Crimele împotriva umanităţii comise de medicii nazişti
În timp ce antisemitismul şi negarea Holocaustului devin din ce în ce mai frecvente în Europa şi nu numai, cel mai mare genocid din istoria recentă a umanităţii, care a curmat visurile a milioane de inocenţi, rămâne o realitate crudă a unei pseudo-civilizaţii.
În 1998, la Sf. Liturghie de canonizare a Sfintei Edith Stein, cunoscută ca Sfânta Benedicta a Crucii, călugăriţă a Ordinului Carmelitan, omorâtă de nazişti în lagărul de concentrare de la Auschwitz alături de alte milioane de evrei şi prizonieri, Fericitul Ioan Paul al II-lea spunea: „Pentru iubirea de Dumnezeu şi a omului, strig încă o dată: niciodată să nu se mai repete o astfel de iniţiativă criminală împotriva nici unui grup etnic, popor, rasă, în nicio parte a lumii!”.
Papa Pius al XII-lea, în plin război mondial, în mesajul radiofonic cu ocazia Crăciunului din 1942, făcea un apel către toate naţiunile să înceteze focul şi uciderea a sute de mii de persoane inocente, sublinind că omenirea este datoare să pună armele jos şi pentru „sutele de mii de persoane care, fără să aibă nicio vină proprie, doar datorită etniei sau naţiei, sunt condamnate la moarte sau la o exterminare lentă”.
Papa Francisc i-a trimis anul acesta o scrisoare rabinului de Buenos Aires în care a spus că Holocaustul este o ruşine pentru întreaga umanitate. Am putea spune că este o ruşine pe care va trebui să o transmitem generaţiilor viitoare pentru ca niciodată să nu mai aibă loc o tragedie asemănătoare.
Dintre milioanele de persoane ucise în lagărele de concentrare naziste, mai multe mii de persoane au fost transformate de medicii nazişti în cobai pe care, nu de puţine ori, i-au torturat în numele unei pseudo-ştiinţe şi a unor pseudo-experimente aşa-zis medicale. Aceste experimente au avut loc între 1933 şi 1945, perioadă în care medicii nazişti au practicat şi politici eugenetice de exterminare sau sterilizare a tuturor persoanelor care erau considerate imperfecte de către regimul nazist. Astfel, sute de mii de tineri germani au fost sterilizaţi, şi alte sute de mii de cetăţeni germani cu boli mentale sau dizabilităţi fizice grave au fost eutanasiaţi, alături de milioanele de evrei torturaţi şi ucişi în cea de-a doua parte a dictaturii lui Hitler.
În cadrul pseudo-experimentelor au fost implicaţi aproximativ 200 de medici care făceau parte chiar şi din cadrul universităţilor germane şi austriece, toţi dornici să facă experimente altfel imposibil de efectuat, întrucât erau inumane şi, nu de puţine ori, conduceau sau presupuneau moartea prizonierilor.
Analizând tipologia de experimente naziste s-a constatat că ele doreau aflarea limitelor rezistenţei umane, găsirea unor tratamente sau testarea unor medicamente şi vaccinuri.
Niciunul dintre aşa-numitele proiecte de cercetare medicală aprobate de nazişti, şi care s-au desfăşurat în lagărele de concentrare, nu ţineau cont de vreun principiu etic sau bioetic. În lagărul de concentrare de la Dachau, în Germania, ofiţerii SS şi ofiţerii forţelor aeriene au condus experimente prin care încercau să afle care este limita până la care un soldat nazist ar putea supravieţui în condiţii extreme, de aceea numeroşi prizonieri au fost omorâţi fiind supuşi la presiuni atmosferice excesive, temperaturi scăzute, lipsiţi de hrană şi de apă. Altor prizonieri li se provocau răni asemănătoare celor de pe câmpul de luptă pentru ca medicii germani să găsească cea mai bună metodă de a trata astfel de răni. În lagărul de la Dachau şi-au pierdut viaţa şi prizonieri români. Alte experimente încercau să dovedească medical şi biologic superioritatea rasei ariene pentru a putea justifica genocidul pe care trupele naziste şi aliaţii lor îl comiteau împotriva umanităţii.
După terminarea războiului Tribunalul Militar Internaţional a condamnat atât crimele de război cât şi pe cele comise de medicii nazişti în cadrul Proceselor de la Nürnberg. Doar 16 de medici şi oficiali nazişti au fost condamnaţi pentru torturarea şi omorârea prizonierilor din lagărele de concentrare în urma experimentelor „pseudo-medicale”, mai mulţi oficiali nazişti neputând fi judecaţi deoarece erau morţi sau fugiseră din Europa.
Doi supraviețuitori ai lagărului de concentrare de la Auschwitz, care au fost închişi alături de Sfânta Benedicta a Crucii, au spus că aceasta a fost un stâlp de sprijin pentru cei închişi, iar la un moment dat ar fi spus: „Nu mi-aş fi putut imagina niciodată că oamenii ar putea să fie astfel… şi că surorile şi fraţii mei evrei vor trebui să sufere atât de mult… Acum, mă rog pentru ei. Va asculta Dumnezeu rugăciunea mea? Cu siguranţă va asculta strigătul meu”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
