Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

O inimă care vede și mâini care lucrează în slujirea săracilor

 
O inimă care vede și mâini care lucrează în slujirea săracilor
  • 25 Sep 2020
  • 1658

 

”Rugăciune, Acțiune, Jertfă”. Vineri, 25 septembrie 2020, papa Francisc a primit în audiență comună membrii asociației Cercul ”Sfântul Petru”. Papa le-a mulțumit pentru activitatea depusă în favoarea săracilor din Urbe și i-a îndemnat să ceară în rugăciune darul unei inimi care știe să vadă și al unor mâini care știu să lucreze cu fantezie în slujirea celor nevoiași. Sfântul Părinte a elogiat, în discursul său, un gest al tinerilor care exprimă fantezia carității în aceste vremuri de pandemie.

Papa Francisc a primit astăzi în audiență membrii asociației Cercul ”Sfântul Petru”, însoțiți de noul președinte al acesteia, marchizul Niccolò Sacchetti. Pornind de la motto-ul asociației – «Rugăciune, Acțiune, Jertfă» – papa Francisc a subliniat în discursul său că aceste cuvinte reprezintă cele trei principii cardinale pe care se întemeiază viața Cercului ”Sfântul Petru”. Amintind că la audiența de anul trecut (19 februarie 2019), a vorbit pe larg despre primul din cele trei principii, rugăciunea, papa a spus că de data aceasta scoate în evidență importanța acțiunii.

Contextul actual, marcat de pandemie și de distanțarea fizică între persoane, a cerut asociației efortul de a regândi ”modalitățile concrete ale operelor de caritate”, pe care le susține de obicei în favoarea săracilor din Roma. Mai mult, la necesitățile persoanelor care duc povara sărăciei, s-a adăugat în ultimul timp ”necesitatea de a răspunde la urgențele multor familii”, care au ajuns peste noapte în ”lipsuri economice”. ”Nu trebuie să ne înfricoșăm: [săracii] vor fi mai mulți, mai mulți și iar mai mulți, pentru că efectele pandemiei vor fi teribile”.
Papa Francisc: «La o situație economică excepțională nu se poate da un răspuns obișnuit, dar se cere o reacție nouă, diferită. Pentru a face acest lucru e necesar a avea o inimă care știe ”să vadă” rănile societății și mâini creative în caritate lucrătoare. Aceste două elemente sunt importante pentru ca acțiunea caritabilă să poată fi întotdeauna fecundă».

Mai întâi de toate, așadar, ”este urgent a individualiza în oraș, care se transformă rapid, noile forme de sărăcie”: sărăcia materială, umană sau socială. ”Nouă ne revine îndatorirea de a le descoperi cu ochii inimii”, a subliniat papa, astfel încât în viața celuilalt să nu vedem doar ”un necunoscut care are nevoie de ajutor, ci, mai presus de toate, un frate care cerșește iubire”. Într-o lume care, după cum observa Sfântul Ioan Paul al II-lea în urmă cu 40 de ani, ”pare că nu lasă spațiu milostivirii” (cf. Dives in misericordia, 2), fiecare dintre noi – a spus papa Francisc – ”este chemat să inverseze ruta”.
Papa Francisc: «Aceasta devine posibilă dacă ne lăsăm atinși în prima persoană de puterea milostivirii lui Dumnezeu. Locul privilegiat în care se face această experiență este sacramentul Reconcilierii. Prezentându-i Domnului mizeriile noastre, suntem învăluiți de milostivirea Tatălui. Tocmai această milostivire suntem chemați să o trăim și să o dăruim».

După ce am văzut ”rănile orașului” în care trăim, a continuat papa, ”milostivirea ne invită să avem fantezie în mâini”. Iar în acest timp de pandemie, papa a remarcat că asociația Cercul ”Sfântul Petru” a avut capacitatea de a-și adapta slujirea proprie la ”noile necesități impuse de virus”.
Papa Francisc: «Îmi place să amintesc și un mic-mare gest pe care grupul de tineri ai Cercului l-au făcut față de membrii mai înaintați în vârstă: o serie de convorbiri telefonice pentru a vedea dacă totul mergea bine și pentru a le face un pic de companie. Aceasta înseamnă fantezia milostivirii».

La finalul discursului, papa a încurajat asociația să continue ”cu efort și bucurie” faptele de caritate și a mulțumit pentru că, făcând astfel, membrii Cercului ”Sf. Petru” sunt, practic, ”expresie concretă a carității papei care se îngrijește de formele de sărăcie din Roma. De cei săraci și de formele de sărăcie”. ”Vă sunt recunoscător”, a încheiat pontiful, ”pentru Obolul Sfântului Petru pe care în fiecare an îl strângeți în bisericile din oraș și pe care mi-l oferiți în această zi”.



Sursa:vaticannews.va/ro