Schitul Sfânta Cruce este o structură ce depinde de mănăstirea Sfântul Ilie de la Saint Rémy în Burgogne (Franța). Reperele cronologice care au dus la fondarea din România dau mărturie despre perseverența și curajul surorilor care au reușit în demersul propus, chiar dacă Dumnezeu le-a păstrat în “umilința numărului mic” (1) :
- 1964 – Decretul despre ecumenism al Conciliului Vatican II (Unitatis Redintegratio) află un viu ecou la Carmelul din Nancy;
- 1972-1974 – La Carmelul din Nogent-sur-Marne, patru carmelite din Nancy pregătesc fondarea unui carmel de rit bizantin care ar permite comuniunea cu rugăciunea ortodoxă;
- 1974 – Sosirea carmelitelor la Saint-Rémy, cu acordul episcopilor Albert Decourtray (Dijon) și Jean-Auguste Bernard (Toul-Nancy);
- 1981 – Roma recunoaște ad experimentum, pentru cinci ani, mănăstirea Sfântul Ilie, fapt ce permite deschiderea unui noviciat;
- 1986 – Mănăstirea poate activa ca un Carmel de rit bizantin în dependență de Ordinariatul catolicilor orientali din Franța, care își delegă puterile episcopului locului (Dijon);
- 1991 – Înființarea Fraternității Sfântul Ilie;
- 1994 – Fondarea unui schit în România, în Carpații orientali, la Stânceni.
- 2014 – Sărbătorim 40 de ani de la înființarea Mănăstirii din Franța și 20 de ani de la fondarea Schitului din România.
- 2019 – Schitul devine Sanctuar Arhiepiscopal Major prin decret al Mitropolitului cardinal Lucian Mureșan.
Complexul monahal de la Stânceni se compune din: clauzura, care cuprinde casa principală cu trapeza și biblioteca, înconjurată de zece ermitaje independente în care sunt amenajate chiliile surorilor; biserica schitului, dedicată sărbătorii Schimbării la Față; o casă de oaspeți cu mai multe camere, baie, bucătărie; casa preotului. Toate sunt amplasate într-un cadru natural ce îndeamnă la reculegere și regăsire. Pe drumul de la biserică la casa de oaspeți se află patru stațiuni din Acatistul Maicii Domnului, rugăciune-imn specifică răsăritului creștin ce scoate în evidență ocrotirea Fecioarei Maria, ocrotire sub care se află, în mod deosebit, și ordinul carmelitan: “Ordinul Carmelului, născut în Țara Sfântă, este în serviciul lui Hristos și al Bisericii, în imitarea Sfintei Fecioare Maria, Slujitoarea Domnului, care cooperează cu Fiul său la mântuirea lumii, prin rugăciune. Ritul bizantin, unde Născătoarea de Dumnezeu este omniprezentă, este în consonanță profundă cu acest ideal. Miercurea și vinerea sunt zile consacrate Născătoarei de Dumnezeu, în legătură cu Crucea. Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului sunt rugăciuni importante” (2).
Biserica schitului
Biserica, locul de celebrare a Euharistiei zilnice și al rugăciunilor care ritmează viața la schit, este construcția principală a complexului. Din albumul care prezintă biserica aflăm că “planul bisericii, care aliază tipul celor din Maramureș prin structura sa în lemn și stilul moldovenesc prin planul trilobat, este opera unui arhitect francez, membru al Fraternității Sfântul Ilie, André Merckel. (…) Biserica este din lemn, ca întreg ansamblul construcțiilor (cabana comunitară, chiliile) inserate în pădurea de brazi. Lemnul crucii devine astfel elementul prim al locuirii noastre aici pe pământ. Construcția a fost executată de meșteri locali. Frescele au fost pictate de trei tineri români, frații George și Mihai Stanciu și Nicolae Alexa, iar pictura iconostasului a fost realizată de atelierul de icoane al Carmelului din Saint Rémy, icoana prorocului Ilie fiind oferită de atelierul mănăstirii benedictine din Bec-Hellouin” (3).
Cele patru părți constitutive ale bisericii: pridvorul, pronaosul, naosul și altarul, sunt decorate cu sculptură și icoane (pe lemn sau frescă) într-o pedagogie ce conduce pe credincios la o apropiere de misterul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul comunității, totul din perspectiva viziunii ecumenice specifice schitului.
Astfel în pronaos întâlnim un ciclu al lui Ilie compus din opt scene din viața prorocului, ciclu înconjurat de medalioanele altor șaisprezece proroci și icoanele a șase călugări. Sfinți răsăriteni și apuseni, aceștia sunt: Antonie cel Mare, Ioan Casian, Benedict, Paisie Velicikovski, Ioan Scărarul și Ioan al Crucii. Naosul continuă cu aceeași alternanță răsărit și apus prin douăsprezece femei sfinte: șase, pe pereții laterali: Caterina, Macrina, Filoteia din Argeș, Teodora din Sihla, Melania, Irina și șase carmelite “pictate în abside, pe partea de vest ascunsă privirii celui care intră în biserică, așa cum se cuvine unor călugărițe de clauzură” (4): Francisca de Amboise, Tereza din Avila, Tereza din Lisieux, Tereza Benedicta a Crucii, Maria a lui Isus Răstignit, Elisabeta a Sfintei Treimi.
“Orientul și Occidentul se recunosc în sfinții lor și se unesc pentru a grăbi ora Unității, în adevăr, cu privirea fixată asupra Luminii în trei ipostasuri, și în iubire, cu inima șiroind de tandrețea lui Dumnezeu întrupat pentru a-l îndumnezei pe om” (5).
Ciclul sărbătorilor împărătești este pictat în poziții vizibile în naos, iar iconostasul, legătura dintre credincioși și Christos prezent în Euharistie și Evanghelie, facilitează înțelegerea acestui mister.
Altarul găzduiește două icoane mari: maica Domnului orantă (Platytera) și Înălțarea Domnului în prezența apostolilor. Icoana împărtășirii apostolilor amintește de instituirea sacramentului Euharistiei, iar pe pereții laterali sunt reprezentați șase ierarhi, în ornate liturgice, în semn de participare la jertfa altarului: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigore cel Mare, Grigore de Nazianz, Grigore Luminătorul, Martin de Tours.
“Prezența sfinților Ioan Casian, Paisie Velicikovski, Teodora din Sihla, Filoteia din Argeș, subliniază înrădăcinarea acestui Carmel în România, în timp ce aceea a sfântului Martin, în altar, amintește de prezența maghiară în Transilvania.
Dar, în plus, culorile frescelor trimit la cele ale pădurii care înconjoară biserica și care se vede prin ferestre. Biserica dezvăluie flacăra lucrurilor, dă sens contemplării naturii. (…) Ascunsă în inima pădurii din Carpați, biserica Schimbării la Față nu este doar un edificiu, ea este un loc sacru în care sunt celebrate sacramentele mântuirii noastre cu o adunare de sfinți și sfinte ai Primului Testament și ai Bisericii. În modestia dimensiunii sale, ea este chemare la Unitatea Bisericilor. Este figură a coborârii din cer pe pământ. Este inima schitului Sfintei Cruci în care niște carmelite își aventurează viața, pe urmele lui Hristos, pentru slava lui Dumnezeu și viața acestei lumi în foc, în care nu mai este momentul discuțiilor sterile care opun, ci al iubirii nebune care speră contra oricărei speranțe” (6).
Pr. Protopop Adrian Lung
Note:
1. Éliane Poirot, 1974… 1994… 2004. Aducere de mulțumire pentru cei 30 de ani ai Carmelului din Saint Rémy și pentru cei 10 ani ai schitului de la Stânceni, în Mikhtav nr. 39, p. 4, articol disponibil la adresa web: https://docs.google.com/file/d/0BxFsi7bE_5lVTDZOVjlWclFfUjA/edit , accesat la 06 august 2020.
2. Éliane Poirot o.c.d, Calea împărătească a Carmelului, O lectură tematică a Regulii Carmelului în lumina spiritualității carmelitane, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2011, p. 26.
3.La Schitul de la Stânceni album editat de Monastère Saint-Élie (Saint-Rémy)/Schitul Sfânta Cruce (Stânceni), 2004, p.7. Albumul este disponibil la pagina web: http://issuu.com/mikhtav/docs/schitul_stanceni_biserica , accesată la 04 august 2020.
4. Ibidem, p. 22.
5. Éliane Poirot o.c.d, Prefața la Edith Stein, Iubire pentru iubire. Viața și opera Sfintei Tereza a lui Isus, Ed. Ars Longa, Iași, 2003, p. 20.
6. La Schitul de la Stânceni … p. 43.
