Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cum să nu ne rugăm?

 
Cum să nu ne rugăm?
  • 08 Feb 2014
  • 5428
Meditație pentru Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului), Ev Lc 18,10-14

Parabola de astăzi seamănă cu acele imagini din revistele copilăriei, două în general, aparent identice: misiunea era aceea de a găsi diferențele.

În evanghelia de astăzi, doi oameni din același popor, de aceeași limbă, stau în același timp în Templu și se roagă. Oare ce diferențe reușim să găsim?

Prima: una dintre rugăciuni se desfășoară în picioare cu fața înspre cer; cealaltă în genunchi, cu privirea în țărână.

A doua: unul mulțumește pentru ce nu este...; celălalt cere ajutorul pentru ceea ce este.

A treia: primul fel de rugăciune seamănă cu acea glumă seacă: “anunț matrimonial: tânăr de 20 de ani, 1.90 m, blond, ochi albaștri, 100.000 de euro în cont. Nu caut nimic, vreau doar să mă laud”. Fariseul nu cere nimic de la Dumnezeu: se auto-contemplă; vameșul în schimb cere totul, fiindcă se simte un nimic.

Și lista ar putea continua...

Două lucruri sunt esențiale atunci când ne rugăm: propria imagine sau felul în care ne percepem și  etalonul nostru sau la cine ne raportăm.

O evidentă atitudine greșită este aceea de a ne simți, precum fariseul de astăzi, drepți. Și de a ne raporta, ca același fariseu, la ceilalți: “Doamne îți multumesc că nu sunt ca ceilalți...”

Suntem cu adevărat în rugăciune atunci când raportarea noastră este față de Cer: atunci ne vom simți așa cum suntem, simpli păcătoși. Padre Pio spunea: “ sunt un vierme al pământului”.

Ne apropiem cu pași repezi de Postul Mare: dacă rugăciunea, postul și faptele bune le vom face în spiritul adevăratei rugăciuni, acestea ne vor înălța precum niște aripi înspre Cer. Dacă în schimb le vom împlini cu spiritul fariseului, ele ne vor cimenta într-un narcisism menit să înalțe tot mai mult soclul propriei noastre statui... și vai de cel ce și-ar permite să se atingă de ea. Mai ales dacă acela s-ar întampla să fie un simplu păcătos...

Spiritul fariseului pândește tot timpul din umbră... Decideți-vă pentru Cer și Soarele dreptății va alunga toate umbrele.

PS Claudiu
Episcopul Curiei