Cucernici Părinți, Iubiți Credincioși,
Ați aflat din presă despre evenimentele care marchează în mod dramatic buna conviețuire și spiritul comunitar în Ucraina, țară vecină a patriei noastre.
La rugăciunea Îngerul Domnului din 26 ianuarie, Sfântul Părinte Papa Francisc spunea: ”Sunt aproape cu rugăciunea de Ucraina, îndeosebi de cei care şi-au pierdut viaţa în aceste zile şi de familiile lor. Doresc ca să se dezvolte un dialog constructiv între instituţii şi societatea civilă şi, evitând orice recurgere la acţiuni violente, să prevaleze în inima fiecăruia spiritul de pace şi căutarea binelui comun.”
Biserica Greco-Catolică Ucraineană în mod cu totul special apare lovită de atacuri de ură, într-un context în care creștinii – care sunt în același timp și cetățeni – doresc să viețuiască într-o țară liberă și democratică, fără corupție, fără minciună și fără violențe.
Ne exprimăm preocuparea față de amenințările contra Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, fiindcă aduc aminte de spiritul cu care a fost pregătită represiunea și desființarea sa din 1946. Biserica Unită Ucraineană păstrează amintirea directă a persecuției pentru credință, la fel ca Biserica noastră, și care, iată, din păcate, pare să se reitereze la orizont în țara vecină.
Biserica Română Unită cu Roma se alătură în unire de dragoste și solidaritate frățească cu Biserica Greco-Catolică din Ucraina în aceste momente dramatice, mai ales prin rugăciunea către Domnul Păcii, Părintele Veacului ce va veni, Cel care ne unește în credință și în slujire.
În semn de apropiere și sprijin, Vă invităm stăruitor pe toți să înălțați rugăciuni Bunului Dumnezeu pentru ca dreptatea și omenia să rămână o realitate vie în existența iubitei Biserici Greco-Catolice ucrainene, în aceste clipe de încercare.
În acest sens, în ziua de duminică 2 februarie 2014, Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, în catedralele și bisericile de pe cuprinsul teritoriului Bisericii Greco-Catolice Române se vor celebra slujbe potrivite acestui moment, în conformitate cu normele liturgice în vigoare și cu dispozițiile Ierarhului locului.
Unim glasul nostru cu cel al Preafericirii Sale Sviatoslav Shevchuk, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina, pentru a cere încetarea violențelor și a amenințărilor la adresa membrilor acestei atât de încercate Biserici și a întregului popor ucrainean. Precum afirma Preafericirea Sa Sviatoslav în apelul adresat magistraturii din Ucraina: „nu există dreptate fără adevăr (…) nici frica, nici agresiunile, nici furia, nu vor fi niciodată de ajutor pentru viitorul nostru”.
Cerând bunului Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Preacurate, darul împăcării și al păcii peste poporul ucrainean și peste întreaga lume, rămânem uniți în rugăciune și în comuniune de slujire.
Cu arhierească binecuvântare, în numele Sinodului Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
† Cardinal Lucian
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma
Arhiepiscop și Mitropolit de Alba-Iulia și Făgăraș