Soloviov, acest punct este punctul de cotitură, deoarece este partea apocaliptică a împlinirii creștine: „Cei mai mulți participanți la marea adunare, printre care aproape întreaga ierarhie a Răsăritului și Apusului, se aflau pe tribună. Jos mai rămăseseră doar cele trei grupulețe alăturate de oameni strânși în jurul starețului Ioan, al Papei Petru și al profesorului Pauli.
Împăratul le vorbi cu tristețe în glas: „Ce mai pot să fac pentru voi? Oameni ciudați ce sunteți! Ce mai vreți de la mine? Eu nu știu. Spuneți-mi, dar, voi, voi înșivă, care sunteți creștini, părăsiți de cei mai mulți dintre frații și conducătorii voștri, acuzați de popor, spuneți- mi deci care este pentru voi lucrul cel mai de preț în creștinism?” Atunci, starețul Ioan, alb și drept ca o lumânare de ceară, se ridică și zise cu blândețe: „Mărite stăpân! «Pentru noi, cel mai de preț în creștinism este însuși Christos – El Însuși, și pornind de la El totul; căci noi știm că în El își are sălaș trupesc deplinătatea lui Dumnezeu» (s.n.). Însă și de la tine, mărite, suntem gata să primim orice lucru bun, dacă însă vom recunoaște în mâna ta generoasă mâna sfântă a lui Christos. Iar la întrebarea ta, ce-ai putea să faci pentru noi, iată răspunsul nostru drept: închină-te aici, în fața noastră, lui Isus Christos, Fiul Domnului, Cel care s-a întrupat, a înviat și va veni, închină-te Lui și noi te vom primi cu iubire ca pe adevăratul înainte-mergător al Său, la cea de-a doua, măreață venire”. Tăcu și-și aținti privirea spre chipul împăratului”15.
O pastorală a tinerilor sau oricare altă pastorală, fără Isus ar fi, în consecință, una care ar acționa fără a ține seama de centralitatea prezenței lui Isus Cristos înaintea vestirii Sale, ar fi o gravă trădare a tot ceea ce am primit în dar și o datorie de a mărturisi acest dar ca și creștini16.
Dacă Isus este în schimb tot ceea ce avem mai drag, este deoarece noi recunoaștem în El plinătatea dăruirii lui Dumnezeu pentru lume și om, este drumul pentru a ajunge la Tatăl, deoarece este singurul în măsură de a deschide „cele șapte sigilii”17, pentru că „nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, nu putea să deschidă cartea şi să se uite în ea. Şi am plâns mult pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea”18.
Isus Cristos nu poate fi considerat o cale sau un mijloc pentru a ajunge altundeva, El este Adevărul însuși, scopul ultim și suprem. Comuniunea cu Isus nu este un mijloc pentru a ajunge într-un alt loc, ci este punctul de sosire suprem al existenței noastre. Aceasta este una din tentațiile cele mai subtile pentru pastorala noastră în a face din Isus Cristos și din creștinism un mijloc și nu un scop19.
Scriitorul C.S. Lewis, într-unul din cele mai intrigante și geniale texte scrise, unde vine inversată logica tentației, care vine văzută din punctul de vedere al demonilor, se exprimă astfel legat de această tentație de a face din creștinism un mijloc: „Noi dorim într- adevăr [...]. Aici e jocul”20.
Isus nu trebuie tratat doar ca o problemă de adevăr, ci mai ales El este plinătatea vieții. Cunoașterea și prietenia cu Isus, pentru cine l-a întâlnit, devine motivul fundamental al evanghelizării, deoarece este chiar întâlnirea cu Isus Cristos, care dă calitate și plinătate vieții umane. O astfel de convingere, susține opera de evanghelizare în totalitatea ei, în mod particular a tinerilor, pentru că pune problematica vieții depline în centrul mărturisirii și misiunii21: „Totuși, această convingere se susține cu experiența personală, reînnoită în mod constant, de a gusta prietenia și mesajul lui Cristos. Nu se poate stărui într-o evanghelizare plină de fervoare, dacă nu se păstrează convingerea, în virtutea propriei experiențe, că nu este același lucru de a-L fi cunoscut pe Isus sau a nu-L cunoaște, nu este același lucru a merge cu El sau a merge pe bâjbâite, nu este același lucru a-L putea asculta sau a ignora cuvântul Său, nu este același lucru în a-L putea contempla, adora, a te odihni în El, sau a nu putea face nimic din acestea. Nu este același lucru, a încerca să se construiască lumea, mai degrabă cu evanghelia sa, decât a face asta numai cu propria rațiune. Știm bine că viața cu Isus devine mult mai deplină și că împreună cu el este mai ușor de a găsi sensul oricărui lucru. Pentru aceasta evanghelizăm. Adevăratul misionar, care nu încetează niciodată să fie discipol, știe că Isus merge alături de el, vorbește alături de el, respiră alături de el, muncește alături de el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare. Dacă unul nu-l descoperă prezent în însăși inima activitățiimisionare, își pierde curând entuziasmul și încetează să fie sigur de ceea ce transmite, îi lipsește forța și pasiunea. Iar o persoană care nu este convinsă, entuziastă, sigură, îndrăgostită, nu convinge pe nimeni”22.
12 Papa Francisc, Vizita apostolică în Brazilia cu ocazia celei de a XVIII -a Zi Mondiale a Tinerilor, Discursul de la întâlnirea cu episcopii responsabili al Consiliului Episcopilor din America Latină- CELAM, 28 iulie 2013,
(http://www.vatican.va/content/francesco/it/speeches/2013/july/documents/papa-francesco_20130728_gmg-
celam-rio.html).
13 Papa Benedict al XV-lea, Predica Sanctității Sale Papa Benedict al XVI-leala Liturghia crismei din Joia Mare, Vatican, joi, 5 aprilie2012, „Orice vestire a noastră trebuie să se măsoare după cuvântul lui Isus Cristos:
„Învățătura mea nu este a mea” (In 7,16). Nu vestim teorii și opinii private, ci credința Bisericii ai cărei servitori suntem. Însă acest lucru nu trebuie să însemne desigur ca eu să nu susțin această învățătură cu toată ființa mea și să nu fiu puternic ancorat în ea. În acest context îmi vine mereu în minte cuvântul sfântului Augustin: Și ce anume este atât de mult al meu cât eu însumi? Ce anume este așa de puțin al meu cât eu însumi? Nu-mi aparțin mie însumi și devin eu însumi tocmai prin faptul că merg dincolo de mine însumi și prin depășirea de mine însumi reușesc să mă inserez în Cristos și în Trupul său care este Biserica. Dacă nu ne vestim pe noi înșine și dacă în interior am devenit una cu Acela care ne-a chemat ca mesageri ai săi așa încât suntem plăsmuiți de credință și o trăim, atunci predica noastră va fi credibilă. Nu-mi fac reclamă mie însumi, ci mă dăruiesc pe mine însumi. Parohul de Ars nu era un înțelept, un intelectual, știm asta. Dar cu vestirea sa a atins inimile oamenilor, pentru că el însuși fusese atins în inimă”.(www.magisteriu.ro/predica-papei-la-liturghia-crismei-2012/)
14 Ricardo Tonelli, Per una pastorale giovanile...,p. 31-32.
15 Vladimir Soloviov, Povestire despre Antichrist, trad. Cojocaru Dana, Ed. Humanitas, București 2005, pp. 188- 187.
16 Andrea Bozzolo, Non ebbe a cuore altroche le anime. Meditazioni per una spiritualita educativa, Ed. ELLEDICI, Torino 2011, pp. 45-59.
17 Apocalipsă 5,5
18 Apocalipsă 5, 3-4.
19 Ricardo Tonelli, Per una pastorale giovanile ..., p. 97.
20 Clive Staples Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, București 2017, p. 110: „În locul prezenței reale a Dușmanului, pe care omul o experimentează prin rugăciune și slujbă, aducem o părere, o figură cețoasă și îndepărtată care vorbea o limbă ciudată și care a murit cu mult timp în urmă. [...] în același timp, ne dorim foarte tare ca oamenii să trateze creștinismul ca pe un mijloc; e de preferat, firește, să-l folosească drept mijloc pentru pentru propriile avantaje personale, dar, dacă asta nu se poate, merge și pentru orice altceva - chiar și pentru dreptatea socială”.
21 Ricardo Tonelli, Per una pastorale giovanile ..., p. 93.
