Scrisoarea circulară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică adresată şcolilor, universităţilor şi instituţiilor educative
Congregaţia pentru Educaţia Catolică, având competenţă pentru educaţie în general, şcoli, universităţi catolice şi ecleziastice precum şi pentru însoţirea tuturor celor care sunt angajaţi în procesele de formare a tinerelor generaţii, a împărtăşit cu toate instituţiile dificultăţile enorme trăite în acest an, în care s-a produs suspendarea şi închiderea activităţilor didactice şi academice.
În timp ce în unele părţi ale lumii reîncep activităţile în şcoli şi în universităţi, iar în altele se merge spre încheierea lor, dicasterul Sfântului Scaun, cu această scrisoare circulară, exprimă apropiere şi încurajare familiilor, profesorilor şi directorilor, personalului administrativ şi, mai ales, studenţilor.
Educaţia este o ocazie extraordinară de relansare a vieţii sociale şi culturale a tuturor societăţilor, şi este cea mai bună investiţie pentru a construi viitorul, formând tinerele generaţii.
Răspândirea lui covid-19 a schimbat profund existenţa noastră şi modul de a trăi: "Am ajuns înfricoşaţi şi dezorientaţi. Ca discipolii din evanghelie am fost cuprinşi pe nepregătite de o furtună neaşteptată şi furioasă"[1]. La dificultăţile sanitare s-au adăugat cele economice şi sociale. Sistemele educative din toată lumea au suferit pandemia la nivel fie şcolar fie academic. Pretutindeni s-a încercat să se asigure un răspuns rapid prin platforme digitale pentru didactica la distanţă, a căror eficacitate a fost condiţionată însă de o inegalitate marcată a oportunităţilor educative şi tehnologice. Conform unor date recente furnizate de agenţiile internaţionale, circa zece milioane de copii nu vor putea avea acces la instruire în următorii ani, mărind prăpastia educativă existentă deja.
La asta se adaugă situaţia dramatică a şcolilor în universităţilor catolice care, fără sprijin economic al statului, riscă închiderea sau o redimensionare radicală. Şi totuşi, instituţiile educative catolice (şcoli şi universităţi) au ştiut, şi în acest caz, să devină frontieră înaintată a preocupării educative punându-se în slujba comunităţii ecleziale şi civile, asigurând o slujire formativă şi culturală cu caracter public, în folosul întregii comunităţi.
Educaţie şi relaţie
În acest context, din păcate încă necontrolat în diferite părţi ale lumii, au reieşit câteva provocări. Înainte de toate, didactica la distanţă - deşi necesară în acest moment de criticitate - a arătat cum ambientul educativ format din persoane care se întâlnesc, interacţionând direct şi "în prezenţă", nu constituie pur şi simplu un context accesoriu la activitatea educativă, ci însăşi substanţa acelui raport de schimb şi de dialog (între profesori şi elevi), indispensabil pentru formarea persoanei şi pentru înţelegerea critică a realităţii. În clase, în aule şi în laboratoare se creşte împreună şi se construieşte o identitate de relaţie. În toate vârstele vieţii, dar cu atât mai mult în copilărie, în adolescenţă şi în prima vârstă adultă procesul de creştere psiho-pedagogică nu se poate realiza fără întâlnirea cu alţii şi prezenţa celuilalt face să se nască condiţiile necesare pentru înflorirea creativităţii şi a incluziunii. În domeniul cercetării ştiinţifice, al investigaţiei academice şi, în general, al activităţii didactice, relaţiile interpersonale constituie "locul" în care transdisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea se evidenţiază drept criterii culturale fundamentale pentru a zăgăzui riscurile de fragmentare şi dezintegrare a ştiinţelor, precum şi pentru deschiderea acestor ştiinţe la lumina Revelaţiei.
Formarea educatorilor
Pentru ca să se întâmple asta, trebuie repus mereu în centrul acţiunii educative relaţia cu persoana concretă şi între persoanele reale care constituie comunitatea educativă; relaţie care nu poate găsi casă suficientă în interacţiunea mediată de un ecran sau în conexiunile impersonale ale reţelei digitale. Persoana concretă şi reală este însuşi sufletul proceselor educative formale şi informale, precum şi izvor inepuizabil de viaţă pentru natura sa esenţial relaţională şi comunitară, care implică mereu dubla dimensiune verticală (deschisă la comuniunea cu Dumnezeu) şi orizontală (comuniunea între oameni). Educaţia catolică - inspirându-se din viziunea creştină despre realitate în toate exprimările sale - tinde la formarea integrală a persoanei chemate să trăiască în manieră responsabilă o vocaţie specifică în solidaritate cu ceilalţi oameni.
Într-o lume în care "totul este intim relaţionat"[2], ne simţim uniţi în găsirea - conform antropologiei creştine - de parcursuri formative noi care ne permit să creştem împreună utilizând instrumentele relaţionale pe care ni le oferă tehnologia de astăzi, însă mai ales deschizându-ne la ascultarea sinceră de neînlocuit a glasului celuilalt, dăruind timp pentru o reflecţie şi proiectare comună, preţuind relatările personale şi proiectele împărtăşite, învăţăturile istoriei şi ale înţelepciunii generaţiilor trecute. Într-un asemenea proces de formare în relaţie şi în cultura întâlnirii găseşte spaţiu şi valorizare şi "casa comună" cu toate creaturile, deoarece persoanele, tocmai pentru că se formează la o logică a comuniunii şi a solidarităţii, deja lucrează "pentru a recupera armonia senină cu creaţia"[3] şi pentru a configura lumea ca "spaţiu al unei fraternităţi adevărate" (cf. Gaudium et spes, 37).
Slujirea cu scop
Situaţia actuală a făcut să se evidenţieze cu putere exigenţa unui pact educativ tot mai comunitar şi împărtăşit, care - scoţând putere din evanghelie şi din învăţăturile Bisericii - colaborează în sinergie generoasă şi deschisă la răspândirea unei autentice culturi a întâlnirii. Pentru aceasta, şcolile şi universităţile catolice sunt chemate să formeze persoane disponibile să se pună în slujba comunităţii. De fapt, în slujire putem experimenta că este mai mult bucurie în a da decât în a primi (cf. Fap 20,35) şi că timpul nostru nu mai este timpul indiferenţei, al egoismelor şi al diviziunilor: "Toată lumea suferă şi trebuie să se regăsească unită în înfruntarea pandemiei", din moment ce "provocarea pe care o înfruntăm ne uneşte pe toţi şi nu face diferenţă de persoane"[4]. Formarea la slujire în societate pentru promovarea bunului comun interpelează pe toţi să "unească eforturile într-o amplă alianţă educativă pentru a forma persoane mature, capabile să depăşească fragmentări şi contrapoziţii şi să reconstruiască ţesutul de relaţii pentru o omenire mai fraternă"[5]
A lucra în reţea
Claritatea pe care "pandemia a scos-o în evidenţă cât suntem de vulnerabili şi interconectaţi cu toţii"[6] cere instituţiilor educative - catolice şi necatolice - să contribuie la realizarea unei alianţe educative care, ca într-o mişcare de echipă, să aibă obiectivul de a "regăsi pasul comun pentru a reînsufleţi angajarea pentru şi cu generaţiile tinere, reînnoind pasiunea pentru o educaţie mai deschisă şi inclusivă, capabilă de ascultare răbdătoare, dialog constructiv şi înţelegere reciprocă"[7]. Acest lucru poate să fie favorizat de o reţea mai integrată de cooperare, care se configurează ca un punct de plecare pentru a fixa şi a împărtăşi unele obiective indispensabile spre care să conveargă - în mod creativ şi concret - modele de convieţuire alternative faţă de cele ale unei societăţi masificate şi individualiste[8]. Este vorba de o responsabilitate amplă şi deschisă la toţi cei care au la inimă construirea unui proiect educativ reînnoit pe perioadă lungă, pe baza instanţelor etice şi normative împărtăşite. O contribuţie preţioasă poate să fie dată de pastoraţia şcolară şi universitară precum şi de fiecare creştin prezent în toate instituţiile educative.
Concluzie
Congregaţia pentru Educaţia Catolică - aşa cum s-a exprimat deja în comunicatul din 14 mai 2020 - reînnoieşte propria apropiere şi exprimă apreciere vie tuturor comunităţilor educative din instituţiile şcolare şi universitare catolice care, în pofida urgenţei sanitare, au garantat desfăşurarea propriilor activităţi pentru a nu întrerupe acel lanţ educativ care este la baza nu numai a dezvoltării personale, ci şi a vieţii sociale. În perspectiva viitoarei programări şcolare şi academice, deşi între incertitudini şi preocupări, responsabilii societăţii sunt chemaţi să dea relevanţă mai mare educaţiei în toate dimensiunile formale şi informale, coordonând eforturile pentru a susţine şi a asigura, în acest timp dificil, angajarea educativă a tuturor.
Este timpul de a privi înainte cu curaj şi speranţă. Instituţiile educative catolice au în Cristos - cale, adevăr şi viaţă (cf. In 14,6) - fundamentul lor şi un izvor peren de "apă vie" (cf. In 4,7-13) care revelează noul sens al existenţei şi o transformă. De aceea, să ne susţină convingerea că în educaţie locuieşte sămânţa speranţei: o speranţă de dreptate şi de pace.
Cetatea Vaticanului, 10 septembrie 2020
Cardinal Giuseppe Versaldi
prefect
Angelo Vincenzo Zani
arhiepiscop titular de Volturno
secretar
Prot. nr. 553/2020
(După L’Osservatore Romano, 10 septembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Papa Francisc, Moment extraordinar de rugăciune pe platoul Bazilicii "Sfântul Petru", 27.03.2020.
[2] Papa Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato si’, 24 mai 2015, 137.
[3] Papa Francisc, Scrisoarea enciclică Laudato si’, 24 mai 2015, 225.
[4] Papa Francisc, Mesaj Urbi et Orbi, 12 aprilie 2020.
[5] Papa Francisc, Mesaj pentru lansarea Pactului educativ, 12 septembrie 2019.
[6] Papa Francisc, Audienţă generală, 12 august 2020.
[7] Papa Francisc, Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, 20 februarie 2020.
[8] Cf. Congregaţia pentru Educaţia Catolică, A educa la umanismul solidar. Pentru a construi o civilizaţie a iubirii la 50 de ani de la «Populorum progressio», 16 aprilie 2017, VI.
