Preafericirii Sale Lucian Card. Mureșan
Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din România
Sfântul Părinte Papa Francisc este în comuniune cu Preafericirea Voastră, cu Preasfinția Sa Alexandru Mesian și cu întreg Poporul lui Dumnezeu din Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Lugoj, cu prilejul Hirotonirii episcopale a Preacucernicilor Părinți Cristian Dumitru Crișan și Călin Ioan Bot în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, în duminica în care Biserica bizantină amintește de chemarea primilor patru ucenici ai Domnului: Petru, Andrei, Iacob și Ioan.
Amintind memorabila Vizită Apostolică în Romania de anul trecut, și îndeosebi la Blaj pentru beatificarea celor șapte Episcopi martiri greco-catolici, Sfântul Părinte îi îndeamnă pe noii episcopi să se angajeze în sequela Christi după pilda Înaintașilor lor, dăruindu-și viața pentru Cristos și pentru vestirea Sfintei Evanghelii, mereu în comuniune cu Biserica Universală.
Totodată, Sfântul Părinte Papa Francisc îi invită pe toți credincioșii greco-catolici să se roage Domnului pentru noii Episcopi, încredințând slujirea lor, în mod deosebit în aceste vremuri de pandemie, grijii materne a Preasfintei Maici a lui Dumnezeu.
Manifestându-și apropierea spirituală, Sfântul Părinte invocă asupra Preafericirii Voastre, asupra Episcopilor co-consacratori, asupra noilor Episcopi, asupra Clerului, călugărilor, călugărițelor, seminariștilor și întregului Popor de credincioși greco-catolici români, o specială Binecuvântare Apostolică.
21 iunie 2020
A doua duminică după Rusalii
+ Miguel Maury Buendia
Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova